Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat miercuri printr-un comunicat de presă reluarea lucrărilor de reabilitare la „Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial” aflată în Munţii Bucegi, lângă Vârful Caraiman.
Lucrările au intrat în conservare în decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece, iar, în urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de şantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii şi verificarea echipamentelor, precizează MApN, potrivit Agerpres.
Joi dimineață a fost reluat procesul de sablare și vopsire a ultimelor tronsoane ale monumentului situat la 2291 m.
În acest an, vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul şi platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică şi se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, vor fi montate lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi va fi realizată instalaţia de ventilaţie în subsol.
În calitate de administrator legal al monumentului, MApN derulează, în perioada 09 mai 2016 – 30 septembrie 2022, proiectul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Foto credit: Ziarul Lumina
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 171
Id: 70676
Data: Jul 10, 2020
Imagine:
O parohie de numai 40 de familii din Iași a inițiat o campanie de donații pentru a le oferi copiilor din comunitate o zi de vacanță.
Prin invitația „Donează o zi de vacanță unui copil din Curagău”, comunitatea parohială din comuna Comarna speră să le ofere celor 20 de copii .....
Data: Jul 10, 2020
Așezământul social-filantropic și cultural „Sf. Ier. Nicolae” al Parohiei Sf. Ier. Nicolae Sascut Sat a ajuns la stadiul de finisaje, anunță Părintele .....
Data: Jul 10, 2020
Ziua Mondială a Populaţiei este celebrată anual în data de 11 iulie pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă omenirea.
La 1 iulie 2016 populaţia Terrei a fost estimată la 7,6 miliarde de locuitori.
Populaţia României număra la 1 ianuarie .....
Data: Jul 11, 2020
„Icoana este aceea care ne cheamă să ne aşezăm în noi înşine, ne cheamă la cultura cea adevărată şi această cultură adevărată nu o putem gusta decât aşezându-ne în purtarea şi lucrarea lui Dumnezeu”, a afirmat sâmbătă la Paraclisul CMN Părintele Gheorghe Holbea de la Facultatea de .....
Data: Jul 11, 2020
La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost oficiată sâmbătă Slujba Privegherii în cinstea Icoanei Maicii Domnului – Prodromița, unul dintre hramurile lăcaşului de cult.
Slujba a fost oficiată de un sobor de clerici, iar răspunsurile liturgice au fost .....
Data: Jul 11, 2020
Centrul socio-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja a primit vineri un sprijin financiar în cuantum de 30.000 lei din partea Patriarhiei .....
Data: Jul 11, 2020
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).