Mesajele autoritatilor de stat cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani a Patriarhului Daniel

La împlinirea vârstei de 70 de ani, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a primit mai multe mesaje de felicitare din partea reprezentanţilor autorităţilor statului. În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre acestea:

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Preafericirii Sale Părintelui Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel,

Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, vă adresez calde urări de sănătate şi bucurie spirituală. Ortodoxia românească îşi sărbătoreşte astăzi Întâistătătorul, pe cel care cu devotament i-a cultivat valorile, i-a ocrotit tradiţia spirituală şi i-a călăuzit destinul în ţară şi în comunităţile tot mai puternice ale diasporei.

Biserica Ortodoxă Română s-a aflat în permanent dialog cu instituţiile statului, promovând în spaţiul public valorile creştine şi o etică deosebit de importantă a solidarităţii şi responsabilităţii umane în spiritul libertăţii, al adevărului şi al iubirii faţă de aproapele.

Prin activitatea Preafericirii Voastre, relaţia dintre Biserică şi societate s-a intensificat, ajutându-i pe români să găsească mai ales în perioada dificilă pe care o traversăm, un sprijin real, credinţă şi speranţă. Aţi rămas alături de cei aflaţi în suferinţă, prin cuvânt şi faptă, zidind în conştiinţa contemporanilor vocaţia slujirii semenilor. Aţi consolidat misiunea socială a Bisericii şi aţi sprijinit educaţia creştină şi modelul de viaţă pe care o inspiră, făcând ca mesajul Evangheliei să însufleţească efortul pentru împlinirea binelui comun.

Preafericirea Voastră,

În fiecare generaţie au existat momente de cumpănă în care încrederea în umanitate şi chiar credinţa au fost puse la încercare. Traversăm acum o astfel de perioadă, iar acţiunile şi mesajele Bisericii Ortodoxe Române, care arată grija faţă de viaţă şi răspundere faţă de sănătatea comunităţilor, sunt preţioase şi necesare.

Apreciez eforturile Bisericii Ortodoxe Române de ajutorare a celor afectaţi de pandemia de COVID-19 şi oferirea de sprijin instituţiilor statului pentru depăşirea greutăţilor cu care ne confruntăm. Aniversarea de astăzi este un prilej de celebrare a vitalităţii spiritualităţii ortodoxe care se îmbină în misiunea pastorală a Preafericirii Voastre cu deschiderea spre acţiunea socială şi cu forţa înnoitoare a mesajului către tineri şi către cei aflaţi departe de ţară. Vă urez să aveţi forţa de a împlini pe mai departe înalta slujire pe care v-a încredinţat-o Biserica Ortodoxă Română. Întru mulţi şi fericiţi ani!”

Klaus Werner Iohannis,
Preşedintele României


SENATUL ROMÂNIEI

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră,

Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, vă transmit multă sănătate, slujire rodnică și putere de muncă în misiunea cu care ați fost învestit.

Vă mulțumesc și pentru modul în care, sub arhipăstorirea Preafericirii Voastre, Biserica reușește să vină în întâmpinarea nevoilor semenilor noștri aflați în suferință și să acorde sprijin material și spiritual familiilor defavorizate, copiilor din așezămintele sociale, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități.

În acest an, ca și în anul precedent, greu încercați de actuala criza sanitară, am apreciat faptul că Biserica Ortodoxă s-a implicat în continuarea actelor social-filantropice și sprijinirea măsurilor de protejare a tuturor credincioșilor. Chiar dacă pandemia de COVID-19 şi restricțiile impuse în acest context ne-au forțat să ne adaptăm unor realități indirecte și distante, ați reușit să fiți aproape de persoanele vulnerabile, vârstnici și persoane cu dizabilități prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Ajutorul material, trimiterea de echipamente sanitare de protecție în zonele defavorizate, rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, sunt fapte de onorat, prin care Biserica Ortodoxă a sprijinit românii în timpul stării de alertă și nu numai.

Totodată, apreciez faptul că Biserica Ortodoxă a devenit mult mai ancorată în dezbaterile europene și internaționale privind relația dintre stat și culte, cu o voce echilibrată în direcția protejării drepturilor și valorilor fundamentale ale libertății, unicității și demnității cetățenilor.

Preafericirea Voastră,

Profit de această frumoasă ocazie pentru a vă transmite că Senatul României va continua să vegheze la respectarea drepturilor și libertăților individuale ale tuturor cetățenilor din România și îmi doresc ca Biserica Ortodoxă Română și instituțiile statului să constituie un sprijin reciproc în proiectele pentru dezvoltarea României și eliminarea vulnerabilităților de la nivelul societății.

Asigurându-vă de întreaga mea considerație, vă transmit urări de sănătate pentru a continua, cu aceeaşi dăruire, misiunea care vi s-a încredinţat.

La mulți ani!

Anca Dana Dragu,
Președintele Senatului României


CAMERA DEPUTAŢILOR

Preafericirea Voastră,
Părinte Patriarh Daniel

Cu alese sentimente de bucurie, la împlinirea celor şapte decenii de viaţă binecuvântată, vă aduc urările şi gândurile bune ale membrilor Camerei Deputaţilor, pe cele ale Partidului Naţional Liberal, la care cu modestie şi afecţiune le adaug pe ale mele însumi.

Vă dorim, în ziua aniversării acestei vârste, multă sănătate, putere şi curaj, să păstoriţi Biserica şi credincioşii ortodocşi mulţi ani înainte. Trecem prin vremuri grele, în care românii au nevoie de sprijinul spiritual, de înţelepciunea şi de exemplul de stăruinţă în credinţă al Întâistătătorului Bisericii noastre strămoşeşti. Îngăduiţi-mi să mulţumesc pentru sprijinul înţelept şi generos pe care l-am simţit în anul care a trecut, ca Prim – ministru, din partea Bisericii Ortodoxe Române şi din partea Preafericirii Voastre. Lupta contra pandemiei ar fi fost mult mai grea fără ajutorul pe care l-am găsit în parteneriatul cu Biserica Ortodoxă, fără calmul şi îndrumarea pe care le-aţi insuflat credincioşilor şi fără rugăciunile a căror căldură am simţit-o cu toţii în zilele cele mai întunecate.

Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care ni l-aţi dat de când statul şi românii au avut nevoie şi suntem mândri de Biserica modernă şi activă, întărită prin viziunea pe care aţi urmat-o încă din anul 1990, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar apoi din anul 2007 ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În ţară şi în lume, Biserica noastră se bucură de respect şi preţuire datorită gândirii şi gesturilor de curaj pe care Preafericirea Voastră le-aţi arătat de atâtea ori pe calea relaţiilor ­inter-ortodoxe şi interconfesionale.

Spiritul lucrării pe care o faceţi de mai bine de trei decenii în Biserică şi în societate ne dă încredere în viitor, ştiind că societatea românească are păstorirea spirituală care să-i îngăduie progresul fără a-şi pierde identitatea. Prin grija Voastră valorile creştine sunt mereu prezente în viaţa românilor, iar Biserica este deopotrivă apărătoare a credinţei, păstrătoare a tradiţiilor, educatoare a poporului şi ghid spiritual pentru un viitor prosper. Cele peste 800 instituţii, proiecte şi programe filantropice, culturale şi sociale ale Bisericii Ortodoxe sunt un exemplu pentru noi toţi şi vă asigurăm că vom fi întotdeauna un partener de încredere pe această cale a generozităţii şi a frăţiei creştine.

Dumnezeu să vă însoţească şi să vă fie mai departe sprijin şi pavăză dreaptă în lucrările binefăcătoare pe care le desfăşuraţi. La mulţi ani!

Ludovic Orban
Preşedintele Camerei Deputaţilor


GUVERNUL ROMÂNIEI

Preafericite Părinte Patriarh,

Ocazia zilei de naştere a Preafericirii Voastre îmi oferă prilejul, bucuria şi onoarea să vă transmit sincere şi alese gânduri de sănătate, împliniri pe toate planurile, în responsabilitatea pe care Bunul Dumnezeu v-a încredinţat-o de a fi Întâistătător al Bisericii noastre Ortodoxe strămoşeşti.

Vă felicit în mod special, cu această ocazie, pentru maniera în care evidenţiaţi valorile creştine centrate pe demnitate şi identitate naţională şi spirituală, inspirând şi susţinând acţiuni şi programe menite să promoveze solidaritatea şi echitatea religios-morală şi socială.

Întru mulţi şi rodnici ani, Preafricirea Voastră!

Cu aleasă preţuire,

Secretarul general al Guvernului României,
Tiberiu Horaţiu Gorun


MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sunt deosebit de onorat să vă fiu alături la acest moment aniversar în care gândurile mele se îndreaptă către Dumnezeu, rugându-L să Vă dăruiască pace, sănătate, zile îndelungate, reuşite în lucrarea de păstorire a poporului român dreptcredincios în lumina Cuvântului Adevărului lui Hristos, spre frumoase zidiri de suflet şi ctitorii dăinuitoare în istorie.

Mulţumindu-Vă pentru permanentul sprijin instituţional acordat Ministerului Afacerilor Interne şi pentru relaţia strânsă construită de-a lungul timpului care reprezintă un pilon fundamental al acestui parteneriat, sunt încrezător în dezvoltarea şi pe mai departe a acestei apropieri.

Activitatea Preafericirii Voastre constituie un îndemn pentru un creştinism asumat, actual şi complet, care îi cuprinde pe toţi, laici, clerici și conducători, chemându-i la o comuniune şi conlucrare deplină pentru a face mesajul Evangheliei viu şi lucrător în viaţa fiecăruia şi în societate. Activitatea social-filantropică, culturală, educaţională, precum şi afirmarea şi păstrarea tradiţiilor şi identităţii etnice şi culturale au fost subliniate ca expresii concrete şi necesare ale iubirii creştine şi de ţară.

Vă doresc sănătate şi putere să duceţi la bun sfârşit aceste eforturi înspre binele Bisericii şi al comunităţii.

La mulţi ani, Preafericirea Voastră!
Ministrul Afacerilor Interne
Lucian Nicolae Bode


MINISTERUL JUSTIŢIEI

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,

Ne bucurăm ca la aniversarea zilei de naştere a Preafericirii Voastre, să vă transmitem cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate şi bucurii spirituale!

Acest moment aniversar ne oferă plăcutul prilej de a reafirma întreaga noastră consideraţie pentru activităţile pastorale, sociale şi culturale pe care le desfăşuraţi, contribuind astfel, la promovarea valorilor creştine în societatea românească!

Vă oferim o icoană, parte dintr-o colecţie de icoane pictate de persoane deţinute în penitenciare. Sunt oameni care, doar datorită credinţei în Dumnezeu, ajung să treacă peste greşelile făcute, să se îndrepte şi să se reintegreze în societate.

Întru mulţi şi fericitţi ani!

Cu aleasă consideraţie,
Stelian-Cristian Ion
Ministrul Justiţiei


MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Preafericirea Voastră,

Aniversarea a 70 de ani de viaţă îmi oferă plăcutul prilej de a vă adresa, atât în numele Ministerului Apărării Naţionale cât şi al meu personal, cele mai calde urări de sănătate alese împliniri arhipăstoreşti în deloc uşoara lucrare de cârmuire a Bisericii noastre Ortodoxe strămoşeşti.

Nădăjduind că Preafericirea Voastră, la fel ca până acum, veţi binecuvânta şi veghea Oştirea română cu aleasă dragoste părintească, vă urez un sincer: La Mulţi Ani!

Cu îndreptăţită consideraţie,
Gen. Nicolae Ciucă

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


MINISTERUL ENERGIEI

Preafericirea Voastră,

Cu ocazia aniversării Preafericirii Voastre am deosebita Bucurie să vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace şi prosperitate.

Bunul Dumnezeu să vă însoțească şi să vă sprijine întru a avea bogate împliniri în lucrarea de păstorire a credincioşilor ortodocşi români.

La Mulţi Ani

Cu aleasă preţuire,

Virgil Daniel Popescu
Ministrul Energiei


MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel,

Într-o zi atât de importantă pentru noi toți, avem bucuria şi onoarea să vă adresăm gândurile noastre bune, de apreciere şi prețuire, sănătate, iar Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă însoțească paşii pretutindeni.

Vă felicităm pentru toată activitatea depusă în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la promovarea valorilor creştine într-o perioadă atât de dificilă prin care trece societatea românească, precum și întreaga omenire,

La mulți ani, Preafericirea Voastră! Doamne, ajută!

Cu deosebita consideraţie,

Ministru
Cristian Ghinea

Secretar de Stat
Cristian – Vasile Roman


MINISTERUL EDUCAŢIEI

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră,

Este o mare bucurie pentru mine să vă transmit astăzi, la ceas aniversar, cele mai calde urări de sănătate, viață îndelungată, cu multe împliniri și realizări pentru comunitatea credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române!

Trăim un moment de celebrare, onorând contribuțiile majore pe care le aveți în consolidarea rolului bisericii în societatea românească, dovedind echilibru, înțelepciune, capacitate de moderare și multă hotărâre pentru realizarea unor proiecte curajoase, reprezentative pentru societatea noastră.

Implicarea Preafericirii Voastre în proiectele educaționale și sociale pe care Biserica Ortodoxă Română le-a derulat de-a lungul timpului în țară și în comunitățile românești de pretutindeni constituie un exemplu și reper de perseverență pentru activitățile educaționale în sprijinul copiilor și tinerilor.

La acest moment aniversar, vă felicităm pentru activitatea susținută în spațiul  educațional și social în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe, contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească!

Întru mulți și fericiți ani!

Ministrul Educaţiei
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu

Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 278

Id: 74236

Data: Jul 23, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).