]]>Joi, 15 ianuarie, Casa de Cultură „George Suru“ din Caransebeş a organizat diferite manifestări cultural-artistice pentru a sărbători Ziua Culturii Naţionale şi a omagia pe poetul naţional Mihai Eminescu. Ziua s-a încheiat cu seara lirică ce s-a desfăşurat la Galeria de artă „Corneliu Baba“, manifestare culturală intitulată „Dor de Eminescu...“, informează "Ziarul Lumina". Elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga“ şi ai Şcolii de Muzică din Caransebeş au adus în faţa auditoriului versuri din creaţiile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Aron Cotruş. De asemenea, şi muzica a încântat pe cei prezenţi, care au putut asculta fragmente din piesele muzicale ale compozitorilor Pachelbel, G. F. Handel, C. P. Basacopol, Kuhlau, Beethoven şi Bella Bartok. „Ne-am adunat astăzi, în această zi a culturii, să-i ascultăm pe minunaţii copii care au ridicat o cruce de foc prin recitări incendiare din poeziile damnaţilor, cei care pentru credinţa în Dumnezeu, pentru credinţa în frumos şi poezie, dar şi pentru istoria neamului au scris în închisori despre sângele temniţei care le-a trecut prin vene şi care nu i-a oprit să cuvânte şi să binecuvânte. Toţi trei poeţi, cu o viaţă necăjită, au venit cu testamentul generaţiei lor astăzi, în faţa tinerei generaţii, relevându-se cu o poezie de o încărcătură a expresiei deosebite“, a subliniat Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru“ din Caransebeş. Evenimentul cultural a fost organizat de instituţiile de învăţământ şi cultură din municipiul de pe Sebeş şi Timiş. Astfel, Casa de Cultură, pentru a omagia aşa cum se cuvine Ziua Naţională a Culturii, a legat un parteneriat cu Biblioteca Municipală „Mihail Halici“, Colegiul Naţional „C. D. Loga“ şi Şcoala de Muzică din Caransebeş. „Cultura reprezintă totalitatea valorilor morale şi spirituale ale omenirii, de aceea cultura poate îmbina foarte bine poezia cu muzica, cu teatrul, filosofia şi cu orice altă formă de manifestare care exprimă aceste valori autentice. Iată că tinerii au hotărât astăzi să îmbine muzica cu poezia, ceea ce a dus la o seară deosebită, descoperindu-ne aşa cum au spus, testamentul unei generaţii“, a arătat Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici“ din Caransebeş. Prin manifestările desfăşurate de Ziua Naţională a Culturii, Casa de Cultură din Caransebeş asigură publicul caransebeşean că va ţine mereu aprinsă flacăra culturii în Caransebeş, ca să-şi poată duce mai departe numele de „Capitală spirituală“ a Banatului Montan.
Download: Click for download attached file: Mihai Eminescu omagiat de caraseni
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 47707
Data: Jan 18, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a fost cinstit în chip deosebit şi la parohia gălăţeană din cartierul Micro 21, care-l au ca ocrotitor ceresc. În ajunul sărbătorii, o parte din .....
Data: Jan 18, 2015
]]>Joi, 15 ianuarie, la Şcoala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul“ din Timişoara, a avut loc, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, Cenaclul literar „Mihai Eminescu“, ajuns la cea de a II-a .....
Data: Jan 18, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, în ziua de 13 ianuarie 2015, Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” din Roma a primit vizita unui grup de elevi ai .....
Data: Jan 18, 2015
]]>În contextul proclamării anului 2015 ca ”Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi”, înainte de convocarea Adunării Eparhiale, în parohiile Arhiepiscopiei Dunării de .....
Data: Jan 18, 2015
]]>La împlinirea a 127 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire, evlavios ierarh cu viaţă sfântă, Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, care la 17 ianuarie îşi serba ziua de .....
Data: Jan 18, 2015
]]>La Duminica a XXIX-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care .....
Data: Jan 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).