La aniversarea unui deceniu de activitate a căminului maternal „În Brațele Mamei”, Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei și-a anunțat un nou proiect: Centrul de informare și consiliere pentru femeia aflată în criză de sarcină, care va fi inaugurat la anul.
Anunțul a fost făcut în cadrul galei „Celebrăm Viața”, organizată pentru a sărbători un deceniu de activitate a Centrului Maternal „În Brațele Mamei”. Donatorii din cadrul galei au devenit primii ctitori ai acestui serviciul social.
„Este poate ceea ce ne definește pe noi ca oameni, să fim empatici, să ne punem în locul persoanelor care au nevoie de ajutor, care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Ana Trifan, donatoare.
Participanții la eveniment au ascultat trei mărturii impresionante despre succesul unor femei sprijinite de Centrul Maternal „În brațele mamei”: „Acolo am cunoscut oamenii care m-au susținut din toate punctele de vedere, acolo am găsit tot de ce aveam nevoie la acel moment”, a spus Cristina Duminică, prima beneficiară a Centrului Maternal.
Prezentă la eveniment, interpreta de muzică populară Ioana Căpraru a declarat: „Mulți vor întâi carieră și pe urmă familie, dar eu cred că trebuie să le îmbine și să nu uite că, până la urmă, cea mai mare bogăție este familia”.
În cei zece ani de activitate, centrul a oferit asistență complexă unui număr de 148 de cupluri mamă-copil din Republica Moldova: mame orfane, minore, dar și din alte categorii de risc care au vrut să-și păstreze copilul și au găsit la centru căldura unei familii de care nu au avut parte.
Centrul este un serviciu model și o carte de vizită a Mitropoliei Basarabiei, cu o capacitate de a asista concomitent 10 cupluri mamă-copil.
Fiecare caz beneficiază de un plan individual de intervenție prin care se urmărește consolidarea relației dintre mamă și copil, formarea deprinderilor de îngrijire a copilului, gestionarea resurselor în vederea creării unui mecanism de viață autonom.
„Am oferit zilnic un model de grijă părintească, iubire și responsabilitate față de mamele și copiii care au ajuns la noi”, a spus Mihaela Belei, Coordonatoarea Programului „În brațele mamei”. Ea a spus că centrul a crescut cu odată cu femeile pe care le-a sprijinit de-a lungul timpului.
„Am învățat din fiecare istorie de viață curajul, răbdarea și puterea de a face față unor dificultăți greu de imaginat. Le admirăm pe fiecare că au ales să-și aducă pe lume pruncii și ne bucurăm pentru realizările lor.”
„În toată această perioadă, alături de echipa noastră au fost sutele de donatori care au adus nu doar bunuri materiale, dar și exemple frumoase de bunătate”, a mai afirmat coordonatoarea programului.
Centrul este parte a unui program dezvoltat de Misiunea Socială Diaconia pentru asistența familiilor aflate în criză. Funcționează cu ajutorul sutelor de familii care donează bunuri, al companiilor locale, donatorilor și partenerilor străini.
Donează online
Pe site-ul Diaconia.md
Prin PayPal
Vezi și:
- Centrul maternal al Misiunii Diaconia aniversează un deceniu de activitate | „Am oferit zilnic un model de grijă părintească”
- Chișinău: Maica Domnului Ocrotește de un deceniu Centrul Maternal al Misiunii Diaconia
Foto credit: Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei
Având în spate o bogată activitate jurnalistică și publicistică, în special în domeniul religios, Răzvan Bucuroiu a surprins pe multă lume prin decizia de a se înscrie în această toamnă la cursurile Facultății de Teologie din București.
„Simțeam nevoia .....
Data: Sep 23, 2021
Al zecelea volum din seria „Profiluri Creștin Ortodoxe” a editurii Institutului Teologic Sf. Vladimir este dedicat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a doua din lume ca număr de credincioși. Noua apariție se intitulează Patriarch Daniel: .....
Data: Sep 23, 2021
Expoziţia „Lumina care luminează în întuneric” va fi prezentată luni la Biblioteca Sfântului Sinod, situată în incinta Mănăstirii Antim din Capitală.
Expoziția cuprinde cărți cu .....
Data: Sep 23, 2021
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul s-a aflat zilele trecute în Maramureș pentru mai multe evenimente ale comunității ucraninene. Unul dintre acestea a fost hirotonirea noului paroh din Rona de Sus.
Marți, 21 septembrie, Biserica ucraineană din Rona de Sus și-a .....
Data: Sep 23, 2021
„Sfântul Teodosie s-a dăruit totalmente Arhiereului Hristos, slujind Biserica Sa cu multă râvnă și devotament și mărturisind dreapta credință cu demnitate și fermitate”, a
Data: Sep 23, 2021
Prima școală cu predare în limba română, dar şi în limba aromână, a fost inaugurată joi în Albania.
Școala „10 mai 1905” este situată în comuna Selenița din regiunea Vlora.
.....Data: Sep 24, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).