Mitropolia Basarabiei a transmis, prin păstorul ei duhovnicesc, un mesaj de solidaritate cu pelerinii care nu mai au dreptul în acest an să participe la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Mitropolitul Petru a precizat că epidemia a fost tratată de Biserică încă de la început cu „maximă seriozitate”, prin aplicarea tuturor recomandărilor „venite din partea autorităților Statului”.
„Implicarea responsabilă ne-a privat de momente importante cum ar fi slujbele speciale din perioada Postului Mare, spovedania și împărtășirea credincioșilor, am fost puși în situația sărbătoririi Sfintei Învieri cu ușile închise și ne-am simțit, la fiecare slujbă vânați, ca doar doar vom fi prinși pe picior greșit. Cifrele arată toată implicarea Bisericii Ortodoxe Române, cu toate structurile ei”.
El a subliniat că „ceea ce suntem obligați să trăim zilele acestea ne îngrijorează foarte mult”.
„Ni se încalcă dreptul la libertatea religioasă și dreptul de liberă circulație, drepturi consacrate de legislația națională și internațională, fără a ni se cere părerea, fără a fi consultați”.
„Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva – ocrotitoarea Moldovei au constituit dintotdeauna pentru mulți, izvor necontenit de vindecări și ajutor în diferite primejdii, iar astăzi Sfânta Moldovei este privată de sărbătoarea tradițională la care ne adunam an de an credincioși din întreaga Țară, cât și din afara ei, pentru a fi împreună în rugăciune și a cere milă și har de la Dumnezeu”.
Potrivit Înaltpreasfinţiei Sale, existența virusului nu poate fi contestată, „dar nici existența lui Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, nu poate fi pusă la îndoială”.
„Virusul va dispărea însă de mila lui Dumnezeu și de mijlocirile Sfintei Cuvioase Parascheva și a altor sfinți vom mai avea nevoie cu siguranță”.
„Și dacă virusul ne poate afecta, atunci cel care ne poate vindeca este Dumnezeu, fără îndoială”, a afirmat Mitropolitul Basarabiei.
Autorităţile statului român au decis ca pelerinajul la Sfânta Parascheva să fie anulat, iar accesul să fie permis în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde se află sfânta, numai locuitorilor municipiului Iaşi.
Decizia autorităţilor a fost pusă pe seama creşterii numărului de infectări cu Covid-19.
Foto credit: Doxologia
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 316
Id: 71580
Data: Oct 13, 2020
Imagine:
Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor a fost inițiată în 1989, după convocarea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Scopul consta în promarea unei culturi globale de conştientizare a riscurilor şi de reducere a dezastrelor, .....
Data: Oct 13, 2020
La demisolul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti (FTOUB) au loc lucrări de reabilitare şi modernizare.
Lucrările au început în 2019 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh .....
Data: Oct 13, 2020
În cuvântul rostit la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi, desfăşurată anul acesta cu restricţii, Mitropolitul Teofan a făcut o trecere în revistă a situaţiei actuale şi a oferit câteva răspunsuri pentru timpurile pe care le trăim.
„Prezenţa epidemiei în viaţa .....
Data: Oct 14, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a liturghisit marţi la Catedrala din Iaşi cu prilejul sărbătorii Aducerii moaştelor Sf. Andrei în capitala Moldovei.
Data: Oct 14, 2020
Protoieria Bacău a organizat luni, 12 octombrie, o sesiune de formare în vederea înfiinţării de Centre de socializare .....
Data: Oct 14, 2020
Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă miercuri dimineață din Catedrala Mitropolitană și așezată spre închinare credincioșilor în baldachinul amplasat în zona Casei Epivata, anunță .....
Data: Oct 14, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).