Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a vorbit sâmbătă la hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” – Brusturi despre Omul lui Dumnezeu aflat sub umbra Crucii.
„Este omul care are vitejie în viața lui, are cumințenie în viața sa, luptă să-și păzească mintea de gânduri necurate, ca prin această pază a minții, cu harul lui Dumnezeu, să dobândască și curăția inimii”.
„Luptând omul să dobândească acestea, întreaga rouă a cerului, adică harul lui Dumnezeu, se revarsă peste dânsul. Iar la sfârșit apare mare întrebare: voim să fim și să facem parte dintr-o lume a Crucii lui Hristos sau o lume fără de Cruce, cu toate consecințele care decurg din aceasta?”, a întrebat ierarhul în timpul predicii sale.
Sfânta Liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci a fost prezidată de Mitropolitul Teofan în altarul de vară al aşezământului monahal, informează Doxologia.
După slujba Sfintei Liturghii, Mitropolitul a oficiat slujba de pomenire pentru eroii neamului și a sfințit crucea unui mormânt unde sunt înhumaţi trei ostași necunoscuți.
Mănăstirea Brusturi – „Mănăstirea eroilor”
Mănăstirea „Sfânta Cruce” din comuna Brusturi, judeţul Neamţ, mai este denumită şi „Mănăstirea Eroilor”, deoarece este ridicată în memoria miilor de ostaşi căzuţi în pădurile din apropiere.
Așezământul monastic este situat în locul unde în al Doilea Război Mondial a avut loc o ambuscadă în care au murit într-o singură noapte peste 14.000 de ostaşi români, ruşi şi germani.
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la .....
Data: Sep 16, 2019
La hramul Bisericii Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare – Victoria, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
În timpul predicii, Preasfinția Sa a făcut o prezentare a evoluției raportării .....
Data: Sep 16, 2019
Icoana în mozaic a Arhanghelului Gavriil a fost montată în Catedrala Naţională din Capitală.
Cu această ocazie, Comisia de Pictură Bisericească a analizat vineri stadiul lucrărilor de împodobire cu pictură în mozaic a lăcaşului de cult.
Echipa de pictori .....
Data: Sep 16, 2019
„Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viață”, a spus sâmbătă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Este mai tare decât păcatul, iadul și moartea și de aceea ea este considerată apărătoare a creștinilor şi semn de biruință asupra răutăților pricinuite de .....
Data: Sep 16, 2019
Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătorită anual în data de 14 septembrie. Începuturile sărbătorii sunt strâns legate de Edictul de la Milan dat în 313 de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, prin care li se oferea libertate creștinilor.
Sfânta Cruce a Mântuitorului .....
Data: Sep 16, 2019
Acum 17 ani a trecut în veșnicie Părintele Sofian Boghiu. Renumitul duhovnic a fost pictor bisericesc și mărturisitor al credinței pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964.
Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic .....
Data: Sep 16, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).