Moment aniversar la Giurgiu

]]>În Duminica a XIX-a după Rusalii, 04 octombrie 2015, s-au împlinit 15 ani de la alegerea în treapta arhieriei a Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa, înconjurat de părinţii consilieri de la Centrul Eparhial, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, din cadrul Aşezământului Gavril Drugănescu al Protoieriei Bolintin, după cum informează site-ul oficial al Episcopiei. Din soborul de slujitori, a făcut parte şi Preacuviosul Părinte Arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Episcopul Giurgiului a îndemnat pe cei prezenţi să înfăptuiască lucrarea iubirii creştine În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat caracterul direct al predicii Mântuitorului Iisus Hristos, în care iubirea aproapelui, milostenia, slujirea, iubirea adevărată sunt îngemănate în formarea chipului omului care vieţuieşte împreună cu Dumnezeu. De asemenea, Ierarhul a evidenţiat actualitatea pericopei evanghelice, îndemnând pe toţi cei prezenţi să cugete şi să înfăptuiască lucrarea iubirii creştine, în duhul şi tradiţia autentică a Bisericii Ortodoxe. La Sfânta Liturghie au participat oficialităţi locale, judeţene, centrale şi oameni de cultură care au transmis mesaje de felicitare cu ocazia acestui moment aniversar. De asemenea, maestrul Gheorghe Zamfir, prezent în biserica Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, a rostit un cuvânt de apreciere, în care a subliniat rolul şi implicarea Bisericii în promovarea şi susţinerea valorilor culturale româneşti. Inaugurarea Muzeului etnografic din cadrul Centrului Pastoral-Cultural Gavril Drugănescu În continuare, în Centrul Pastoral-Cultural Gavril Drugănescu, a avut loc inaugurarea Muzeului etnografic, ocazie cu care cei prezenţi au putut admira obiecte şi costume populare, reprezentative pentru ţinutul Vlaşcăi. Muzeul inaugurat are rolul de a promova cultura şi tradiţiile populare autentice naţionale, reprezentând un punct de reper important în formarea spirituală şi culturală a tinerei generaţii. În acest cadru deosebit, maestrul Gheorghe Zamfir a susţinut un emoţionat recital de cântece populare, special dedicat acestui eveniment important din viaţa Episcopiei Giurgiului.

Download: Click for download attached file: Moment aniversar la Giurgiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 243

Id: 56713

Data: Oct 6, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar