Romanii ortodocsi din Sarcia, Sutjeska – Serbia, au trait momente de aleasa bucurie zilele trecute, in mijlocul lor aflandu-se Preasfintitul Daniil, Episcop loctiitor al Daciei Felix, impreuna cu o delegatie din Romania, care a slujit Sfanta Liturghie si a tinut cuvant de folos duhovnicesc celor prezenti, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat.Evenimentul pe care credinciosii ortodocsi romani din aceasta localitate au vrut sa-l marcheze in mod deosebit a fost marele praznic al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. De aceea au dorit ca in mijlocul lor sa se afle nu doar arhipastorul lor, ci si preoti si credinciosi de peste granita, din Romania. Astfel, au raspuns invitatiei pr. Cristian Popi de la Toracu Mare, care administreaza si Parohia Sarcia, pr. Petru Draghicescu, protopop al Toracului, pr. Liubomir Matici, protoiereul sarb de Ciacova, pr. Dumitru Popa din Dobra-Hunedoara, pr. Petru Berbentia, de la Parohia 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel' din Resita, precum si Grupul 'Strana stramoseasca'.Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Daniil, ierarhul locului, inconjurat de un sobor de preoti. La vremea potrivita, chiriarhul a tinut un cuvant de folos duhovnicesc, in care a vorbit celor prezenti despre importanta Maicii Domnului in cultul crestin si despre sfatul pe care l-a dat celor din Cana Galileii: 'Sa faceti tot ce va va spune'.Dupa otpustul Sfintei Liturghii, pr. Petru Berbentia a dat citire mesajului sarbatoresc transmis de Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, credinciosilor din Sarcia, mesaj in care isi manifesta regretul de a nu putea fi impreuna in aceasta zi. De asemenea, pr. Petru Berbentia a oferit lui Valeri Mosesku o seama de carti, reviste, CD-uri trimise de Preasfintitul Lucian. Din partea Parohiei 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Govandari' din Resita, s-a oferit un 'Apostol' pentru folosul stranei.Au mai exprimat ganduri de bucurie si recunostinta si ceilalti preoti invitati, iar la final, pr. Cristian Popi a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta zi binecuvantata, precum si tuturor celor de fata. Intre credinciosii romani din Sarcia si romanii din Banatul de munte exista o colaborare mai veche, amintim faptul ca anul trecut la praznuirea hramului Parohiei Sarcia 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie' s-a semnat si parafat un protocol de buna fratietate intre parohiile 'Pogorarea Sfantului Duh' din Bocsa Montana si Parohia 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie' din Sarcia. La momentul respectiv si-au pus semnatura pe documentul oficial parintele Ciprian Costis din Bocsa si parintele Cristian Popi din Toracu si Sarcia, precum si artizanii acestei infratiri: parintele Petru Berbentia si parintele Petru Draghicescu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 830
Id: 23974
Data: Aug 18, 2012
Imagine:
Tinerii resiteni care au participat la a patra editie a taberei ecumenice de la Loreto s-au intors acasa dupa ce au petrecut aproape doua saptamani in orasul italian, impreuna cu alti tineri de alte nationalitati, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat.Cei 50 de tineri, coordonati de pr. .....
Data: Aug 18, 2012
In ziua praznuirii Sfantului Mucenic Andrei Stratilat, duminica, 19 august 2012, inca o biserica mehedinteana va fi sfintita, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia.Sfanta Liturghie si slujba de sfintire vor fi oficiate de Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, si de .....
Data: Aug 18, 2012
Manastirea 'Brancoveni' din Episcopia Slatinei si Romanatilor si-a serbat joi, 16 august, hramul. Evenimentul a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii de catre Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, impreuna cu care a slujit un sobor de arhierei, .....
Data: Aug 18, 2012
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XI-a dupa Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv):
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemanatu-s-a Imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Şi, incepand sa se .....
Data: Aug 18, 2012
In saptamana 20-25 august 2012, copiii din Parohia Cetatea Fetei, localitatea Floresti, judetul Cluj, participa la o tabara de creatie intitulata 'Hristos pe intelesul tuturor', editia a II-a, in cadrul careia se vor organiza lectii de pictura, de teatru, de muzica, dar si concursuri pe teme .....
Data: Aug 18, 2012
La Biserica 'Schimbarea la Fata' de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca se oficiaza, in fiecare zi de lucru a saptamanii, Sfanta Liturghie de la ora 7:30, in subsolul lacasului de cult, pentru cei care doresc sa participe la slujba inainte de a-si incepe activitatea zilnica, dupa cum a .....
Data: Aug 18, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Amfilohie Branza - Vindecarea lunaticului 24.08.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - Taierea capului Sf Ioan Botezatorul 29.08.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - Saracul Lazar 02.11.03 - 1
Pr Amfilohie Branza - predica Stefan cel Mare
Pr Amfilohie Branza - Duminica tuturor Sfintilor-2
Pr Amfilohie Branza - Femeia mironosita si Invierea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).