În urmă cu 40 de ani, preotul Teodor Zagnat, parohul din Sărata Galbenă – raionul Hânceşti, a găsit în podul bisericii o troiţă veche românească. Ca să o salveze de regimul sovietic, preotul a ascuns-o, în văzul tuturor, chiar în cimitirul din localitate.
„Eu când am venit la biserică, în anii 80, crucea aceasta am găsit-o în pod la biserică, era de acum necăutată, neîngrijită, lăsată aşa în praf. Şi eu am venit aşa, şi am venit cu starostele meu Grigore Roşca, hai să o punem, măi, la eroii noştri, care au luptat pentru independenţă, pentru apărarea ţării”, a declarat preotul pentru TVR Moldova, în cel mai nou episod al „Monumentelor Basarabiei furate”.
Preotul în vârstă de 87 de ani îşi aduce aminte cu exactitate momentul de acum patru decenii. Crucea a fost restaurată, iar în anul 1984 a fost aşezată la loc de cinste în cimitir alături de mormintele a 10 ostaşi români.
„Troiţa se află în cimitirul din Sărata Galbenă de 37 de ani. Curios este faptul că, aceasta nu a fost observată de puterea sovietică, iar în fiecare an părintele Teodor oficia aici slujbe şi îi pomenea pe ostaşii români”, spune Liuba Maxim, reporter TVR Moldova.
Troiţa are o mare însemnătate atât pentru locuitorii din Sărata Galbenă, cât şi pentru întreg neamul românesc.
„De însemnătatea troiţei eu ştiam din familie şi le spuneam prietenilor şi noi veneam aici şi ştiam însemnătatea, că aceştia sunt ostaşi români are au luptat pentru eliberarea ţării noastre. De mic copil el îmi spunea că un sistem care nu este bazat pe legile Creatorului nostru, al lui Dumnezeu, nu are cum să existe. Şi el îmi spunea tot timpul, comunismul o să cadă…”, îşi aminteşte Lilian Zagnat, fiul preotului.
Documentarul despre troiţa din Sărata Galbenă face parte din serie de reportaje TVR Moldova, reunite sub denumirea „Monumentele Basarabiei Furate”.
Reportajele difuzate în fiecare sâmbătă, în cadrul Telejurnalului, de la ora 18:00 sunt dedicate campaniei de restabilire a monumentelor românești din Basarabia.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 486
Id: 73086
Data: Mar 23, 2021
Imagine:
Liturghia Darurilor înainte sfințite, creație a Sfântului Grigorie Dialogul, este o slujbă specifică zilelor săptămânii din Postul Mare, este o Liturghie care ne invită la tăcere și la multă liniște, a subliniat Episcopul Ignatie al Hușilor.
Ierarhul .....
Data: Mar 23, 2021
Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 24 martie 2021, o emisiune de mărci poștale dedicată aniversării unuia dintre cei mai faimoși artiști români: Theodor Aman, 190 ani de la naștere. .....
Data: Mar 23, 2021
În Duminica Ortodoxiei, Parohia românească „Sfânta Muceniță Agata” din Catania a venit în sprijinul oamenilor fără posibilităţi materiale care trăiesc în cele două zone din jurul oraşului, numite Campo nomadi.
Prin bunăvoinţa preotului paroh .....
Data: Mar 23, 2021
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat marți, la Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni din București, slujba de pomenire pentru Părintele Haralambie Balamace și pentru toți martirii macedo-români din Balcani.
El a evocat viața, activitatea, .....
Data: Mar 23, 2021
Ca urmare a contextului nefavorabil cauzat de coronavirus, slujirea interortodoxă de la Budapesta, din Duminica Ortodoxiei, nu a mai avut loc în acest an.
Astfel, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.
.....Data: Mar 23, 2021
Continuă dialogul Basilica.ro cu fostul fotoreporter Gerard Gascuel, în prezent ieromonah la un schit din Munții Cevennes, Franța. Părintele spune cum și-a schimbat perspectiva asupra fotografiei, ce înseamnă arta fotografică și cum se împacă această pasiune cu viața .....
Data: Mar 23, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).