Mostenirea isihasta din lavra Sfantului Irodion

Astazi, Manastirea Lainici isi serbeaza hramul. Cu acest prilej, in cadrul Sfintei Liturghii, vor fi pomeniti ctitorii, ostenitorii si binefacatorii care din veac au adus jertfa lui Dumnezeu, aici, pe malul Jiului. In locul acesta binecuvantat si-au plecat genunchii Sfantul Irodion, staretul Visarion Toia si ucenicul sau, parintele Calinic Caravan. Despre acesta din urma vom vorbi in cele ce urmeaza.Faptul ca Manastirea Lainici a pastrat, pana astazi, legile ei duhovnicesti traditionale s-a datorat staretilor si ucenicilor cu viata sfanta. Nevointele si rugaciunea neincetata ale Sfantului Irodion Ionescu, staret al manastirii pana in anul 1900, au fost continuate, dupa o jumatate de veac, aproape cu aceeasi intensitate, de parintele Calinic Caravan. S-a nascut la 20 iunie 1906, in comuna Vladimir, judetul Gorj. Nu a facut studii inalte, insa inaltimea duhovniceasca la care a ajuns a starnit admiratia si iubirea celor carora le-a schimbat viata. Dorul de Hristos nu l-a tinut prea mult in lume, caci, la varsta adolescentei, Constantin Caravan se inchinoviaza, ca frate, la Manastirea Frasinei. In anul 1929 ajunge din nou pe meleagurile natale, la Manastirea Lainici, dupa cum marturiseste arhimandritul Ioachim Parvulescu, actualul staret al manastirii: 'Dupa Primul Razboi Mondial (1916-1919), manastirea a fost pustiita, asa cum proorocise Sfantul Irodion in timpul vietii. Astfel, episcopul Vartolomeu Stanescu al Ramnicului trimite la Lainici un grup de cinci monahi de la Manastirea Frasinei, printre care staretul Visarion Toia si ucenicul sau, fratele Constantin Caravan, viitorul staret Calinic'. 'Rugaciunea si nevointa aspra l-au intarit'Dupa o perioada de inflorire in timpul staretului Visarion Toia, a doua conflagratie mondiala avea sa tulbure din nou linistea Lainiciului. De aceasta data, cel care avea sa cunoasca suferinta si umilinta indelungata este parintele Calinic Caravan, devenit staret in 1952, dupa moartea martirica a parintelui sau, Visarion: 'El a fost staret la Lainici intr-o perioada foarte dificila, intre anii 1952 si 1974, in timpul celei mai aprigi prigoane comuniste impotriva Bisericii. A fost martor si a plans Manastirea Lainici, pustiita a doua oara in 1959'. La dispretul muncitorilor si militarilor, care lucrau la calea ferata Bumbesti-Livezeni (si care au ocupat abuziv manastirea), s-a adaugat adoptarea Decretului 410/1959, o perioada de trista amintire pentru monahismul ortodox romanesc. Calugarii au fost izgoniti din Lainici, parintele Calinic continuand lupta de unul singur. Staretul Ioachim da marturie despre perioada umilitoare pe care a indurat-o parintele sau duhovnicesc: 'Ne povestea cum veneau cei de la Securitate si-l amenintau: 'Te omoram, mai mosule! Maine venim'. Toata noaptea parintele o petrecea in rugaciune, citea Psaltirea si facea mii de metanii. In ziua urmatoare, organele de securitate erau blande ca mieii; uitau totul si se purtau frumos. Ne spunea ca numai rugaciunea si nevointa aspra l-au mentinut'.In 1961, inima parintelui Calinic Caravan a inceput sa sangereze si mai mult; manastirea, pentru a carei inflorire trudise atat de mult, alaturi de staretul sau, Visarion Toia, era desfiintata de comunisti, transformandu-se in casa de odihna. Dumnezeu l-a intarit sa rabde si aceasta incercare, fiind slujitor al oaspetilor care poposeau aici. Singura lui mangaiere si intarire era rugaciunea fierbinte, biserica fiind rar deschisa pentru oficierea Sfintei Liturghii. In miscarea spirituala 'Rugul Aprins' de la AntimTaina rugaciunii si dragostei netarmurite a parintelui Calinic a ramas mult timp nedeslusita. Abia dupa sfarsitul pamantesc (mai 1991) al staretului, monahii au aflat ca duhovnicul lor invatase practica Rugaciunii isihaste in miscarea 'Rugul Aprins' de la Manastirea Antim, din Bucuresti. 'Lucrul acesta ni l-a confirmat, in 1996, parintele Sofian Boghiu, care a venit sa ne ajute la intocmirea programului iconografic pentru noua biserica. A stat vreo doua saptamani la noi. Vorbea foarte mult despre parintele Calinic si il aprecia mult. La un moment dat, i-am spus ca, dupa ce a murit, am descoperit in actul de identitate al parintelui Calinic o fotografie pe care o purta la piept, ca pe un odor de mare pret. Parintele Sofian a cerut fotografia, iar cand a vazut-o, a inceput sa lacrimeze. Era parintele Ioan Kulighin ('Ioan cel strain'), care a adus in miscarea spirituala 'Rugul Aprins' rugaciunea isihasta de la Manastirea Optina', marturiseste parintele staret Ioachim. Parintele Calinic Caravan ajunsese de multe ori la Manastirea Cernica, infratita cu Frasinei si Lainici, inca de pe timpul Sfantului Calinic, unde a dobandit harisma Rugaciunii inimii de la parintele Ioan Kulighin si Sandu Tudor. Aduce apoi invatatura Rugaciunii lui Iisus la monahii sai de la Lainici.Duhovnicul mitropolitului Nestor VornicescuDespre cel care l-a invatat tainele rugaciunii, la venirea sa ca frate in Manastirea Lainici (1984), arhimandritul Ioachim Parvulescu povesteste cu emotie: 'Parintele Calinic a fost un om duhovnicesc foarte mare si foarte tainic. Putini au perceput aceasta stare a sa. Mi-l amintesc spunand necontenit rugaciunea cu metanierul. Oricand mergeai in chilia lui, la ora 2 sau 3 noaptea, il gaseai in genunchi, rugandu-se. Nu se stie cate ore dormea. Avea darul rugaciunii neincetate si nu judeca niciodata pe nimeni'. Astfel, monahii si credinciosii care l-au cunoscut se inclina smerit in fata acestui mare isihast al monahismului oltenesc. Smerenia, blandetea, dragostea, simplitatea, nevorbirea de rau erau virtutile care impodobeau chipul staretului. Era duhovnicul si sfatuitorul obstii din Lainici, Polovragi, Tismana, al multor stareti si chiar ierarhi. Mitropolitul Nestor Vornicescu a cunoscut bunatatea si iscusinta parintelui Calinic in timpul arhipastoririi sale.Parintele Calinic a trait in secolul al XX-lea, a fost contemporanul nostru si martorul atator evenimente si framantari sociale, politice si economice. Cu toate acestea, nimic nu l-a impiedicat sa traiasca bucurii sfinte insotite de lacrimi, stari de har, fiind o lumina calauzitoare pentru cei ce i-au urmat. Cu greu va mai rasari intre monahi un parinte Calinic Caravan. (Articol publicat in Ziarul Lumina , Editia de Oltenia din data de 6 august 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 882

Id: 15667

Data: Aug 6, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).