Nasterea Domnului cinstita la penitenciarul Rebibbia feminin din Roma

În ziua de 27 decembrie 2013 deținutele din Închisoarea Rebibbia au primit vizita unor slujitori ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. În cadrul acestei vizite a fost oficiata slujba Utreniei, s-au intonat Catavasiile Nasterii Domnului si s-a citit Evanghelia sarbatorii de la Sfântul Evanghelist Matei. De asemenea, a urmat un program de colinde si poezii sustinut de persoanele lipsite de libertate de la Rebibbia.„În ziua de 27 decembrie 2013, surorile misionare de la Închisoarea Rebibbia împreuna cu parintele Bogdan Petre au avut bucuria de a avea alaturi de ei pe parintele Atanasie, Vicar Eparhial. Sfintia sa promisese detinutelor ca doreste sa le revada si, iata, a sosit ziua mult asteptata. S-au facut slujba Utreniei si catavasiile Nasterii Domnului si s-a citit Evanghelia Praznicului de la Matei. Parintele Atanasie a tinut un cuvânt de învatatura care a ajuns la inima celor prezente la Slujba. A povestit cum, într-o tabara de vara la care dânsul a participat, tinerii au fost pusi sa scrie trei scrisori în care sa spuna interlocutorilor ceea ce îi nemultumeste. Prima scrisoare trebuia adresata parintilor. Ei au scris pe mai multe pagini toate nemultumirile lor fata de parinti: ca ar fi dorit sa aiba alta educatie si condiție de viata etc. A doua scrisoare a trebuit sa fie adresata lui Dumnezeu. Şi lui Dumnezeu au avut ceva de obiectat pe mai multe pagini scrise. De ce, de ce, de ce… permiti asta si cealalta etc. A treia scrisoare însa a trebuit sa fie scrisa fata de ei însisi. Aici au ramas de data aceasta în dificultate. Unii nu au reusit sa scrie nici macar jumatate de pagina, abia îngânând…”nu esti asa cum ar trebui sa fii…” „nu esti chiar asa grozav cum vrei sa pari…” Aceasta scrisoare catre sine le-a redimensionat modul de a gândi. Parintele Atanasie a invitat detinutele sa înceapa sa scrie aceste scrisori, începând cu scrisoarea catre sine. Este un fel de examen de constiinta prin care se reuseste a-i vedea pe ceilalti la justa masura”, ne-a transmis pr. Ioan Lupasteanu.Întoarcere la OrtodoxieTotodata, o tânara care a trecut la Martorii lui Iehova s-a reîntors în Biserica Ortodoxa, iar pe 8 ianuarie va avea loc o încreștinare a unei tinere care s-a nascut într/o familie iehovista.„A urmat mirungerea unei fete, pe numele ei Elena Marin, care trecuse la Martorii lui Iehova si a dorit cu toata convingerea sa se întoarca în Biserica Ortodoxa. Pe 8 ianuarie va fi botezul unei fete care s-a nascut si a crescut într-o familie iehovista. Apoi fetele spovedite în post s-au împartasit. În partea a doua a Sarbatorii, a urmat programul de colinde si poezii ale detinutelor. Doua fete îmbunatațite au salutat si au facut urari duhovnicesti parintelui vicar: Apostol Camelia si Mirela Florescu. Cea dintâi a zis: „Dupa dumnezeiasca Împartasanie, toate simtirile pacatoase si miscarile patimilor s-au curmat. L-am primit în leaganul inimii pe Iisus, noi fiind ascunse în acest loc de Dumnezeu ca sa ne revenim si sa ne regasim pacea sufletului si a gândurilor”, a mai spus Parintele Ioan Lupasteanu.Parintele Atanasie a multumit pentru o icoana pictata de detinute si, la rândul sau, a oferit calendare, iconite si carti de rugaciune. S-a distribuit, de catre parohia „Botezul Domnului,” Pastorala de la Nasterea Domnului 2013. Praznicul s-a încheiat cu o agapa pregatita în parte de detinute, cu dulciuri facute în casa. S-a dat slava lui Dumnezeu pentru posibilitatea de a praznui un Sfânt Craciun Ortodox.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 597

Id: 37031

Data: Dec 30, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).