Ne pasa de parerea oamenilor, dar nu ne intereseaza ce gandește Dumnezeu despre noi: Mitropolitul Teofan

„Ne preocupăm foarte mult de ceea ce cred oamenii despre noi, de ceea ce vorbesc oamenii despre noi, și gândim poate prea puțin, uneori chiar deloc, la ce gândește Dumnezeu despre noi”, a afirmat Mitropolitul Teofan în cuvântul rostit duminică la Broscăuţi, jud. Botoşani.

Indiferent dacă trecem prin momente fericite sau prin ispite, ierarhul a spus că noi oamenii trebuie să privim întotdeauna către Hristos şi a explicat „cum se arată această țintire a ochilor inimii noastre către Dumnezeu”.

„Gândirea noastră la Dumnezeu se arată în participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în lecturarea Sfintei Scripturi și în rugăciunea cât mai prezentă în viața noastră. Prin aceste trei lucruri avem ochii inimii ațintiți spre Dumnezeu”.

Înaltpreasfinţia Sa a spus că aţintirea noastră către Dumnezeu se arată şi în dimensiunea îndreptată spre oameni:

„Dacă ai o familie binecuvântată, ții la ea cu tot sufletul, dai naștere copiilor cu care te-a binecuvântat Dumnezeu, atunci ochii tăi sunt îndreptați către Hristos. Dacă ai inimă bună și milostivă, îngrijindu-te de cel sărac de lângă tine, atunci inima ta este îndreptată spre Dumnezeu. Și dacă acolo unde te găsești, la locul de muncă, îți asumi cu demnitate, cu curaj, slujirea și responsabilitatea pe care le ai, și în această modalitate, ochii tăi sunt ațintiți către Dumnezeu”.

Mitropolitul a asemănat viaţa noastră cu o călătorie pe mare, în care ne putem avea vreme bună sau furtună. Indiferent de situaţie, Înaltpreasfinţia Sa a sfătuit să nu ne îndepărtăm de Hristos pentru a parcurge călătoria cu bine.

„Vremea vieții, când senină, când furtunoasă, trebuie să țină cont de lucrul cel mai important: de-a lungul călătoriei, Hristos să nu fie departe de noi”.

În duminica a noua după Rusalii, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a sfinţit Biserica din Broscăuţi. În cadrul liturghiei, ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Andrei Berbeci. Va sluji în Parohia „Sfântul Gheorghe” Dămideni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani.

Sursă foto: Doxologia.ro/Flavius Popa

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 351

Id: 74549

Data: Aug 23, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).