Noi datoram Crucea Sfintei Elena, iar Sfantului Constantin - Crezul pe care il rostim in Biserica

„Urmarea lui Hristos trebuie să fie în modul nostru de a fi, de a ne manifesta”

Expunerea sa a vizat pe de o parte informațiile istorice privitoare la Sfinții Împărați și faptul că între strămoșii noștri și ei au fost anumite legături în istorie deloc de neglijat, iar pe de altă parte evlavia pe care o au și o manifestă creștinii de aproape 17 secole față de acești doi sfinți.

Părintele decan a subliniat apoi faptul că preocuparea de a-L urma pe Hristos a fost constantă în istorie, amintind de cartea lui Thomas van Kempen, „Imitatio Christi” (1492). „Această urmare nu trebuie înțeleasă în sens cronologic, că noi trăim după ei, ci urmarea trebuie să fie în modul nostru de a fi, de a ne manifesta, de a ne arăta prin fapte, această imitatio Christi. Dincolo de importanța pe care au avut-o acești sfinți în istorie, dincolo de ceea ce au însemnat ei pentru Biserică, ei trebuie să reprezinte pentru noi și modele de viețuire. Și ele sunt necesare astăzi, poate mai mult decât oricând, pentru că lumea este dezorientată, sunt multe provocări și avem nevoie de repere stabile, statornice”.

„Împăratul Constantin a ajuns „cel Mare” și sfânt, datorită mamei sale”

Din punct de vedere al surselor, sunt multe informații despre Sfinții Împărați. Eusebiu de Cezareea, supranumit „părintele istoriei bisericești” a scris două lucrări esențiale: una, „Istoria Bisericească”, unde face trimitere la Sfinții Constantin și Elena, iar cea de-a doua, „Despre viața lui Constantin”. De aici s-au inspirat autorii vieții lor, aghiografii, iar apoi viața lor a trecut în sinaxare și în slujbele Bisericii, așa cum le avem până astăzi.

Pr. prof. Ion Vicovan a vorbit celor prezenți despre fiecare sfânt în parte, accentuând ce anume avem de învățăt de la el. Aflăm astfel că Sfânta Elena a fost o bună creștină. Și-a îndeplinit vocația de mamă, pentru că așa cum spun Sfinții Părinți, iar teologii mai noi au preluat ideea, nu este suficient să dăm naștere la prunci din punct de vedere fizic, ci este foarte important să-i naștem și pentru viața veșnică. Scopul principal al Sfintei Elena a fost acela de a se dedica vieții fiului ei, Constantin. Și dacă a ajuns „cel Mare”, și dacă a ajuns sfânt, fără îndoială că mama sa, Sfânta Elena, a avut un rol deosebit de important.

„Crucea este și stindard de biruință”

Apoi, un moment foarte important de care este legată Sfânta Împărăteasă Elena este descoperirea Sfintei Cruci. Potrivit majorității istoricilor, ea a făcut această călătorie de la Roma, unde se afla atunci, la Ierusalim, în anul 326, cu scopul precis de a căuta și a se închina Sfintei Cruci, pe care Biserica o numește atât de frumos: „de viață făcătoare sau dătătoare”. De aceea, în cântarea acatistului, spunem în rugăciunea finală că „o cinstim ca pe un însuflețit”. Ea este un obiect fizic, material, dar are o putere duhovnicească vie, care dă viață în final.

Ea a întreprins această călătorie la o vârstă destul de înaintată, într-o perioadă în care călătoriile se făceau cu anevoie, a înfruntat toate dificultățile și nu s-a oprit decât atunci când s-a închinat lemnului Sfintei Cruci. După cum se știe, s-a săpat în locuri unde se știa că a pătimit Mântuitorul, pe muntele Golgota, au fost găsite la o adâncime considerabilă  toate cele trei cruci, nimeni nu știa care era a Mântuitorului. După ce a fost atins un om mort și atunci acela a înviat, acesta a fost semnul că este Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.

„Căci prin Cruce, bucurie a venit la toată lumea”

Atunci patriarhul Macarie al Ierusalimului a ridicat-o în văzul mulțimii și de aici sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Deci, de bucurie că au descoperit-o, au arătat-o lumii, pentru că este și stindard de biruință. Acest moment din viața ei este foarte important, a produs o bucurie deosebită și a fost preluat de către Biserică în sluba Sfintei Cununii. Această sujbă îi pomenește pe amândoi Sfinții Împărați. Preotul se roagă ca cei doi miri să aibă bucuria pe care a avut-o Sfânta Împărăteasă Elena când a aflat Sfânta Cruce.

 „Ne putem imagina că Sfânta Elena a trăit multe bucurii. A avut un copil care a ajuns împărat. Eu cred că o mamă nu putea să aibă mai mult decât a avut ea de la Sfântul Împărat Constantin. Și totuși, când a descoperit Sfânta Cruce, și-a dat seama că există bucurii și mai mari, bucurii netrecătoare, cum le numește Biserica.

Bucuria aceasta simbolizează bucuria pe care o aduce Crucea și care este bucuria duhovnicească cea mai mare. Știți cum se cântă când se scoate Sfânta Evanghelie duminica, la Utrenie? „Căci prin Cruce, bucurie a venit la toată lumea”. Crucea aduce bucurie! Noi, când auzim de cruce, de necazuri, de greutăți, deja ne speriem. Nu! Acestea trebuie înfruntate,  pentru că mai apoi vine bucuria nemărginită pe care o aduce doar Crucea și urmarea lui Hristos”, a subliniat  pr. prof. Ion Vicovan.

„Prin acest semn vei învinge”

Sfânta Elena a fost și un mare ctitor de lăcașuri sfinte. A ridicat, s-a ocupat, a contribuit la ridicarea Bisericii Învierii de la Ierusalim și a celei de la Ghetsimani și, după istorici, a încă 18 biserici. Și-a dat seama că prin viața, prin credința, prin faptele ei, așa va rămâne în istorie și poate fi înscrisă în Cartea Vieții.

Sfântul Constantin a trăit o bună parte a vieții într-o vreme în care creștinismul nu se bucura de libertate, când păgânismul era încă destul de puternic și numeros, dar mai cu seamă era susținut de către autoritatea imperială. Dar cu toate acestea, el a pus la inimă și la minte cuvintele mamei sale, Sfânta Elena. Primul moment important din viața lui reprezintă anul 312, foarte cunoscut, înaintea unei bătălii, care a avut loc pe 28 octombrie. El era foarte îngrijorat. Pe vremea aceea, imperiul avea doi împărați principali și doi ajutători. Maxențiu îl provoca să lupte, iar armata sa era extrem de redusă în comparație cu cea a dușmanului său. Și ziua, în amiaza mare, a văzut pe cer o cruce și cuvintele: „Prin acest semn vei învinge”.

Crucea o purtăm la piept, dar mai cu seamă, trebuie să ne-o asumăm”

„Eusebiu de Cezareea dă această informație și spune că împăratul i-a relatat această minune sub jurământ, ca nu cumva să creadă el sau cititorii de mai târziu că a fost o impresie sau rodul unei imaginații. Nu, a fost un eveniment real, consemnat ca atare și care a determinat un nou început în viața împăratului Constantin cel Mare. A câștigat bătălia în chip minunat datorită ajutorului Sfintei Cruci, de aceea Biserica folosește Sfânta Cruce ca semn de biruință, ca steag al nostru. Creștinii, indiferent de țara în care trăiesc, au ca steag Sfânta Cruce. Crucea o purtăm la piept, o purtăm în inimă, dar mai cu seamă, trebuie să ne-o asumăm”, a spus invitatul.

Vedem că și Sfânta Elena, și Sfântul Constantin au fost în legătură cu crucea. Sfânta Elena a descoperit-o în pământ, Sfântului Constantin i s-a arătat pe cer. Asta vrea să arate că fiecare putem descoperi sau trăi bucuria Sfintei Cruci într-un alt mod, propriu. În 317, Contantin cel Mare a bătut monedă cu chipul Mântuitorului, a creștinat legislația, a interzis pedeapsa cu moartea. În 321 a hotărât ca ziua de duminică, care până atunci se ținea de către creștini în mod ilegal, pe furiș, cu riscul de a fi prinși și pedepsiți, să fie legalizată.

„Noi datorăm Crucea Sfintei Elena, iar Sfântului Constantin - Crezul”

În anul 325 a convocat și a prezidat cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, sinod care a alcătuit primele șapte articole din Crez. Era tulburare în Biserică, existau eretici care învățau greșit și el, prin poziția pe care o avea, de împărat, a considerat că este de datoria lui să facă totul pentru a readuce liniștea în Biserică.

Noi datorăm Crucea Sfintei Elena, iar Sfântului Constantin - Crezul pe care îl rostim în Biserică sau în mod individual. În anul 330 a mutat capitala de la Roma, la Constantinopol. Acest lucru are o importanță deosebită. El a făcut acești pași cu scopul de a aduce cât mai multă lume la Hristos. Și-a dat seama că Roma, în vremea aceea, era mult prea afectată de păgânism. Văzând că nu poate înnoi acolo lumea, a preferat să-și asume acest greu, să întemeieze o capitală, să creeze instituții, să mute funcționari - la Constantinopol.

„Nici scitanul (ierarhul de la Tomis) nu lipsea din ceata părinților”

De sunt numiți cei doi Sfinți Împărați întocmai cu Apostolii? Pentru că ei au făcut o misiune. Prin libertatea pe care au acordat-o Bisericii, ei au contribuit la răspândirea Evangheliei. Și până atunci se răspândise, dar au fost multe persecuții. Istoricii numără zece împărați persecutori. Datorită lor, avem mulțimea de mucenici. Dar libertatea oferită de Constantin a permis ca într-un timp foarte scurt creștinismul să se răspândească precum odinioară s-a răspândit pe timpul Sfinților Apostoli. Sfântul Constantin a ridicat o biserică în Constantinopol în cinstea Sfinților Apostoli. Și-a dorit, dar n-a reușit, să aducă moaștele acestora și să le depună în acea biserică.

Care este legătura lui cu teritoriul patriei noastre? Dobrogea a fost reorganizată în anul 298. Sfântul Constantin a ajuns la putere în anul 306. În anul 325 au participat la acest sinod convocat de Constantin doi ierarhi, unul din stânga și altul din dreapta Dunării, de la Tomis. Istoricul  Eusebiu de Cezareea descrie sinodul și spune că nici „scitanul” (ierarhul de la Tomis) nu lipsea din ceata părinților. „Acesta era înaintaș de-al nostru și se pare că se bucura de o anumită autoritate duhovnicească, bisericească în rândul episcopilor.  Apoi au venit peste noi fel de fel de popoare.  În anul 332, Constantin cel Mare a purtat o luptă cu goții și i-a și învins. Între condițiile păcii știți ce-a impus? Să nu-i prigonească pe creștini. Goții erau păgâni în vremea aceea. Dacă în imperiu Biserica era liberă, el dorea ca și în afara acestuia, ea să nu fie prigonită”, a afirmat pr. prof. Ion Vicovan.

„Bucură-te noule Constantin și noua Elena!” 

Sfântul Constantin cel Mare și Sfânta Elena ocupă un loc aparte în istoria Bisericii. Sfântul Constantin,  într-o formulă este numit „singurul apostol între împărați”. A avut o preocupare deosebită pentru viața curată a Bisericii, pentru pacea, liniștea, armonia și unitatea din Biserică, pentru dreapta credință, prin Crez. El a convocat primul sinod ecumenic care a devenit model pentru împărații de după el.

„Istoria Bisericii cunoaște șapte sinoade ecumenice. Dar când se încheiau ședințele sinoadelor, indiferent de cum se numea împăratul, așa spunea adunarea episcopilor: „Bucură-te noule Constantin și noua Elena!”  Deci toți împărații de după el l-au avut ca model. Iar în acatist este dat ca model pentru ocârmuitorii noștri. Nu știu dacă ei știu, dar Biserica le dă acest sfat: să-i aibă pe Sfinții Împărați ca modele. Înaintașii noștri, voievozii, i-au avut ca modele. Concluzia este că ei au urmat Mântuitorului, au urmat Sfinților Apostoli, și că noi, luând aminte la pilda vieții lor, să-i avem ca modele astăzi și să fie în același timp și mijlocitori pentru noi.

„Nu timpul sau locul, ci Duhul lui Dumnezeu este cel care ne unește”

Atunci când urmăm sfinților, urmăm lui Dumnezeu, oamenii, indiferent de epoca istorică sau de locul geografic în care sunt sau trăiesc, trăiesc în același duh. Poate ați remarcat: eu am remarcat și acest lucru mă bucură de multe ori. Sunt sfinți care au trăit în primele secole. Sfântul Nectarie a trăit în veacul trecut. Cu toții au învățat și au trăit în același duh. Nu timpul sau locul, ci Duhul lui Dumnezeu este cel care ne unește”, a concluzionat pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultății „Dumitru Stăniloae” din Iași.

 


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 444

Id: 35126

Data: Nov 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar