Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a resfinţit sâmbătă, 24 septembrie, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Comarna, Protopopiatul Iaşi 2. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice, spunând că în fiecare sâmbătă Biserica ne aduce aminte de cei adormiţi. „Biserica ne cheamă să luăm aminte la mersul vieţii noastre pe pământ“, a spus IPS Teofan. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a citit la final actul de resfinţire. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost ridicată în anul 1910. Din anul 1997 s-au început lucrările de reconsolidare, restaurare şi pictare, sub îndrumarea părintelui paroh Gheorghe Mihai Pintili. Lucrările s-au finalizat în anul 2011. Pictura a fost realizată în tehnica frescă de pictorul Gheorghe Drăgoi, prin jertfa şi dăruirea credincioşilor. Pr. paroh Gheorghe Mihai Pintili a primit rangul de iconom stavrofor.
IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit ieri Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. Lăcaşul de cult din lemn a fost ridicat în anul 1797 de stareţul Chiril al Mănăstirii Râşca din judeţul Suceava. În ultimii ani, biserica a fost reconsolidată după forma iniţială, a fost pictată în interior de preoteasa Elena Bostan, iar catapeteasma s-a realizat de părintele paroh Vasile Bostan.
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit sâmbătă Biserica „Sfântul Dumitru“ din filia Boatca a parohiei Mănăstirea - Dagâţa, Protopopiatul Iaşi 1. Construcţia lăcaşului de cult a început în anul 2000, după ce, în 1997, PS Calinic Botoşăneanul a pus piatra de temelie. După anul 2007 s-au ridicat o clopotniţă şi o casă socială, fiind realizat şi un gard împrejmuitor. „Am fost sprijiniţi permanent de PS Calinic Botoşăneanul şi de pr. Constantin Andrei. Un gând de recunoştinţă avem pentru domnul Gheorghe Luciu, plecat la Domnul în anul 2007, care s-a jertfit pentru această biserică“, a spus pr. Gabriel Puiu de la parohia Mănăstirea - Dagâţa şi suplinitor al filiei Boatca. Ieri, PS Calinic Botoşăneanul a sfinţit pictura Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Cogeasca, Protopopiatul Iaşi 1. Lucrările la acest sfânt lăcaş au început în anul 1911, dar au fost sistate în timpul Primului Război Mondial. În anul 1918, şantierul a fost redeschis, iar în anul 1921 a avut loc sfinţirea bisericii. Din anul 2004 s-au reconsolidat şi înfrumuseţat interiorul şi exteriorul, adăugându-se un pridvor mai mare. S-a pictat în tehnica frescă de către pictorul Oprea Olteanu din Târgovişte. „S-au ridicat o casă socială şi o casă parohială. De asemenea, avem o bibliotecă nouă cu peste 1.000 de volume“, a relatat pr. paroh Constantin Marciuc.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit ieri Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Climeşti, Protopopiatul Buhuşi. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, la acest eveniment au participat numeroşi credincioşi. „S-a lucrat mulţi ani la refacerea acestei biserici. Parohia Climeşti are doar 120 de familii, păstorite de părintele paroh Ionuţ Mârza, un preot destoinic, care a muncit foarte mult la reconsolidarea şi reînnoirea sfântului lăcaş„, a declarat pr. protopop Vasile Cozma.
Vizita se înscrie în seria contactelor între Episcopia Sălajului şi una dintre cele mai importante structuri socio-filantropice din Germania. Cu această ocazie, a fost evaluat stadiul cooperării dintre cele două instituţii, s-au discutat priorităţile şi .....
Data: Sep 26, 2011
Cu o grafică de bună calitate, pagina web oferă informaţii privind lucrările publicate la instituţia de carte oltenească (agende şi calendare, CD/DVD-uri, traduceri, cărţi ştiinţifice, cărţi universitare, volume ştiinţifice, reviste ştiinţifice, vieţi ale sfinţilor, .....
Data: Sep 26, 2011
La eveniment participă 35 de meşteri populari din toate zonele ţării, specializaţi în prelucrarea lutului, lemnului, osului şi metalului, iconari, confecţionari de instrumente muzicale, măşti, ţesături populare, precum şi în pregătirea mâncărurilor .....
Data: Sep 26, 2011
Simpozionul cuprinde un atelier de creaţie plastică pentru copii, precum şi lansarea cărţii pentru copii şi tineri "Cuviosul Siluan Athonitul". Această carte este prima din colecţia de carte duhovnicească "Poveşti cu Sfinţi Părinţi pentru .....
Data: Sep 26, 2011
Evenimentul l-a avut, timp de 14 ani, ca şi conferenţiar pe părintele Teofil, iar de trei ani, tradiţia conferinţelor a fost dusă mai departe de părinţii de la Mănăstirea Oaşa, ucenici ai părintelui Părăian.
Tabăra se va încheia în ziua hramului .....
Data: Sep 26, 2011
Dificultatile relatiei parinte-copil in societatea secularizata a fost tema dezbatuta astazi in cadrul conferintei comune a preotilor de caritate din spitalele si cimitirele bucurestene. Lucrarile conferintei au fost precedate de Sfanta Liturghie oficiata la capela Complexului de servicii .....
Data: Sep 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).