Isihasmul este o practică ascetică de origine monahală născută în zona Egiptului în secolele 4-5. Această lucrare tainică de edificare spirituală se bazează pe repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și dorința de liniștire interioară.

Duminica a doua din Post este închinată Sfântului Grigorie Palama, cel care în secolul 14 a structurat isihasmul ca învățătură și practică a tradiției răsăritene. În acest context, este potrivit să facem o trecere în revistă a câtorva sfinți români isihaști.

1. Sf. Nicodim de la Tismana

A trăit aproape în aceeași perioadă cu Sfântul Grigorie Palama. Din sinaxare aflăm că era de neam macedo-român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320. A devenit monah în Athos, unde a deprins practica isihastă și a ajuns stareț al Mănăstirii Hilandar. Ulterior, vine cu mai mulți ucenici din Athos în sudul Dunării, aproape de Vidin, iar din 1364 trece în Țara Românească. Aici întemeiază mănăstirile Tismana și Vodița unde cultivă rânduiala athonită și devine prin ucenicii săi un reorganizator al monahismului românesc.

2. Sf. Neagoe Basarab

Lucrarea Sfântului Nicodim a devenit un adevărat curent, ajungând ulterior să dea românilor un principe isihast, pe Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeș. El a fost ucenic al Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

În învăţăturile adresate fiului său Teodosie, Sfântul Neagoe Basarab a îndemnat la rugăciune neîncetată. „Fie-ţi drag a te ruga de-a pururea, și ţi se va lumina inima și va vedea pre Dumnezeu”. El afirmă că cine „se roagă adeseori, acela își izbăvește sufletul lui den toate  răutățile,  iar  care  să  lenevește  cât  de  puțintel, acela să face lăcaș dracilor”.

Sfântul domnitor reaminteşte şi de îmbinarea rugăciunii cu munca. Când  șezi  în  chilia  ta, spune el,  de  „aceste  trei lucruri te grijaște: de rugă, de învățătură și de rucodelie” .

3. Sf. Teodora de la Sihla

S-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ. A fost căsătorită de părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, după câțiva ani s-au învoit amândoi să intre în viaţa monahală.

Sf. Teodora a mers inițial la Mănăstirea Vărzăreşti, de unde s-a retras inițial în pădurile seculare din Munţii Vrancei, apoi la Neamț, în munţii Sihlei.

Un sihastru i-ar fi oferit chilia sa, care se afla aproape de Schitul Sihla şi de peştera care azi îi poartă numele. Acolo a trăit mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi şi mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o vizita din când în când, o spovedea, o împărtăşea şi îi ducea cele necesare.

După ce a răposat duhovnicul ei, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, nimeni nu ştia nici locul şi nici aspra ei trăire. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.

Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca, relatează sinaxarul.

4. Sf. Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Vasile s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina. A venit în Ţara Românească în timpul Sfinţilor Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul.

Intră în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, unde rămâne 20 de ani. Este hirotonit preot şi la scurt timp numit stareţ, chiar dacă nu împlinise încă 30 de ani.

Se cade mai întâi a ne deprinde mintea şi inima cu cinci cuvinte de acest fel, zicând din adâncul inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. După ce ne vom curăţi mintea cu această rugăciune, se cuvine a ne urca la cântarea înţelegătoare, adică la cântarea şi rugăciunea din biserică, deoarece oricare începător, şi încă pătimaş, poate săvârşi cu înţelegere această rugăciune întru păzirea inimii. Iar cântarea bisericească nicidecum nu o poate face, până nu-şi va curăţi mai întâi mintea cu această rugăciune.

– Sf. Vasile de la Poiana Mărului

Cuviosul Vasile îi învaţă pe cei 40 de călugări din obşte ascultarea, smerenia, tăcerea şi lucrarea cea de taină a Rugăciunii lui Iisus. El a implementat o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, renumită în Ţara Românească.

După ce pleacă de la Dălhăuţi se stabileşte la Mănăstirea Poiana Mărului, unde şi-a continuat lucrarea isihastă.

Sfântul Vasile afirma că rugăciunea inimii nu e numai pentru sihastri, ci şi pentru cei din viaţa de obşte.

A trecut la cele veșnice la 25 aprilie 1767. Este sărbătorit în 25 aprilie.

A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, pe care l-a tuns în monahism în anul 1750, la Muntele Athos.

Sfântul Paisie de la Neamţ

Sfântul Paisie de la Neamţ s-a născut în Poltava, Ucraina, în anul 1722. În anul 1746, ajunge în Sfântul Munte Athos. Patru ani mai târziu a fost tuns în monahism de Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.

Vine în Moldova împreună cu ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde formează o obște de 350 de monahi. Traduce o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți. Filocalia de la Dragomirna, din 1769, este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice, având 626 pagini.

În anul 1775, Sfântul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de monahi. La Secu, Sfântul Paisie și obștea sa au continuat aceeași rânduială de viață duhovnicească athonită, ca și la Dragomirna.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi, Cuviosul Paisie s-a mutat în anul 1779 la Mănăstirea Neamț, cu o parte din obștea de la Secu, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.

Isihasmul paisian se deosebește de cel athonit prin modul de viață practicat: primul este chinovial, iar cel de-al doilea idioritmic. Astfel, isihasmul paisian antrenează viața întregii obști mănăstirești, uneori a mai multor mănăstiri împreună, între care are loc un rodnic și bogat schimb de experiență duhovnicească, adică o împreună-împărtășire din bucuriile duhovnicești.

O dată adus în viața de obște, isihasmul nu a făcut decât să dea tărie spiritualității ortodoxe din acele timpuri și în acele părți ale pământului românesc. Comunitatea celor peste o mie de călugări de la Neamț a făcut ca vechea lavră moldavă să devină „un nou Athos”, iar viața duhovnicească din Mănăstirile Neamț și Secu s-a extins și la schiturile lor, care țin până astăzi rânduiala Sfântului Paisie.

A trecut la cele veşnice în data de 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani.

Cuviosul Paisie de la Neamț a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, fiind pomenit în ziua 15 noiembrie.

Remarcăm faptul că denumirea de sihastru nu este altceva decât transcrierea românească a cuvântului isihast. Aproape oriunde au fost construite mănăstiri, au existat în proximitatea lor unul sau mai mulți sihaștri.

Părintele Ioanichie Bălan în „Vetre de sihăstrie românească” enumeră sute de sihăstrii şi schituri existente de-a lungul veacurilor pe pământ românesc. Suntem, de asemenea, ţara cu cele mai multe toponime provenite din lumea monahală, îndeosebi nume de sihaştrii.

Printre alți sfinți români isihaști amintim pe: Sf. Ioan Iacob de la Neamț, Sfântul Gheorghe de la Cernica, Sfântul Iosif de la Văratic, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Calinic de la Cernica.

Foto credit: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 373

Id: 73146

Data: Mar 28, 2021

Imagine: