După doi ani în care au fost anulate din cauza pandemiei, olimpiadele școlare pentru elevii din România s-au reluat. La finalul săptămânii trecute a avut loc faza județeană sau pe sectoare – în cazul Capitalei, la Olimpiada de Religie – Cultul Ortodox.
Au fost și excepții, unele județe cum sunt Cluj, Argeș sau Buzău, au organizat această etapă mai devreme, în data de 12 martie.
Concursul a început, în mod firesc, cu rugăciuni, oficiate, fie în biserică, fie clase sau chiar în sălile de sport, pentru a fi suficient spațiu. Unii elevii au primit binecuvântarea ierarhului lor înainte de examen, așa cum a fost cazul timișorenilor, clujenilor, sibienilor, gălățenilor, dar și al tulcenilor.
De asemenea, mai multe centre eparhiale au oferit premii câștigătorilor, imediat după anunțarea rezultatelor.
La Suceava, Episcopul vicar Damaschin Dorneanul i-a premiat, duminică, pe scena din curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, pe elevii cu rezultate bune atât la Olimpiada de Religie, cât și la Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”. Elevii au primit Premiul special „Sfântul Grigorie Palama”.
Olimpiada de Religie – Cultul Ortodox este organizată separat pentru elevii de seminarii și licee teologice. Faza națională va avea loc la finalul lunii aprilie și începutul lunii mai. Etapa națională pentru seminarii și licee teologice va fi la Botoșani. Pentru elevii din celelalte instituții de învățământ, va fi organizată o sesiune națională pentru gimnazii, la Târgu Mureș și una pentru licee, la Sibiu.
Vezi calendarul complet aici.
Vezi bucuria reluării acestor competiții pe chipurile elevilor din toată țara, în galeria foto de mai jos:
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat un clip care prezintă proiectul noului schit aflat în curs de construcție la Vadu Negrilesei, un sat aflat în Munții Stânișoarei care a fost loc de sihăstrie pentru părintele Cleopa Ilie.
Arhiepiscopia a decis în .....
Data: Mar 22, 2022
Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români din Alba Iulia le-au oferit luni rechizite școlare copiilor ucraineni găzduiți de obștea .....
Data: Mar 22, 2022
Ziua mondială a apei este marcată în fiecare an la 22 martie. Este o zi în care este sărbătorită apa şi în care se atrage atenţia la nivel mondial asupra populaţiei care suferă de lipsa apei, dar şi a poluării apelor.
Ziua a fost instituită la Conferinţa Naţiunilor .....
Data: Mar 22, 2022
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii oficiată duminică în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani, Arhiepiscopul Râmnicului
Data: Mar 22, 2022
De Ziua mondială a asistenței sociale, studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iași au fost alături de vârstnicii aflați în grija Centrului .....
Data: Mar 22, 2022
Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a slujit în 22 martie 2022 la Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” din Bilbao, Spania.
.....Data: Mar 22, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).