Cea mai buna definitie a omului, caracteristica lui esentiala, aceea care il face sa fie el insusi, este recunostinta sau gratitudinea. Ceea ce il deosebeste pe om de animale, privilegiul sau ca preot al creatiei, este de a-L slavi pe Dumnezeu si de a invoca binecuvantarea Lui asupra altor persoane sau lucruri. Omul cauta o lumina pentru a da raspuns la intrebarile care se refera la sensul profund al realitatii; raspuns pe care nu-l poate gasi in el insusi, in progres, in stiinta empirica. Omul cauta in experienta religioasa caile pentru a depasi caracterul sau limitat si pentru a asigura cautarea sa umana precara. Oricat s-ar fi inselat si inca se insala ca este autosuficient, el experimenteaza ca nu-si este suficient siesi. Are nevoie de a se deschide spre ceva sau spre cineva care sa-i poata darui ceea ce-i lipseste, trebuie sa iasa din el insusi si sa se deschida spre Cel care este in masura sa umple marimea si profunzimea aspiratiei sale. Omul poarta in sine o sete de infinit, un dor de vesnicie, o cautare de frumusete, o dorinta de iubire, o nevoie de lumina si de adevar care-l imping spre un Rasarit ce vine de sus.Şi omul stie ca se poate adresa lui Dumnezeu, stie ca poate sa-L roage. Rugaciunea este limba pe care lui Dumnezeu ii place sa o asculte. Şi pentru ca Dumnezeu ni Se face cunoscut ca o persoana in taina Sa, El se cunoaste prin rugaciune. Aceasta chemare fata de Dumnezeu este sufletul rugaciunii, care imbraca atatea forme si modalitati, in functie de istoria, timpul, harul si chiar pacatul fiecaruia care se roaga. Relatia omului cu Dumnezeu, in numele Duhului Sfant, se dezvolta intr-un climat de libertate minunata, de incredere deplina, de dragoste si bunavointa. Dumnezeu este Tatal, Cel apropiat, iubirea, prietenul meu, strain de tot ce este in viata strain, teribil si inaccesibil. Acest sentiment dulce de familiaritate si de garantie a lui Dumnezeu, al intalnirii noastre egali, fata in fata cu Hristos, Prietenul nostru Insusi, aceasta priveliste a luminii necreate, se reuseste in rugaciunea curata. Exista diferite forme de rugaciune, pentru ca omul a dezvoltat diferite modalitati de deschidere fata de Celalalt si fata de Cel de dincolo, dar care este Cel prezent, asa incat putem recunoaste rugaciunea ca o experienta in orice religie si cultura. De fapt, rugaciunea este locul prin excelenta al gratuitatii, al recunostintei, al tinderii spre Cel Tainic, spre Cel Neasteptat si spre Cel Inefabil. De aceea, experienta rugaciunii este pentru toti un dor mistuitor, un "har" care trebuie invocat, un dar al Celui caruia ne adresam. Filozoful Ludwig Wittgenstein amintea ca "rugaciunea inseamna a simti ca sensul lumii este in afara lumii". In rugaciune se certifica faptul ca am nevoie de un Cineva de "dincolo". In aceasta privire spre un Cineva se afla esenta rugaciunii, ca experienta a unei realitati care depaseste sensibilul si imanentul.Fiinta umana Ii poate aduce lauda lui Dumnezeu pentru aceasta lume, oferind inapoi Creatorului din creatia Sa, prin darea de multumire, prin exprimarea recunostintei. Şi prin acest act de a oferi, fiecare devine mai cu adevarat uman, intregit in plan personal. Fiinta umana este nu numai o fiinta libera, ci si o fiinta euharistica. Cel ce da si impartaseste se bucura si se imbogateste tot mai mult. De aceea, recunostinta este adevarata frumusete a virtutilor ce lumineaza in lume. Cel ce are recunostinta devine om minunat, frumos, copil autentic al lui Dumnezeu, care se preocupa sa impartaseasca darurile sale tuturor. Sfintii, fiinte euharistice, cred, traiesc si cunosc ca Dumnezeu iubeste fiecare faptura a Sa. Iubeste pe tot omul si libertatea lui. Crestinul se desavarseste prin iubirea tainica a lui Dumnezeu si de la sine intoarce toate darurile lui Dumnezeu, cu multumire si recunoastere. Recunostinta si multumirea sunt semnele sanatatii duhovnicesti. Maica Domnului la Buna Vestire poate fi considerata ca fiind icoana si exemplul nostru. Primind mesajul Arhanghelului, ea raspunde plina de recunostinta: "Mareste sufletul meu pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu" (Luc. 1, 46-47). Atitudinea ei este una plina de recunostinta, euharistie si doxologie. Suntem cu adevarat umani atunci cand rugaciunea este patrunsa de spiritul recunostintei. "Rugaciunea este o stare de continua recunostinta", insista Sfantul Ioan de Kronstadt. Recunostinta, pocainta, cererea - aceasta este ordinea temeinica ce trebuie urmata atunci cand ne rugam.Ca fii ai lui Dumnezeu, incepem in primul rand prin a-L lauda pentru fericirea Imparatiei Sale. In Imparatia lui Dumnezeu vom fi cuprinsi de o flacara nemistuita a iubirii si recunostintei catre El, Care ne-a mantuit prin toate lucrarile iconomiei Sale dumnezeiesti, pe care le vom intelege ca exprimari ale iubirii Lui nesfarsite, pe care le vom contempla si de care ne vom bucura. (Articol aparut sub semnatura Arhimandrit Teofan Mada, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Aradului si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 20 ianuarie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 655

Id: 27729

Data: Jan 20, 2013

Imagine: