Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) (Marcu 8, 34-38)

Zis-a Domnul: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape viata si-o va pierde, iar cine îsi va pierde viata pentru Mine si pentru Evanghelie, acela si-o va mântui. Caci ce-i foloseste omului sa câstige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el când va veni întru slava Tatalui Sau, cu sfintii îngeri. Şi le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pâna ce nu vor vedea Împaratia lui Dumnezeu venind întru putere.Asezarea acestei du­mi­­nici închinate Sfin­­­­tei Cruci la mij­­­lo­cul Postului Ma­­re are multiple semnificatii. Dar pen­tru a întelege aceste sem­ni­fi­ca­tii ce deriva din cin­sti­­rea Sfin­tei Cruci trebuie plecat de la ceea ce putem numi on­tologia Cru­cii. Daca cres­ti­nis­­mul este defi­nit, pe buna drep­tate, ca ontologia iu­birii, adi­ca esenta acestuia o re­prezinta iu­birea pentru ca es­te comu­ni­u­­nea reala dintre Dum­nezeu-Iu­bire cu omul, a­tunci deschi­de­rea subiectului, a per­soanei, din­colo de sine spre ce­lalalt im­pli­­ca daruirea de si­ne, jertfa, re­nuntarea la sine pen­tru afir­ma­­rea celuilalt si, în­tr-un fel, a­nularea de sine prin pre­zenta ce­luilalt în sinea sa prin care a­ceas­ta este activata si ex­peria­ta la reala ei dimensiu­ne. A­ceas­ta este si experienta iu­bi­­rii, chiar la nivel uman. Atunci când experiem în aceasta re­la­tie su­blima anulare a sinelui pen­tru a face loc în propriul si­ne ce­lui­lalt, celui iubit, „pierdem“ via­ta noastra, daruind-o pen­tru a o do­bândi. Daca la ni­ve­lul persoa­nei umane aceasta e­x­perienta es­te una reala, a­tunci cu atât mai reala este a­ceas­ta daruire de sine la ni­ve­lul relatiilor intra­tri­­nitare, în o­­rizontul comuniunii dintre Dum­nezeu si om. Acest adevar es­te exprimat clar în E­van­ghe­lia Sfântului Ioan, ca­re arata ca Dum­nezeu atât de mult a iubit pe om, încât a trimis pe Fiul Sau pentru a experia iu­bi­­rea di­vina cu Dumnezeu cu chi­pul ca si noi, în lumea noas­tra a oa­me­­nilor (Ioan 3, 16). Cu­vân­tul e­­tern al Tatalui prin ico­no­mia di­vina a binevoit sa se fa­ca om si sa atraga, sa plaseze în or­di­nea iubirii divine omenita­tea. E­venimentul revelational u­nic, tran­sistoric al mortii si În­vi­e­­rii lui Hristos, inima istoriei noas­tre, constituie, astfel, dina­mi­ca e­­clesiala a îndumnezeirii o­mului prin luarea si purtarea Cru­­­cii lui Hristos, de o maniera, sim­­bolica, sacramentala, mis­ti­ca, existentiala. Acest parcurs es­­te posibil crestinului pentru ca a­re ca model, prototip pe Hris­tos ras­tignit, mort si în­vi­at, înalt­a­rea Sa la Tatal de-a dreap­ta Tro­nu­lui slavei confe­rind credincio­su­­lui prin iubirea Sa puterea de a plini aceasta rân­duiala mân­tu­i­toare, nu du­pa om, ci dupa Dum­nezeu, în lo­gica divinului.Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 831

Id: 39021

Data: Mar 20, 2014

Imagine: