Preotul misionar Bogdan George Brânzea povestește cum a trăit anul pandemiei în rolul de duhovnic și asistent medical într-un spital suport Covid-19.

După ce a absolvit Teologia, Părintele Bogdan George Brânzea și-a luat și diploma de asistent medical. A făcut-o în virtutea unei tradiții din familie: și mama, și soția sunt asistente medicale. Credea că nu va profesa, dar în curând s-a dovedit că a fost, prin grija lui Dumnezeu, primul său pas spre împlinirea vocației de preot misionar de spital.

Când Spitalul de de Pnemuoftiziologie din Brașov (Stejeriș) a înființat o secție de Îngrijiri paliative, a cerut binecuvântare să se transfere acolo.

Era profesor de Religie la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov și duhovnicul Seminarului de Teologie din același oraș, dar simțea că nu se regăsea pe deplin în ceea ce făcea. „În spital, însă, sunt mulțumit sufletește de  ceea ce fac. Acord ajutor unor oameni care au cea mai mare nevoie și le văd bucuria”, spune el.

Începutul pandemiei

În martie 2020, când lucra de trei ani la această secție, spitalul a devenit spital suport Covid-19. „Am crezut că vom continua să îngrijim bolnavii de cancer. Dar am fost obligați să externăm toți pacienții și am fost detașați toți pentru a îngriji pacienții Covid-19”, povestește Părintele Bogdan George Brânzea.

„Toți pacienții ne întrebau: «Dar noi ce facem?» Mulți ar fi trebuit să mai rămână la noi. Din cei care au plecat, toți au murit”, își amintește el cu tristețe.

Timp de două luni, personalul medical s-a autoizolat, pentru a nu duce noul virus acasă, la familii. Au fost cazați într-un cămin al Universității Transilvania din Brașov. „A fost o perioadă destul de grea, fiindcă am fost departe de familie”, povestește părintele.

„Părinte, să-mi dați o poză cu dumneavoastră!”

Doar zece din sutele de pacienți îngrijiți la Stejeriș au decedat.

„Am avut chiar și o revenire spectaculoasă. Era un pacient dintr-o pătură socială modestă și cu patologie hepatică datorată alcoolului, un om simplu, dar de o bunătate extraordinară. Nu ne așteptam, dar și-a revenit”, își amintește părintele.

În tot acest timp, preotul misionar care lucrează și ca asistent medical, a asistat pacienții atât în plan spiritual, cât și medical.

Mai mulți pacienți, la externare i-au spus: „Părinte, să-mi dați o poză cu dumneavoastră, că nu v-am văzut niciodată fără combinezon!”

Împărtășirea pacienților Covid

„Am desfășurat o activitate foarte bogată din punct de vedere spiritual atât la îngrijiri paliative, înainte de Covid, cât și pe secția de Covid”, spune preotul misionar.

„În acest mediu sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de Dumnezeu.”

Dificultățile pastorației pacienților Covid sunt și sufletești, și practice.

O dificultate sufletească o reprezintă combinezonul pe care îl poartă preotul în locul reverendei. Oamenii sunt obișnuiți să îl vadă pe preot în reverendă și cu epitrahil.

„În aceste condiții, administrarea Sfintelor Taine este mai dificilă”, spune Părintele Bogdan George Brânzea.

O dificultate practică legată de cărțile de cult a fost rezolvată fotocopiind Rugăciunile de dezlegare pentru Sfânta Împărtășanie și lăsându-le permanent în zona contaminată.

În cazurile rare în care pacientul nu era pregătit pentru a fi împărtășit, preotul consuma el însuși Sfintele Taine, fiindcă acestea nu mai puteau fi scoase din „zona roșie”.

Cu toate acestea, până în ziua de azi, infecția cu noul coronavirus l-a ocolit pe preotul misionar.

Nu i-a ocolit însă familia. Bunica lui și-a rupt piciorul în noiembrie și a avut nevoie de operație. S-a întors din spital și a dezvoltat Covid-19.

„De la ea au luat și mama și tata. Le-am făcut tratament acasă. Intram la ei în combinezon și le puneam branula. Nu a fost nevoie să meargă în spital. M-am bucurat că măcar nu luaseră de la mine”, povestește preotul.

„M-am temut că bunica va pierde lupta, dar au câștigat-o și ea, și părinții mei”.

Asistență la granița veșniciei

Părintele Bogdan George Brânzea le-a fost alături unora dintre pacienți și în ultimele clipe.

„O tânără de 40 de ani cu patologie neoplazică a murit la noi. Am vorbit mult, am spovedit-o și împărtășit-o și mi-a murit în brațe”, povestește părintele.

„Nu suferința și moartea m-au impresionant în mod deosebit, ci faptul că am simțit că m-a ales pe mine să-i fiu alături la plecarea din această lume. Este o onoare să asiști un astfel de bolnav până la granița veșniciei”, explică preotul.

„Nu mi-a fost teamă. Am considerat-o o binecuvântare din partea lui Dumnezeu să fiu ales eu și m-am simțit de folos făcând lucrul acesta”.

O piatră de încercare îngăduită de Dumnezeu

Pentru Părintele Bogdan George Brânzea, cea mai grea a fost perioada sărbătorilor pascale. „Întotdeauna mi-au plăcut aceste sărbători, îmi dau o bucurie pe care nu o pot descrie în cuvinte”.

Își dorise mult să slujească de Înviere și de aceea și făcuse mai multe ture la spital de Crăciun, plănuind să aibă mai mult timp de slujire de Sfintele Paști.

Când a început pandemia, și-a dat seama că, fiind în autoizolare, de Înviere nu mai putea merge să fie alături de familie și credincioșii din localitatea de reședință. Dar plănuia să slujească doar slujba de la miezul nopții în curtea spitalului.

A fost un chin. Nu puteam sluji la capela instituției, nu puteam chema cântăreți din afară. „Îmi imaginam pacienții ieșind la ferestre și dând răspuns la salutul pascal”.

„Doar că în Vinerea Mare o colegă de la spital a fost testată pozitiv și am fost anunțat că nu am voie să ies din izolare. Aceasta a fost cel mai greu test: bucuria sărbătorii la care nu puteam fi părtaș.”

Slujirile ulterioare din starea de urgență, oficiate în absența credincioșilor au fost „emoționante și triste”, adaugă părintele. „Faptul că bisericile erau goale a fost un moment de mare poticneală sufletească. Să ieși afară, să zici: «Pace tuturor!» și biserica să fie goală. Foarte, foarte greu a fost.”

Abia înainte de Rusalii a putut sluji cu credincioșii în aer liber la Dumbrăvița, în localitatea sa de reședință.

„A fost o liturghie extraordinară. Poate că Dumnezeu a îngăduit toate acestea ca să ne dăm seama de valoarea credincioșilor de lângă noi, de valoarea bucuriei de a fi împreună”.

„A fost, fără îndoială, o piatră de încercare. Din care am învățat să prețuim lucrurile simple, dar cu adevărat importante: sănătatea sufletească și trupească, dar și comuniunea”, concluzionează Părintele Bogdan George Brânzea. „Nu știm ce ne așteaptă, dar avem nădejde în Dumnezeu”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 389

Id: 72819

Data: Feb 24, 2021

Imagine: