Parintele Mircea Munteanu, un autentic pastor de suflete

Părintele Mircea Constantin Munteanu a fost un păstor de suflete autentic, care, în timpul celor 33 de ani de slujire, s-a implicat în viaţa misionar-pastorală şi social-filantropică, lăsând un nume vrednic de cinste la parohiile Scorţeni, Cucuieţi şi „Învierea Domnului“, acolo unde şi-a desfăşurat activitatea în anii de pastoraţie. Lucrarea sa a fost împlinită cu dragoste pentru Biserica lui Hristos, aducându-i-se preţuirea celor care l-au cunoscut şi recunoştinţa celor pe care i-a slujit. Suntem alături de familie şi de credincioşii băcăuani în acest ceas de vremelnică despărţire şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul părintelui Mircea Constantin Munteanu, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi l-au preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,

† Ioachim BĂCĂUANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 655

Id: 40446

Data: May 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).