Parintele Sofian din amintirile fiilor duhovnicești: Marturii stranse de Protos. Arsenie Muscalu și obștea de la Cornu

Basilica.ro a stat de vorbă cu Protos. Arsenie Muscalu, duhovnicul Mănăstirii Cornu din județul Prahova, despre personalitatea și influența Părintelui Sofian Boghiu asupra generației contemporane cu Revoluția din 1989, moment care a adus deplina libertate religioasă și a inspirat numeroși tineri să ia calea Bisericii sau chiar a mănăstirii.

În obștea de la Cornu trăiesc câteva maici care i-au fost fiice duhovnicești Arhimandritului Sofian Boghiu, cel pe care Arhimandritul Ilie Cleopa l-a numit Apostolul Bucureștilor.

Obștea își dorește să publice în curând o carte cu mărturii ale contemporanilor despre viața lui și învățăturile primite de la el.

Basilica.ro: Cum vi-l amintiți pe Părintele Sofian Boghiu?

Eu l-am cunoscut pe Părintele Sofian pe vremea când eram student la fizică în București, pentru că îmi plăcea să vin la Mănăstirea Antim și să-l văd slujind. Slujea într-un fel total aparte.

Și l-am mai cunoscut prin fiii săi duhovnicești. S-a întâmplat să am o oarecare apropiere cu fii duhovnicești ai Părintelui Sofian. Cred că de foarte multe ori lucrurile transmise prin acești anonimi, reflectă destul de bine universul lui lăuntric, pentru că s-a putut deschide. Am consemnat mai multe mărturii de la aceștia, pe care intenționez să le prelucrez și să le public. O simt ca pe o răspundere a mea.

Te minunezi când înțelegi – așa cum am înțeles eu de la fiii duhovnicești, dar și din ceea ce s-a mai publicat, s-a scris – câtă prospețime avea sufletul lui chiar la bătrânețe: setea de Dumnezeu, aceasta nu a îmbătrânit, foarte vie această sete, setea de rugăciune. Amintirea lui Dumnezeu. Aceasta m-a impresionat.

Portret realizat de un ucenic al Părintelui Sofian Boghiu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Când slujea, când rostea ecteniile, când spunea un ecfonis la Sf. Liturghie, aveai sentimentul că vine de undeva, dintr-un adânc, ceea ce spune. Totul era ca o dulceață de miere, cu foarte multă dulceață. Era un chip de blândețe. Aveai impresia că este făcut din lumină când slujea liturghia. Avea și părul alb când l-am prins eu ca student, avea și părul alb-alb.

Dar, în același timp, era foarte ferm, uimitor de ferm în cele duhovnicești.

Basilica.ro: Ne puteți da un exemplu?

Unui fiu duhovnicesc i-a spus: Iartă-mă că-ți spun asta. Uite, ești într-un colectiv și încep să vorbească pe cineva de rău. Să ai curajul acesta, să te ridici și să spui, mai ales dacă e un om care ți-a făcut odată vreun bine, să nu-ți fie teamă. Nu, tu ridică-te și spune: Omul acesta mi-a făcut un bine, nu e numai rău în el.

Sau, dacă nu știi niciun bine pe care l-a făcut el, atunci ridică-te și spune: Dar eu sunt mai rău decât el. Nu este ceva ce spuneți despre el, care să nu fi făcut și eu.

Mulți oameni au încercat să-l întrebe despre pătimirile lui din închisoare. Greu a vorbit despre asta. A mai vorbit câte ceva, dar foarte greu a vorbit despre asta. Șase ani a pătimit în închisori și a trecut prin lucruri foarte grele.

Basilica.ro: Ce alte calități duhovnicești se desprind din mărturiile celor care l-au cunoscut?

A fost foarte-foarte discret. Odată, cineva a spus că a primit îndemnul acesta de la Părintele Sofian: întotdeauna lasă-l pe celălalt pe primul loc. Tu retrage-te, rămâi în planul al doilea. Promovează-l pe el, bucură-te de succesul lui, de faptul că este apreciat, de faptul că este iubit. Tu rămâi în umbră. Crede-mă că, de câte ori reușesc să fac așa, simt o imensă bucurie.

El nu îndemna la lucruri pe care nu le făcea el mai întâi.

Basilica.ro: Care credeți că a fost lucrarea sa cea mai importantă?

M-a impresionat cu câtă jertfelnicie s-a dăruit oamenilor. Era criticat, de exemplu, pentru că s-a creat un cuib de cerșetori la Mănăstirea Antim. Părintele îi mai certa, dar ei îi simțeau inima.

Protos. Arsenie Muscalu și obștea de la Cornu au strâns mărturii notate și transmise de fiii duhovnicești ai Părintelui Sofian. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Avea liste cu bătrâni singuri, oameni care nu vin să cerșească la ușa bisericii. De sărbători făcea colete cu mânuța lui și le trimitea acestora. Când zicem asta, trebuie să avem în vedere cât de ocupat era cu slujirea, cu spovedania, ca stareț, cu devizele pentru pictură, cu călătoriile în țară pe șantierele de pictură, la care lucra el însuși.

Este iarăși proverbial câtă răbdare avea la spovedanie, până la două, până la unu dimineața, deși mărturisea în particular că era zdrobit de oboseală fizică și zdrobit și de problemele lui.

Spunea că oamenii de astăzi sunt foarte singuri: Uite, mulți cârtesc, că ce face popa acesta, de stă atâta la spovedanie cu oamenii? Păi uite ce fac: Ascult. Mai spun și eu câte o vorbă din când în când. Oamenii au nevoie astăzi să fie ascultați. Și părintele asculta cu sânge, pentru că numai el știa cum rezista atâtea ore, iar de dimineață o lua de la capăt, cu slujirea, cu problemele…

Basilica.ro: Viața Părintelui Sofian este legată de Rugul Aprins și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Ce se desprinde din mărturiile cunoscuților în legătură cu aceasta?

Spunea că, deși o practică de atâta timp, nu a dobândit Rugăciunea. Dar nu știu la cel fel de măsuri ale Rugăciunii se referea când spunea că nu a dobândit Rugăciunea, pentru că, pe de altă parte, vorbește foarte viu despre simțirea prezenței lui Dumnezeu, despre faptul de a te ruga și în somn, despre faptul de a te trezi spontan cu cuvintele Rugăciunii pe buze, lucruri pe care în mod sigur le-a trăit.

Un metanier al Părintelui Sofian Boghiu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Cred că știți că, spre sfârșitul vieții, când a fost un episod mai greu legat de sănătate și a fost într-o stare similară comei, cineva care l-a vegheat pe Părintele Sofian a spus că repeta Psalmul 50 fără să se încurce. În comă. Îl termina și îl lua de la capăt. De unde se vede cât se unise rugăciunea cu lăuntrul lui.

Când era bătrân și deja nu mai slujea, ieșea în grădină, la Mănăstirea Antim. Se așeza pe o băncuță unde își pusese niște pietricele și pe ele număra Rugăciunea de sute de ori. Și mai avea un fel de a număra pe falangele de la degete. Și așa zicea Rugăciunea de peste 1000 de ori numai în plimbarea aceasta.

Pe urmă observau frații că a ieșit și veneau să-i ceară sfat, iar el se dedica lor, nu se supăra pe ei că-i mănâncă timpul de rugăciune.

Ultima icoană pictată de Părintele Sofian Boghiu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Poate că Domnul nu a îngăduit să se adâncească mai mult în rugăciune până la contemplație. Dacă ar fi fost absorbit de contemplație și de dulceața rugăciunii, nu s-ar mai fi putut întoarce către lume, să se dedice atât de mult apostolatului. Părintele Cleopa l-a numit – și știți că el nu vorbea cu ușurință – Apostolul Bucureștilor.

Basilica.ro: În ce măsură a influențat Părintele Sofian generația post-decembristă?

Ne influențăm unul pe altul, suntem toți împreună. Asta ține de ontologie, așa am fost făcuți de Dumnezeu. Sf. Sofronie a vorbit foarte frumos despre aceasta: dacă într-unul dintre noi răul este înfrânt, această biruință se răsfrânge asupra întregii firi omenești și toți vor simți o binecuvântare, o ușurare, un ajutor.

Însăși prezența Părintelui Sofian Boghiu a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu dată Bisericii noastre, dată nouă, tuturor, până la urmă.

Basilica.ro: Cum v-a influențat părintele pe Sfinția Voastră, personal?

A fost sentimentul meu că i-am simțit forța duhovnicească în fiii lui duhovnicești, cuvântul lui foarte lucrător în ei. De acolo vezi că nu era un cuvânt spus din minte, nu spunea ceva despre cele duhovnicești ca informație, am văzut cât de rugător și de puternic era cuvântul lui în fii lui duhovnicești.

Icoană la care se ruga Părintele Sofian Boghiu în timpul vieții. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Ca predicator, nu avea darul oratoriei, nu strălucea, dar cuvântul lui avea această calitate de a înrâuri sufletele și de a încredința sufletele. Am văzut aceasta în fiii lui duhovnicești foarte mult și prin aceasta l-am cunoscut pe Părintele Sofian.

Basilica.ro: Care credeți că este mesajul Părintelui Sofian pentru noi, cei de astăzi?

Cred că Părintele Sofian are un mesaj pentru noi apropo de rugăciune, de Rugăciunea lui Iisus, apropo de isihasm, pentru că există o preocupare lăudabilă și frumoasă pentru aceasta. Dar părintele insista mult pe un lucru: Hristos este ascuns în poruncile Sale.

Este nevoie de mai multă strădanie pentru a împlini poruncile Lui. Pare că uneori vrem să sărim etapele, e o formă de egoism subtilă: să simțim bucuria prezenței lui Dumnezeu, bucuria harului, bucuria rugăciunii, pacea interioară, isihia.

Dar Părintele Sofian Boghiu spunea că nu poți să ajungi la pace interioară sau la bucurie sau la simțirea prezenței lui Dumnezeu fără să împlinești poruncile. Pregătirea pentru isihie, sau Rugăciunea lui Iisus, este stăruința în a împlini poruncile Mântuitorului.

Știm că viața duhovnicească are etapele ei: curățire, luminare, desăvârșire. Dar nu vrem să ne asumăm greul acestei perioade de curățire de patimi.

Părintele Macarie de la Mănăstirea Pasărea, Dumnezeu să-l odihnească, spunea: Du viață curată și te caută Rugăciunea pe tine. Ce să-ți bați capul cum să faci, pe respirație sau fără respirație… Silește-te să duci viață curată, ferește-te de păcat și te va căuta Rugăciunea pe tine.


Părintele Arsenie Muscalu ne-a citit câteva sfaturi despre rugăciune ale părintelui către ucenicii săi.

Sfaturi despre rugăciune de la Părintele Sofian Boghiu

Uite, îți spun așa, de la inimă. Am fost acum la (Spitalul) Colțea. Și am așteptat și eu la ușă până să intru la doctor. Și am găsit acest moment bun de rugăciune. Și am început să mă rog încet, pe respirație. Și atât de bine m-am simțit! Atât de bine m-am simțit! Și-n seara asta, înainte să vii tu, stăteam aici, la masă și citeam un articol, ceva foarte interesant. Și, când era mai interesant, mi-am adus aminte că nu mi-am terminat rugăciunea. Am lăsat imediat articolul la o parte și am început să mă rog. Și tot sufletul mi s-a umplut de bucurie.

De asta zic. Dacă te-ai putea tu deprinde cu această rugăciune, în așa fel încât să fii mereu prezent, indiferent de ocupațiile tale, atunci ai fi foarte fericit, să știi.

Tu nu uita că porunca rugăciunii – căci poruncă este – și rugăciunea în sine, Dumnezeu Însuși ne-a lăsat-o. Tu ești așa de risipit… Lasă loc și lui Dumnezeu în inima ta.

Dumnezeu este pretutindeni, El e Viața, dar tu nu ești deloc cu fața la El. Întoarce-te cu fața ta lăuntrică spre El, atenționează-L prin rugăciune. (Adică atrage-I atenția asupra ta prin rugăciune.) Roagă-te contra voinței tale, roagă-te pentru că așa-ți spun eu. Roagă-te pentru ascultare!

Patericul Părintelui Sofian Boghiu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Eu am trăit aici împreună cu Părintele Ioan Kulîghin. El era un om foarte duios și extraordinar de bucuros. Stătea acolo, pe lângă pangar, și tot timpul se ruga. Și în același timp era foarte atent la tot ce se întâmplă în biserică. Și, orice ar fi lucrat, el tot timpul se ruga.

Adică vreau să spun că rugăciunea nu te încurcă deloc, e ca respirația: când respiri, nu bagi de seamă că respiri, dar prin asta trăiești. Așa este și rugăciunea. Este viața pe care a lăsat-o Dumnezeu în noi.

Să știi că aceasta este cea mai fericită stare a unui suflet: să simtă prezența lui Dumnezeu în inima lui, așa, ca respirația, ca Părintele Ioan: vorbea, lucra, dar inima lui se ruga.

Dacă te-ar ajuta Dumnezeu să ai și tu această rugăciune! Să știi că este o realitate la care poți și tu ajunge, nu este ceva de neconceput. Trebuie să începi prin a te ruga cantitativ, cât de mult.

Sublinierile Părintelui Sofian pe exemplarul său din Pateric. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Eu îl întrebam pe Părintele Ioan (Kulîghin): Părinte Ioan, cum să mă rog, cu respirație, sau în mod obișnuit? Și el îmi spunea: Părinte, roagă-te cum poți, numai roagă-te! N-am uitat cuvântul acesta al lui și ți-l spun și ție acum. Se spune că Rugăciunea făcută cu respirație are o bogăție mai mare, dar Părinte Sofronie zice că rugăciunea făcută astfel e puțin forțată, de aceea e mai bine să te rogi simplu (adică așa cum vorbești), dar cu mintea la Dumnezeu. Eu însă îți repet cuvântul Părintelui Ioan: Roagă-te cum poți, numai să te rogi.”

Alte sfaturi despre rugăciune de la Părintele Sofian

„Am să-ți spun acest lucru mai de taină: eu de ani și ani încerc să mă rog cu această Rugăciune și încă nu am dobândit-o. dar nu m-am descurajat, merg înainte, stărui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar, simt că, deși nu am dobândit această Rugăciune, am foarte mult folos, simt un ajutor efectiv în întărirea credinței mele, în întărirea evlaviei, în felul în care pot înțelege acum niște lucruri.

De aceea, te îndemn și pe tine: Stăruie și ai să guști din această simțire a prezenței lui Dumnezeu în viața ta. Stăruie prin credință, și numai dacă-mi acorzi mie această încredere în ceea ce spun eu acum, fă ca ascultare ceea ce spun eu și ai să vezi ce bucurie vei avea! Apropie-te de rugăciune și ai să vezi cât de bine este cu Dumnezeu!

Noi avem tare multă nevoie să intrăm în atenția, în sesizarea prezenței lui Dumnezeu. Rugăciunea aceasta este ca respirația: tu când vorbești, respiri. Oricât ai vorbi de mult, respiri fără nicio greutate. Cam așa se întâmplă când mintea coboară în inimă, pentru că atunci se roagă Însuși Sf. Duh în noi.

Ți-am spus de Părintele Ioan Kulîghin, când a venit aici la noi. Vorbea tot timpul și era foarte solicitat de toți și-l urmăream cum vorbește și mi se părea că este concentrat foarte mult numai la cele ce vorbea. Și, odată, în timp ce vorbea, i-am pus așa mâna pe umăr și l-am întrebat: Și acum te rogi, părinte? Și mi-a răspuns foarte simplu: Da, și acum mă rog.

Notițe din Patericul Părintelui Sofian Boghiu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Numai că acest har se câștigă foarte greu. Trebuie să fii foarte curat pe dinăuntru, foarte curat. De aceea zic, în paralel cu Rugăciunea, învață să fii bun, înțelegător cu oricine, mereu egal cu tine însuți, să fii ca o lumină pentru toți cei din jurul tău.

Și învață-te să fii cât mai nebăgat în seamă de nimeni. Învață-te cu această retragere și liniște interioară. Nu fugi nici de dispreț, pentru că numai așa te vei putea întâlni cu Dumnezeu. Să-ți împropriezi cât mai mult curăția sufletească și această nevinovăție a inimii.”


Protos. Arsenie Muscalu s-a închinoviat de tânăr, imediat după terminarea facultății și la scurt timp după Revoluție, în perioada de efervescență religioasă de după eliberarea de comunismul ateu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Părintele Arsenie Muscalu, duhovnicul Mănăstirii Cornu, s-a închinoviat la Cernica în 1992, imediat după terminarea Facultății de Fizică. În 1994, a fost hirotonit ieromonah și hirotesit duhovnic, iar în 1996 a fost detașat pentru ascultare la Catedrala Patriarhală din București.

Și-a început parcursul spiritual înainte de 1989, sub influența profesorului său de fizică, fiu duhovnicesc al Părintelui Macarie Ioniță, duhovnic la Mănăstirea Pasărea.

Părintele Arsenie Muscalu este duhovnicul Mănăstirii Cornu din 2008, de la înființare. În prezent, obștea numără 39 de maici și surori de mănăstire. Sfântul așezământ are hramurile „Sf. Ioan Evanghelistul” și „Sf. Cuv. Eufrosina”.

Vezi și:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).