Parohiile românești Butoiu de Sus din județul Dâmbovița și San Antonio din statul american Texas s-au înfrățit printr-un protocol încheiat luna trecută în prezența Părintelui Mitropolit Nicolae și a Arhidiaconului Mihail Bucă.
Copiii din grupul de cateheză al parohiei dâmbovițene au confecționat și le-au trimis ortodocșilor români din America mărțișoare, semne de carte și figurine cu motive tradiționale românești.
Acestea au ajuns în Texas prin intermediul Părintelui Arhidiacon Mihail Bucă și al psaltului Andrei Beneș, care au participat la sărbătoarea Sfântului Ioan Casian, hramul Parohiei din San Antonio.
Cei doi i-au predat Părintelui Paroh Valentin Ilieș și o plachetă, un act de înfrățire semnat de Părintele Paroh Ștefan Nica de la Butoiu de Sus și o planșă tematică a proiectului.
Parohul din Texas a semnat actul de înfrățire în prezența Părintelui Mitropolit Nicolae al celor Două Americi.

Cele două parohii au desfășurat zilele trecute cea mai importantă activitate din Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”: o întâlnire pe Zoom. Copiii s-au cunoscut, au împărtășit idei și experiențe și au prezentat mici momente artistice.
În cadrul proiectului, s-au pus și bazele unui parteneriat social-filantropic. Prima activitate se va desfășura înainte de Sfintele Paști, informează pagina de Facebook a Concursului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” din Arhiepiscopia Târgoviștei.

În Arhiepiscopia Târgoviștei sunt 55 de parohii înscrise în concursul catehetic dedicat anului omagial al pastorației românilor din afara României.
Acestea s-au înfrățit cu parohii românești din toată lumea: 17 din Spania, 14 din Italia, șase din Germania, trei din Belgia, câte două din Japonia și Brisbane, Australia, și câte una din SUA, Canada, Elveția, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Ucraina, Serbia și Republica Moldova.
Astfel, peste 1.500 de tineri români din țară și diaspora s-au reunit sub umbrela credinței și a Bisericii strămoșești.
Foto credit: Facebook / Biserica-familia românilor de pretutindeni. Concurs în Dâmbovița
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 306
Id: 73022
Data: Mar 16, 2021
Imagine:
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif va susţine în data de 24 martie conferinţa cu tema: „Străini peste hotare, acasă în Ortodoxie”. Evenimentul este organizat de ASCOR Alba Iulia şi .....
Data: Mar 16, 2021
Preotul Alexandru Balaban, paroh la Dăeni, județul Tulcea, a adunat copii din cinci județe în Corala „Nihil sine Deo”. Copiii au uimit la emisiunea „Românii au talent” transmisă luni, 15 martie, iar preotul a primit aprecieri pentru toată activitatea sa și pentru felul de a .....
Data: Mar 16, 2021
Lucrările la consolidarea unei porțiuni degradate din zidul Cetății Medievale Sighișoara
Data: Mar 16, 2021
O echipă de arheologi franco-norvegieni condusă de un român, Victor Ghica, a descoperit în Egipt cel mai vechi sit monahal atestat arheologic. Se găsește la 370 de kilometri sud-vest de Cairo și datează din secolul al IV-lea.
Descoperirea făcută la Tall Ğanūb Qaṣr .....
Data: Mar 16, 2021
Muzeul Olteniei – Craiova a acordat „Premiul de excelenţă” pentru restaurarea unui vas de agheasmă care datează din secolul al XVII-lea. Artefactul a fost descoperit acum patru ani, în urma unor săpături arheologice, în curtea bisericii Sf. Nicolae Androneşti – Târgovişte, .....
Data: Mar 16, 2021
„Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o convorbire cu sufletul nostru pe care o facem la început de Post. La acest canon dialogăm cu sufletul nostru. Este un proces de conştiinţă, un fel de sondare a profunzimii sufletului fiecăruia”, a explicat Episcopul vicar patriarhal Ieronim .....
Data: Mar 16, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).