]]>Credincioşii din Parohia craioveană Harşu au venit şi anul acesta în număr mare pentru a aduce cinstire Ocrotitorului spiritual al sfântului locaş, Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, pomenit de Biserica noastră ortodoxă la 10 februarie. În zi de hram, bucuria sărbătorii a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor a Întâistătătorul Bisericii din Oltenia, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu. În timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, diaconul Valentin Şerban a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Câmpu Mare, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Momentele liturgice ale zilei s-au încheiat prin săvârşirea unei slujbe de Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş. Sfântul Haralambie, sfeşnicul care ne luminează viaţa În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a prezentat viaţa şi jertfa mucenicească a Sfântului Hralambie, subliniind harul vindecător al acestuia şi faptul că pentru noi este o adevărată lumină călăuzitoare pe drumul spre mântuire. “Viaţa şi faptele Sfântului Mucenic Haralambie ne arată că el este sfeşnicul care luminează, care străluceşte în viaţa noastră, în casele şi familiile noastre şi pretutindeni acolo unde sunt ochi care văd. Pentru că, deşi Sfântul este cunoscut de toată lumea, puţini sunt aceia care pot vorbi cu el în rugăciune, care se împărtăşesc în ziua sa de pomenire, care vin la biserică în această zi. Este cunoscut Sfântul Haralambie printre credincioşi ca ocrotitor al oamenilor împotriva bolilor, îndeosebi a unei boli cumplite, ciuma. Şi dacă el este vindecător pentru suferinţele pricinuite de bolile trupeşti, de bună seamă că este ajutător şi atunci când suntem afectaţi de bolile sufleteşti, de patimi de ocară, cum le numeşte Sfântul Apostol Pavel. Pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost întotdeauna prezent şi a lucrat în Sfântul Haralambie. Dovadă că, atunci când a fost chinuit şi batjocorit, legat fiind de stâlpul casei unei femei de moravuri uşoare, acel stâlp a înverzit, arătând că virtutea influenţează până şi lucrurile neînsufleţite când lucrează harul lui Dumnezeu. Noi ne rugăm Sfântului Mucenic Haralambie să ne întăreascî în credinţă şi dragoste şi să e ocrotească pe toţi de ceea ce este rău şi dăunător sufletelor şi trupurilor noastre în această lume”, a spus IPS Irineu. Biserica “Sfântul Haralambie – Harşu”, scurt istoric Biserica Harşu este situată în apropierea Pieţei centrale din Craiova, fiind cunoscută după numele ctitorului ei, Aşu Sîn Traian Ot Vrast, cel care a ridicat-o în perioada 1802-1806. În preajma anului 1800, Aşu avea în antrepriză târgul săptămânal al oraşului, care se întindea pe terenul dintre biserică şi locul pe care este construit astăzi Penitenciarul şi fostul Regiment 26 Rovine. Târgul, aducându-i venituri, a zidit această biserică chiar în apropierea lui. De aceea, în catagrafia bisericilor oraşului Craiova din anii 1813-1815, biserica este înscrisă sub numele „Ot Oborul Târgului“, adică „de afară”. În cei peste 200 de ani de existenţă, sfântul locaş a suferit mai multe reparaţii şi renovări, ultima fiind încheiată în 2008, la 7 septembrie, când biserica a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. În ultimii ani, în curtea sfântului locaş a fost ridicată şi o capelă închinată Sfântului Irodion de la Lainici. Lucrarea este integrată într-un amplu complex parohial din care mai fac parte cancelaria parohială, biblioteca şi o sală de conferinţe.
Download: Click for download attached file: Parohia Harsu din Craiova si-a cinstit Ocrotitorul spiritual
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 732
Id: 48602
Data: Feb 11, 2015
Imagine:
]]>Marţi, 10 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de părinţi consilieri de la Centrul Eparhial, a inaugurat noul sediu al Protoieriei .....
Data: Feb 11, 2015
]]>Luni, 9 februarie 2015, la sediul Centrului Eparhial, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon şi în prezenţa membrilor permanenţei Consiliului .....
Data: Feb 11, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent, în zilele de 9, respectiv 10 februarie 2015, în protopopiatele Roman şi Moineşti. Ierarhul a .....
Data: Feb 11, 2015
]]>Propunerile celor din Ministerul Cultelor au fost aprobate de conducerea de partid şi de stat, acestea constituind practic tiparul abordării problemelor din mediul .....
Data: Feb 11, 2015
]]>La Mănăstirea Putna, 35 dintre vieţuitorii acesteia, cărora li s-au alăturat şi câţiva pelerini, au donat sânge joi, 5 februarie, în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română, .....
Data: Feb 11, 2015
]]>La Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, a avut loc ieri, 10 februarie 2015, consfătuirea profesorilor de religie cu tema „Studiul religiei în şcoală. Certitudini şi .....
Data: Feb 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).