Parohia românească din Luton a împlinit în 13 noiembrie zece ani de la înfiinţare. Aniversarea a fost marcată duminică prin slujirea Mitropolitului Iosif.
„Toți acești ani au fost un răstimp de răbdare pentru biserică, căci abia anul acesta s-a reușit obținerea unui lăcaș de cult propriu”, a subliniat IPS Iosif în predica de la Liturghie.
„Însă nu trebuie uitat”, a continuat Părintele Mitropolit, „că atunci când ai preot, ai Biserică – chiar dacă biserica de zid n-o ai. Biserica nu o constituie pietrele, cărămizile de lut, ci pietrele cele vii care suntem noi, care sunteți dumneavoastră”.
În timpul slujbei, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale l-a hirotonit diacon pe Radu Amariei, pe seama parohiei Luton, şi l-a hirotesit duhovnic, pe seama a două misiuni britanice, pe Părintele Cosmin Mureșan.
Părintele paroh Ioan Nazarcu i-a mulţumit ierarhului pentru slujire, după care a îndemnat la urmarea lui Hristos.
„Noi, creștinii ortodocși, avem datoria să-L împărtășim pe Hristos unei lumi care se îndepărtează tot mai mult de El, afundându-se în atâta durere și frământare”.
„Iar singura ieşire, așa cum ne învaţă Cuviosul Sofronie de la Essex, este de a afla în noi înţelepciunea, hotărârea de a nu trăi după ideile acestei lumi, ci de a urma lui Hristos. Să-L urmăm nu din afară, ci lăuntric”, a spus parohul.
Aflat în vecinătatea Londrei, oraşul Luton este recunoscut pe plan local pentru diversitatea religioasă: se găsesc nu mai puţin de cincisprezece moschei, o sută cincizeci de denominaţiuni creştine diferite, două temple hinduse şi o sinagogă.
Primii colindători din 2021 care au trecut pragul Reşedinţei Mitropolitane din Cluj-Napoca au sosit din Baia Mare.
Mănăstirea Coșula a devenit unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Botoșani, după implementarea unui proiect de reabilitare în valoare de 15 milioane de lei din fonduri europene și adăugarea de noi construcții din fonduri guvernamentale în valoare de aproape .....
Data: Dec 3, 2021
Credincioşi din toată ţara i-au adus marţi cinstire Sfântului Apostol Andrei la peştera sa din Sudul Dobrogei.
„Etnogeneza noastră înseamnă hristogeneza noastră”, a spus marţi Episcopul Macarie de hramul Episcopiei Europei de Nord.
Episcopul Macarie a slujit în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei în paraclisul Centrului eparhial din Stockholm.
„Avem nădejdea că .....
Data: Dec 3, 2021
Episcopul Chesarie Căpățână a fost comemorat joi, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, unde a avut loc Simpozionul „Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846) 175 de .....
Data: Dec 3, 2021
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a liturghisit vineri la Mănăstirea Cernica, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a reîntemeiat lavra aflată în .....
Data: Dec 3, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).