Patriarhul Daniel a anunţat duminică la Snagov că au început lucrările la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov.
Anunţul a fost făcut la finalul cuvântului rostit cu ocazia hramului mănăstirii.
„S-a constatat că este mare nevoie de un muzeu la Mănăstirea Snagov care să amintească vizitatorilor etapele activităţilor acestei mănăstiri”.
„De aceea, cu ajutorul Companiei Naţionale de Investiţii, avem bucuria de a anunţa începutul lucrărilor la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov”, a subliniat Preafericirea Sa.
Acest centru va fi gata, potrivit proiectului, peste doi ani şi va avea parter şi etaj.
„La parter, primul spaţiu este dedicat muzeului. Apoi, alt spaţiu este dedicat unei trapeze sau cantine pentru pelerinii care atunci când trec pe aici în timpul prânzului să poată primi o supă caldă. Apoi, în alte spaţii vor fi amenajate chilii pentru vieţuitorii mănăstirii”.
„La etaj, va fi construit un paraclis de iarnă pentru a proteja biserica istorică de condens. Tot la etaj, vor fi construite şi câteva spaţii de restaurare, depozitare carte veche şi pentru expoziţie de icoane”.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să ajute echipa constructoare să facă lucrări frumoase şi trainice şi să ne întâlnim aici la sfinţirea noului centru şi a Paraclisului închinat Sfinţilor Domnitori ctitori Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu şi Sf. Ier. Antim Ivireanul”, a spus Patriarhul.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a rugat sfinţilor ctitori „să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică, multă rugăciune şi multă dragoste faţă de Biserică şi faţă de poporul dreptcredincios”.
Foto credit: arhivă Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 298
Id: 74883
Data: Sep 26, 2021
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a semnat un editorial pentru Basilica.ro în care a împărtăşit câteva gânduri legate de Satul Românesc, a cărui zi o celebrăm în ultima duminică de septembrie.
„Ceea ce mă doare cel mai mult legat de .....
Data: Sep 26, 2021
Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman, a fost sfinţită duminică de un sobor de ierarhi români şi străini, în urma unor ample lucrări executate la ansamblul monahal.
Cu prilejul sfinţirii, a fost adusă
Data: Sep 26, 2021
Episcopul vicar Varlaam Ploieşteanul a prezentat duminică la Catedrala Patriarhală, în Ziua Satului Românesc, un volum semnat de Patriarhul Daniel şi alte proiecte iniţiate de Preafericirea Sa pentru aşezările rurale .....
Data: Sep 26, 2021
„Deşi a domnit doar nouă ani, între 1512-1521, Sfântul Domnitor Neagoe Basarab a rămas o figură luminoasă în istoria poporului român”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în ziua de duminică, 26 septembrie 2021, la hramul Mănăstirii Snagov.
Sfântul .....
Data: Sep 26, 2021
Patriarhul Daniel a anunţat duminică la Snagov că au început lucrările la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov.
Anunţul a fost făcut la finalul
Data: Sep 26, 2021
Protosinghelul Calistrat Bobu și Preotul profesor Ilarion Felea sunt propuşi pentru canonizare.
Argumentele locale pentru canonizarea lor au fost analizate în .....
Data: Sep 26, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).