Biserica Domneasca de la Curtea Veche – Paraclis Patriarhal - îmbraca în aceste zile haine de sarbatoare cu ocazia cinstirii ocrotitorului acestui sfânt lacas, Sfântul Antonie cel Mare. Cu acest prilej, joi seara - la 16 ianuarie 2014- în mijlocul credinciosilor parohiei a fost prezent Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României. Dupa Slujba Vecerniei unita cu Litia, Întâistatatorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat sutelor de credinciosi prezenti cuvântul de învatatura intitulat Sfântul Antonie cel Mare - dascal al pocaintei, al luptei si al biruintei duhovnicesti.
„Viata Sfântului Antonie cel Mare si unele scrieri atribuite lui ne arata chipul omului care prin pocainta, prin lupta cu pacatele, patimile si ispitele diavolesti revine la starea sa naturala, asa cum a fost creat de Dumnezeu dintru început. Întelepciunea deosebita si minunile savârsite de Sfântul Antonie cel Mare arata lucrarea harului lui Dumnezeu în oamenii înduhovniciti prin rugaciune, post si pocainta. Cel ce la început a fugit de lume si s-a retras în pustie a devenit mai târziu un învatator al multor monahi si mireni, oameni simpli sau membri ai familiei imperiale, care veneau la el în pustie”, a spus Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit pentru Biserica Domneasca o icoana reprezentând pe Sfintii Martiri Brâncoveni, dar si numeroase carti liturgice si de folos duhovnicesc.
Priveghere de hram la biserica Sf. Antonie – Curtea Veche din Bucuresti
În aceasta seara, Slujba Vecerniei unita cu Litia a fost oficiata de Arhim. Paisie Teodorescu, Consilier Patriarhal, împreuna cu un sobor de preoti si diaconi.
Procesiune cu icoana Sf. Antonie la Curtea Veche
Sarbatoarea hramului a început înca din aceasta seara, la ora 16:30, cu procesiunea ce a purtat icoana facatoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare pâna la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Acesta este al treilea an când se savârseste aceasta procesiune. Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de catre un sobor de preoti si diaconi. La final, parintele Nicolae Dascalu, Coordonatorul Centrului de Presa BASILICA, a adresat un cuvânt de învatatura celor prezenti. Dupa slujba Acatistului s-a mers din nou, în procesiune, la Biserica Domneasca, iar icoana facatoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost asezata spre închinare.
Bucurestiul pastreaza numeroase monumente de arta religioasa si medievala, printre care o serie de biserici si manastiri datând din secolul al XVI-lea, de când orasul a devenit resedinta statornica a voievozilor munteni. Biserica de la Curtea Veche este una dintre aceste bijuterii arhitecturale. Între ctitorii Bisericii Domnești de la Curtea Veche - care are ca ocrotitor si pe Sfântul Antonie cel Mare - se afla și Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a refacut turnul-clopotnița al Bisericii Domnești, care a ars, fiind lovit de trasnet, la 25 iunie 1691 și i-a pus și „ceasornic”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 577
Id: 37424
Data: Jan 17, 2014
Imagine:
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Parohia ortodoxa din Cojocna desfașoara proiectul „În fiecare casa, o Biblie pe .....
Data: Jan 17, 2014
Data: Jan 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).