Patriarhul Teoctist, omul care a stiut sa taca

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Româna comemoreaza sapte ani de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat la 9 august 2007, semnat de pr. Dr. Valentin Istrati (pe atunci diacon), intitulat Patriarhul Teoctist, omul care a stiut sa taca:Într-o tara iesita din întuneric, este imoral sa acuzi pe cineva ca nu a murit pentru lumina. E ca si cum crestinilor din catacombe li s-ar fi reprosat lasitatea de a nu iesi la lumina, în sulitele pagânilor.A murit Prea Fericitul Parinte Teoctist. Dincolo de imensa tevatura mediatica din jurul acestui trist eveniment, cred ca trebuie spuse câteva cuvinte despre contributia pe care acest om a avut-o în pastrarea Bisericii lui Hristos în tara noastra.Dupa titlurile pompoase din prima zi de dupa trecerea sa în vesnicie - „înfioratoare veste“, „tragedia neamului românesc“ etc -, încet-încet, media autohtona se repliaza, cauta din nou senzationalul, în goana ei dupa audienta.Se gasesc unii care uita ca Patriarhul se odihneste în mormânt si încep o ofensiva, pe cât de veche, pe atât de tocita de lipsa de informatii clare. „Toti au auzit ca, unii cred, orice s-ar zice, dar de buna seama ca...“. Dialectica zvonului neconfirmat sau inventat, dar care poate ucide sau murdari, este arma favorita a mass-mediei contemporane.Unii încep sa vorbeasca despre presupusul colaborationism al patriarhului cu vechiul regim, altii îl acuza de legaturi apropiate cu dictatorul. Numai cei apropiati stiu cât s-a luptat, cu diplomatie si staruinta unice, pentru ca dictatorul sa nu darâme toate bisericile din Bucuresti, si mai ales complexul de pe Dealul Mitropoliei, care statea ca un ghimpe în calea visului megalomanic, ateist al lui Ceausescu.Altii îi reproseaza ca n-a devenit martir, dezvaluind oprimarea si silnicia regimului comunist. Ei bine, nimeni nu poate reprosa cuiva ca n-a murit pentru libertate. În tara româna, majoritatea oamenilor trecuti de treizeci de ani (care nu se lafaiau în hotelurile partidului) au tacut, au rabdat, au blestemat în taina, au ascultat Europa libera, (s-)au mintit, au privit la televizor, sperând ca vor vedea si altceva decât figurile ceausiste, si-au dat televizorul pe bulgari sau pe moldoveni, au facut bancuri cu „preaiubitul conducator“, au citit doar ultima pagina din Scânteia, singura cu stiri mai adevarate, au stat la coada la lapte, s-au înghesuit duminica în biserici. Într-o tara iesita din întuneric, este imoral sa acuzi pe cineva ca nu a murit pentru lumina. E ca si cum crestinilor din catacombe li s-ar fi reprosat lasitatea de a nu iesi la lumina, în sulitele pagânilor.Când eram mic, îi întrebam pe parintii mei de ce nu striga cineva dintre oamenii de la televizor: „Jos Ceausescu!“ pentru a trezi multimea. Nu stiam ca totul era înregistrat, cenzurat, taiat si ca nefiind presa libera, cel care ar fi strigat ar fi fost neutralizat definitiv, fara urmari si fara sa-l stie nimeni.Eroii martiri pot vorbi doar o data înainte de a fi sacrificati. Şi doar ei pot acuza. Doar cel fara de pacat poate arunca piatra. Dar Hristos Cel fara de pacat nu a aruncat-o, aratând ca esenta dreptatii este iertarea si iubirea.Într-o dictatura, cel mai simplu pentru un om cu responsabilitati este sa moara. Dar nu poate muri decât o data. În locul eroului defunct, sistemul malefic plaseaza oameni care pot distruge definitiv ceea ce s-a lucrat în timp. Cazul Rusiei este simptomatic. În vremea comunismului au murit milioane de oameni. Toate bisericile si manastirile au fost închise, transformate în muzeu, în hambar sau darâmate de-a binelea. Eroii s-au dus în ceruri, dar au lasat o societate devastata, în care 80% dintre oameni nu erau nici macar botezati.Patriarhul Teoctist a stiut însa cu multa întelepciune sa taca. A afisat un respect bonom fata de autoritatile silnice. În tot acest timp, inima lui a fost în mijlocul poporului sau. Biserica a reusit sa convinga partial organele despre valoarea istorica a bisericilor, despre continuitatea istorica dintre trecut si prezent, despre nevoia de valori si modele. Îmi aduc aminte o pictura kitsch dintr-un volum omagial, în care Ceausescu era ultimul într-o suita de voievozi, printre care Mircea cel Batrân (cel Mare), Sfântul Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Alexandru Ioan Cuza etc.În tot acest timp, Bisericile erau pline, oamenii se botezau si se cununau la biserica (în taina, uneori), se restaurau manastirile, se tipareau Filocaliile sau colectia „Parinti si Scriitori Bisericesti“, initiata de vrednicul de pomenire patriarh Iustin. Biserica din catacombe era oprimata, dar vie, vibranta, roditoare. Desi lucrarea ei sociala - de ajutorare a celor din nevoi - era interzisa, totusi ea nu a fost inexistenta. Donatiile catre cei saraci, desi neorganizate, erau frecvente în Biserica.Desi, în 1987, pentru purtarea unei cruci la oglinda retrovizoare a masinii, tatalui meu i-a fost retinut permisul de conducere si i s-a aplicat o amenda mare, totusi Crucea i-a ramas la piept si în inima. Oamenii au continuat sa creada, sa spere, sa iubeasca. Poporul român a ramas o Biserica.Dupa revolutie, poporul român a putut vedea cine este Prea Fericitul Teoctist. A ascultat de oamenii vizionari din jurul lui, fiind el însusi vizionar. Nu a avut orgoliul de a refuza o idee buna, doar pentru ca nu venea de la el. În vremea lui s-au construit sute de biserici si manastiri, s-a introdus studiul necesar al religiei în scoli, Biserica este prezenta pretutindeni între cei ce sufera. Mai sunt multe de facut, dar lucrurile se misca, Biserica vegheaza, si toate acestea au fost începute de Patriarhul Teoctist.Patriarhul a fost acolo, în inima poporului sau oprimat, cu echilibru si întelepciune, cu blândete si cu nemasurata putere de a cere iertare si de a ierta. El pleaca acum la Dumnezeu, pentru a-I arata icoana poporului român: tacut, rabdator, staruitor, oprimat de veacuri, orfan de tata, plângator de frati, dar care pâna la urma prin credinta ajunge la limanul cel lin si neînviforat.* Diaconul Ioan Valentin Istrati este redactor coordonator al revistei „Teologie si Viata“ a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si preparator la Facultatea de Teologie „Dumitru Staniloae“ din Iasihttp://ziarullumina.ro/opinii/editorial-patriarhul-teoctist-omul-care-stiut-sa-taca

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 388

Id: 42816

Data: Jul 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei