Amintirea unui patriarh

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Româna comemoreaza sapte ani de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat în Ziarul Lumina, sâmbata, 28 iulie 2012, semnat de Arhim. Timotei Aioanei, intitulat Amintirea unui patriarh:Intru în fiecare zi în Catedrala patriarhala si revad de fiecare data cu evlavie mormântul vrednicului de pomenire patriarh Teoctist. Piatra de mormânt maiestrit daltuita în marmura alba acopera vremelnic trupul fara suflare al celui de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În fiecare dimineata candela este primenita pentru a raspândi în jur lumina asa cum raspândea în viata Bisericii cel pentru care se aprinde acum.La trecerea sa la cele vesnice, clopotele tuturor bisericilor din România au sunat îndelung. S-au facut rugaciuni staruitoare, s-au scris pagini peste pagini, au fost emisiuni si transmisii în direct aproape la toate posturile de radio si televiziune, atât din tara, cât si la unele de peste hotare. De atunci, numele sau a fost trecut în rândul celor adormiti, în mai toate pomelnicele, si între ctitorii multor manastiri si biserici, a unor catedrale, eparhii, institutii si fundatii. Mai mult decât atât, numele sau a fost trecut, cred, în Cartea Vietii de la Tronul Mielului.Au trecut cinci ani de când numele sau s-a adaugat celorlalti patru patriarhi pe care i-a cunoscut si carora le-a fost aproape. Ce a lasat în urma patriarhul Teoctist? Amintirea unui ierarh credincios, smerit, iubitor al Liturghiei si al Traditiei Bisericii.Monah din frageda tinerete, si-a îndreptat pasii la începuturi catre Sihastria Voronei, singuraticul schit sfintit de rugaciunile cuviosului isihast Onufrie. Aici a învatat la început de drum monahal iubirea pentru Liturghie, iubirea pentru Biserica, iubirea pentru Moldova si pentru tara, iubirea pentru cei din preajma.Recunostinta sa fata de toti a fost o caracteristica a vietii sale. Am avut prilejul sa-i fiu alaturi în anumite momente ale slujirii sale. La Manastirea Neamt, unde a poposit în atâtea rânduri, l-am vazut grijindu-se de batrânii manastirii, cinstindu-i si alinându-le încercarile vârstei. Îsi aducea mereu aminte de întâmplari mai vechi sau mai noi, ca un parfum de busuioc si flori de padure bogat aromate. Asa a ramas în toti anii patriarhul Teoctist. Un monah autentic, smerit, rugator, puternic, iubitor al Liturghiei si pravilei, neuitator, cald la suflet. Simteai caldura si atunci când te mustra. Era mustrarea parintelui, în care nu se regaseau urme de rautate. Vorba lui molcoma, cuvântul care zidea si care aducea mângâiere, era ascultat cu nesat de fiecare în parte. Stralucirea omiliilor reiesea din simplitatea si deosebita profunzime a cuvintelor. Erau cuvintele unui parinte, ale unui monah care pastrase în lunga lui slujire arhiereasca fiorul si evlavia primelor zile de noviciat.Intra usor în dialog cu altii. Cu cei mari si cu cei mici. Cu oamenii simpli de care se simtea legat prin obârsia sa. Pâna în ultima zi a vietii si-a pastrat neatinse comoara din inima si întelepciunea cu care Dumnezeu l-a înzestrat. La cinci ani de la mutarea la cele vesnice a vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, ramâne graitoare atitudinea sa fata de cei ce nu l-au iubit, oameni mari si mici la functii si la suflet.Gasea resurse mereu proaspete care veneau dintr-un suflet tânar pentru îngaduinta fata de cei care nu îl vedeau cu ochi buni si nu îl întelegeau întru totul. Facea adeseori primul pasul spre reconciliere, uita raul facut de cei nu tocmai binevoitori si chiar daca rana provocata era înca sângerânda, o acoperea cu vesmântul sau de parinte si de patriarh. Au trecut anii (cinci) de când batrânul patriarh a fost chemat la ceruri. Credinciosii continua sa urce Dealul Patriarhiei si sa întrebe: unde este mormântul patriarhului Teoctist? Ramân apoi lânga lespedea de marmura, asa cum au stat la început de august 2007, ceasuri la rând, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Poate pentru ca patriarhul Teoctist s-a regasit în toti, iar acum toti cei care îi poarta pomenirea îl asaza cu sfiala pe pomelnic si tresar cu emotie atunci când aud pomenindu-i-se numele la Vohodul mare si la slujbele îndatinate savârsite dupa rânduiala nu doar la Catedrala, ci în toate bisericile românesti.Preafericirea Sa se îngrijea staruitor de slujirea liturgica si de hrana pentru suflet. Pasea totdeauna frumos si impunator în odajdii stralucitoare catre altarul cel dintâi al tarii, în Catedrala patriarhala, între ale carei coloane asculta acum neîncetat Sfânta Liturghie. S-au împlinit grabnic cinci ani fara arhiereul si omul care a trait cumpatat si a iubit Biserica, monahismul si buna rânduiala înca din tineretile sale. Ani de aduceri aminte, de rugaciuni si de dor.Pentru ca nu a judecat cu masuri nepotrivite pe nimeni si a încercat sa-i iubeasca pe toti, Preafericirea Sa a intrat prin portile deschise ale Împaratiei cerurilor.De acolo, vegheat de îngeri, zâmbeste celor care i-au pretuit ostenelile. Pe cei care l-au vorbit pe la colturi îi iarta. Iubirea lui a fost fara margini. A fost patriarhul iertator si bun. Pastorul cel bun a carui bucurie a fost Biserica."Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta" (Evrei 13, 7).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 459

Id: 42822

Data: Jul 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar