Pelerinaj si ospitalitate in Scandinavia medievala (III)

Din cauza celor aproape 500 de ani de luteranism, traditia pelerinajului a fost ignorata si chiar uitata. In zilele noastre, in special dupa 1997, s-a incercat in mediul protestant reconstruirea rutelor de pelerinaj, ca obiective culturale, iar traditia pelerinajului, cel putin de la Oslo la Trondheim, a fost reluata. Sigur, in prima faza nu are decat un caracter turistic si cultural, insa treptat se incearca reintroducerea dimensiunii duhovnicesti a pelerinajului din vechime. De exemplu, diocezele luterane din Hamar si Nidaros au inceput deja sa puna pastori la dispozitia pelerinilor, sa-i asiste pe toti pelerinii care se deplaseaza perpedes spre orasul Sfantului Olav. Se incearca in mediul protestant si catolic scandinav revitalizarea semnificatiei duhovnicesti a pelerinajului si prin publicatii liturgice si catehetice1. Diversele carti si brosuri scrise pe acest subiect, al pelerinajului spre Trondheim, descriu cu lux de amanunt detaliile drumului, cu incrustatele pietre stravechi de la popasuri sau raspantii, incercand sa se dea si o dimensiune spirituala pelerinajului modern, prin introducerea de meditatii cu privire la natura si conditia omului, la peisajul mirific scandinav si la credinta, evlavia si nevointa pelerinilor de dinainte. Icoana bizantina a Sfantului Olav, daruita de Patriarhul RomanieiPutinii ortodocsi din tarile scandinave aduc cinstirea cuvenita Sfantului Olav, prin rugaciune si pelerinaj. In biserica de piatra inaltata pe locul in care a fost martirizat regele Norvegiei, din localitatea Stiklestat, de langa Trondheim, loc sacru numit Ierusalimul Norvegiei, se poate vedea o frumoasa icoana bizantina a Sfantului Olav, daruita de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei, in anul 2003, cand a participat ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei la lucrarile organizate la Trondheim de Conferinta Bisericilor Europene. In fiecare an, pe 29 iulie, de sarbatorea Sfantului Olav, pelerinii ortodocsi de diferite nationalitati se aduna la Liturghie in Trondheim, in jurul arhiereului si preotilor slujitori, intru credinta si comuniunea sfintilor dintotdeauna2. Este o mare bucurie si cinste pentru pelerinii ortodocsi sa se poata inchina la icoana Sfantului Olav, daruita de Patriarhul Romaniei. De altfel, norvegienii luterani din zona, incepand cu anul 2000, participa la pelerinajul in cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, Cuvioasa fiind contemporana cu Regele norvegian martir Olav. Documentele istorice atesta multe spitale si asezaminte monahale situate de-a lungul marilor trasee de pelerinaj atat in Europa, cat si in Orient. Insa aceste lacasuri din tarile scandinave, din cauza interzicerii pelerinajelor de catre reformati, si-au pierdut urma. Totodata, faptul ca nu au fost probabil construite din piatra de rau, ci din barne, a facut ca vicisitudinile timpului sa stearga orice urma. Datorita interesului tot mai crescut pentru istoria nationala, Guvernul si Biserica Luterana Norvegiana incearca sa redescopere drumurile vechi de pelerinaj si sa incurajeze reluarea pelerinajelor si a drumetiilor, chiar daca in prima faza poate parea doar un nou sport national. Din cauza schimbarilor politice si religioase ce au avut loc in spatiul scandinav de-a lungul timpului, cel putin de la Reforma pana in zilele noastre, multe din urmele istorice, care odinioara constituiau blocul cultural al Norvegiei, au disparut sau inca sunt ascunse ochiului cercetatorilor, istorici si arheologi. De aceea literatura de specialitate cu privire la aceste case de adapost pentru pelerini si nu numai este inca foarte saraca. Multe intrebari si curiozitati legate de functionalitatea, de organizarea, de personalul acestor saelhus-uri raman inca nedezlegate. Recent, se incearca cu aproximatie depistarea zonelor geografice in care se gaseau astfel de asezaminte emblematice, unde se cultivau faptele milei trupesti crestine. Asadar, se banuieste ca la o altitudine de 938 metri, undeva in drumul pelerinajului, in zona Dovrefjell, s-ar fi gasit astfel de case de gazduire pentru pelerini, inca din secolul XIV3. Dupa Reforma, in locul acestor saelhus-uri s-au construit camere de munte (fjellstuer), cabane similare celor care sunt dedicate astazi turistilor. Se stie astfel de patru cabane, construite pe locul fostelor saelhus-uri de la Fokstugu, Hjerkinn, Kongsvoll si Driva. Insa si acestea s-au pierdut, fiind arse in 1718 de catre armata suedeza, dimpreuna cu multe alte case de locuit din zona. Noile cabane care s-au reconstruit recent pe aceste locuri au deocamdata doar scop turistic. Astazi se mai gasesc trei astfel de cabane la Fokstugu, in regim de demipensiune, iar altele, la Hjerkinn si Kongsvoll, functioneaza in regim hotelier. Cabanele de la Driva Fjellstue, acum parasite, si cele de la Varstigen dau calatorului o idee de cum aratau saelhus-urile in trecut, fiind vorba de casute din lemn, de dimensiuni reduse4. Mai precis, ultimele descoperiri arheologice care au avut loc intre anii 1930-1980 au gasit in zona Vesle Hjerkinn, langa Muntele Dovre, in drumul pelerinajului clasic, temeliile unei presupuse prime saelhus. In acelasi perimetru s-au gasit si cateva obiecte care dateaza din perioada vikinga: capete de sageata de fier din anul 1100, carlige de pescuit, cutite, vase de piatra, cateva bijuterii, 20 de monede, dintre care cateva din argint, din perioada Regelui Olav al III-lea al Norvegiei (1067-1093) si, cel mai important pentru cercetarea noastra, cateva insigne de pelerin. Se poate ca aceste asezaminte sa fi avut si ferme proprii sau ateliere de munca, fiindca s-au gasit pe langa diversele instrumente agricole si obiecte de tesut si cusut. Suntem inclinati sa credem ca este vorba de o casa de primire si ingrijire a calatorilor si implicit a pelerinilor, fiindca nu s-a gasit nici o cheie sau oricare alta forma de incuietoare5. Astazi nu se mai pastreaza decat situl arheologic, ca marturie a ceea ce a fost candva. Autoritatile norvegiene planuiesc sa construiasca la Hjerkinn un centru de pelerinaje care sa includa si cazare pentru pelerini si astfel sa transforme Hjerkinnul intr-un punct important pentru pelerinajele in cinstea Sfantului Olav. In functie de facilitati si de situarea geografica, casele dedicate gazduirii si ingrijirii pelerinilor aveau diverse marimi. Un lucru poate fi sigur, toate erau construite din barne de lemn. Pana in prezent nu s-a descoperit nici o urma de saelhus construit din piatra, cel putin pe drumul clasic de pelerinaj. Astazi se mai gasesc, de-a lungul drumului de pelerinaj spre Trondheim, adaposturi pentru turistii moderni, replici ale fostelor saelhus-uri din vechime. Unele sunt de foarte mici dimensiuni, din lemn, fara nici o facilitate, fiind doar adaposturi de noapte si de ploaie. Altele sunt mai mari, bine ingrijite si functioneaza in sistem hotelier sau de demipensiune. Din toate aceste fragmentare date putem concluziona ca refugiile pentru pelerini, in sensul strict al cuvantului saelhus nu erau decat niste adaposturi de barne de lemn, de dimensiuni reduse, in care pelerinii saraci se puteau adaposti de intemperii, in care se puteau odihni noaptea si eventual isi puteau pregati hrana pe care o aveau cu ei. Mai exista si o alta categorie de case de oaspeti, asezamintele mult mai mari, care insa erau mai dese pe rutele de pelerinaj spre Santiago de Compostela si Roma. Urmele unui astfel de asezamant, de proportii mai mari, descoperite in regiunea norvegiana Hjerkinn, ne dau suficiente indicii ca acest asezamant ar fi fost dedicat atat pelerinilor mai instariti, cat si diversilor calatori in aceste tinuturi umbroase. Imbucuratoare este tendinta pronuntata, ce porneste atat din initiativa institutionala, dar si privata, de a dezvolta infrastructura fostului drum de pelerinaj spre Trondheim. Chiar daca demipensiunile moderne nu indeplinesc aceleasi functii cu saelhus-urile din vechime, faptul ca se incearca construirea lor pe locul unde intre secolele XI-XVI au existat aceste asezaminte crestine ne duce cu gandul ca istoria nu se vrea uitata. Este o tendinta clara de intoarcere la radacini, la origini. Apoi marcarea drumului de pelerinaj cu insemne care amintesc pelerinului de astazi ca trece prin locuri care in trecut au fost sfintite de pelerinii evlaviosi, fie ca este vorba de stravechi bisericute si paraclise, de saelhus-uri, de refugii de orice fel, arata intentia clara de a resacraliza acest pelerinaj si de a-l readuce la viata, de a-l face relevant vietii omului din societatea contemporana secularizata. Totodata, se vede si respectul pentru trecut si pentru inaintasi. In loc de concluzii, subliniem ca redescoperirea in Europa, si in cazul nostru in tarile de traditie protestanta, a pelerinajelor pentru cinstirea personalitatilor crestine din perioada Bisericii indivize arata nu numai nevoia omului de a-si pune in valoare traditiile, dar si posibilitatea gasirii unor puncte comune de dialog pastoral. Chiar daca aspectul turistic domina dimensiunea religioasa, persoanele care se angajeaza in astfel de pelerinaje intra in contact cu spiritualitatea crestina si astfel demersul turistic dobandeste o valoare misionara. Note1 A se vedea: Brita Hardeberg, Øystein Bjørdal (eds.), Pilgrimage to Nidaros. A Practical Pilgrimage Theology, trad. de Margot Tønseth, Priscilla Beck, David Scott Hamnes and Margaret Leggett, Editura Church of Norway, Trondheim, 2003. pp. 9-19.2 A se vedea: Pr. Ovidiu Teodor Bancila, Pelerinaj pe urmele Sfintilor scandinavi, Candela Nordului, an II, nr. 2, Stockholm, 2009, pp. 72-75.3 Alison Raju, op. cit., p. 164. 4 Ibidem, p. 165. 5 http://www.adressa.no/forbruker/ fritid/article1124251.ece (23.01.2013).(Documentar aparut in Ziarul Lumina din 23 august 2013 sub semnatura Preasfințitului Parinte Macarie, Episcopul ortodox roman al Europei de Nord)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 490

Id: 33317

Data: Aug 23, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei