Pelerinaje si hramuri la Praznicul Schimbarii la Fata a Domnului

Numeroase asezaminte monahale din Transilvania si-au sarbatorit hramul la praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, informeaza Ziarul Lumina. Credinciosii care au venit în pelerinaje spre asezamintele monahale au fost îndemnati sa participe intens la Sfânta Liturghie si la viata duhovniceasca a Bisericii, de unde se pot împartasi din lumina Taborului.Pelerini din întreaga tara au urcat la statiunea sibiana Paltinis pentru a participa la sarbatoarea Schitului „Schimbarea la Fata“. Obstea manastirii a primit vizita Înaltpreasfintitului Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, pe altarul de vara din curtea manastirii.IPS Mitropolit Laurentiu a explicat celor prezenti minunea de pe muntele Tabor, subliniind faptul ca Schimbarea la Fata a Mântuitorului este o „minune care ne depaseste întelegerea sau cuprinderea mintii noastre“.Astfel, „urcându-se pe munte, s-a rugat, si în timpul rugaciunii a fost învaluit într-un nimb de lumina, o lumina pe care o sa o vada, mai târziu, strajerii de la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos“, iar ucenicii Sai, Petru, Iacob si Ioan au pus fata la pamânt pentru ca nu puteau privi o astfel de lumina. „Lumina aceasta era o dovada a dumnezeirii, a slavei ceresti a Fiului lui Dumnezeu“, a subliniat IPS Mitropolit Laurentiu, care a adaugat ca acest nimb de lumina dumnezeiasca nu poate fi înteles decât „ca puterea pe care Dumnezeu o are de la Sine si prin care, si pe care o împartaseste lumii. Când l-a creat pe om, l-a creat pentru ca sa ramâna întru bucuria iubirii Sale desavârsite si întru slava împaratiei Cerurilor. Omul a cazut si a pierdut raiul, dar l-a recâstigat prin Hristos. De aceea, pentru fiecare dintre noi, ziua Schimbarii la Fata este întâi de toate o marturie pe care trebuie sa o aducem credintei noastre adevarate întru Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii“. IPS Mitropolit Laurentiu a amintit la finalul predicii ca în perioada urmatoare vor începe lucrarile de zidire a locasului de cult. Schitul Paltinis a fost ctitorit de Mitropolitul Nicolae Balan, iar în cimitirul de lânga locasul de cult este înmormântat filosoful Constantin Noica.Hram la Petrestii de Sus, ClujManastirea Petrestii de Sus, din judetul Cluj, si-a sarbatorit hramul, la praznicul Schimbarii la Fata a Domnului Iisus Hristos. În acest an, sarbatoarea a fost una speciala, deoarece a fost încununata de prezenta icoanei Maicii Domnului de la Muzeul Mitropoliei din Cluj-Napoca, pictata de preotul Luca din Iclod, cel care a pictat si icoana Maicii Domnului facatoare de minuni de la Manastirea Nicula, judetul Cluj. Icoana a fost întâmpinata în ajunul praznicului de obstea manastirii si multimea de credinciosi, veniti din mai multe zone ale Transilvaniei pentru a participa la hram. Icoana a fost asezata în curtea manastirii, spre închinarea credinciosilor. Tot marti seara, în ajunul sarbatorii, a fost oficiata slujba Privegherii.Sarbatoarea de la Manastirea Petrestii de Sus a fost întregita anul acesta de prezenta Înaltpreasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, care a oficiat Sfânta Liturghie, în fruntea unui sobor format din peste 30 de preoti si diaconi.Ierarhul a fost întâmpinat în apropierea asezamântului monahal de un grup de credinciosi veniti împreuna cu preotul lor din localitatea Viseu de Jos, Maramures, toti îmbracati în costume traditionale, specifice zonei. Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de o parte a grupului de psalti „Tronos“, de la Catedrala Patriarhala. Au luat parte la Liturghia arhiereasca stareti si starete de la Manastirile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, credinciosi din mai multe zone ale Transilvaniei, precum si oficialitati locale si judetene.În cadrul cuvântului de învatatura, IPS Parinte Mitropolit Andrei le-a vorbit credinciosilor despre praznic: „Nu putem intra în bucuria imensa a Schimbarii la Fata, pe care au simtit-o cei trei ucenici pe munte, decât daca suntem hotarâti sa acceptam crucea. Asa ne învata parintii. Fara cruce nu este bucurie desavârsita. Prin Cruce vine bucurie la toata lumea. Domnul Iisus Hristos, acolo, pe Muntele Taborului, vorbea cu Moise si Ilie despre Jertfa Crucii“.La finalul Sfintei Liturghii, multime de credinciosi, printre care si copii, s-au împartasit, iar cei mici au primit din partea IPS Parinte Mitropolit Andrei, carti de rugaciuni.Vechi asezamânt monahalManastirea „Schimbarea la Fata“ din satul Petrestii de Sus, de pe platoul Cheile Turzii, este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale din Transilvania. Potrivit staretului, protosinghelul Teofil Popescu, istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, în monografia sa „Muntele Petridului“, dateaza începutul constructiei manastirii, în prima jumatate a secolului al XVI-lea.În a doua jumatate a secolul al XVIII-lea, manastirea a fost una dintre putinele asezaminte crutate de la distrugere de generalul Buccov, cu conditia ca preotii si monahii de aici sa tina cursuri scolare pentru tineretul celor trei Petriduri si nu numai. A fost mult timp un centru de cultura, destinat educarii copiilor si tinerilor din zona. Evenimentele revolutiei de la 1848 duc la distrugerea manastirii. Avram Iancu si preotul Simion Balint au vizitat manastirea, incluzându-o în planurile lor de lupta, datorita pozitiei ei strategice. Preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriasi, reface vechea manastire între anii 1933 si 1937. Sfintirea a fost facuta în data de 3 octombrie 1937. În 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, a fost reluata constructia manastirii. În prezent, în cadrul asezamântului exista un paraclis, biserica mare unde se lucreaza la pictura, un corp de chilii si anexe, dupa cum a spus staretul Manastirii „Schimbarea la Fata“ din Petrestii de Sus, protosinghelul Teofil Popescu.Hram la Schitul Posaga, AlbaLa praznicul Schimbarii la Fata a Domnului Iisus Hristos, Schitul de la Posaga, judetul Alba, si-a sarbatorit cel de-al doilea hram. Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iulie, a slujit Sfânta Liturghie si a rostit cuvântul de învatatura. Sarbatoarea a adunat multi pelerini de pe Valea Ariesului si din tara, acestia au luat parte, în numar foarte mare la slujba, bucurându-se de prezenta ierarhului si de binecuvântarea primita cu ocazia acestui mare praznic împaratesc. Adresându-se credinciosilor participanti la sarbatoare, IPS Arhiepiscop Irineu a vorbit despre minunea savârsita de Domnul Iisus Hristos înaintea ucenicilor Petru, Iacov si Ioan, aratându-le lor slava Sa si faptul ca este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, pregatindu-i în felul acesta pentru Patima cea de buna-voie, astfel ca, în acele momente de durere, sa-si aduca aminte de evenimentul de pe Tabor. Ierarhul a subliniat ca „între aceasta minune si momentul botezului personal este o strânsa legatura, ea prilejuind pentru fiecare dintre noi recapitularea angajamentului fiecarui crestin de la fi lumina în lume din lumina lui Hristos“.Schitul de la Posaga a fost înfiintat în anul 1933 de preotul din comuna, Alexandru Rujdea, datorita izvorului care se afla la circa 100 de metri de lacas si care este facator de minuni. În anul 1959 asezamântul monahal a fost închis, douazeci de ani mai târziu fiind reluate lucrarile de constructie: biserica, chiliile, clopotnita si zidul de piatra.Hramul Manastirii Sita BuzauluiLa sarbatoarea hramului de la Manastirea „Schimbarea la Fata“ din localitatea Sita Buzaului, Protopopiatul Întorsura Buzaului, judetul Covasna, a fost prezent Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei si Harghitei.Slujba Sfintei Liturghii a fost savârsita în pridvorul bisericii mari, alaturi de un sobor de preoti format din protopopul de Întorsura Buzaului, Florin Tohanean, protopopul de Sfântul Gheorghe, Ioan Bercu, pr. prof. dr. Nicolae Chifar, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Sfântul Andrei Şaguna“ din cadrul Universitatii „Lucian Blaga“ Sibiu, ieromonahul Ilie Bularca, staretul manastirii din Valea Mare, preoti din Protopopiatul Întorsura Buzaului si din împrejurimi.La slujba au fost prezente oficialitati judetene si locale, între care prefectul Marius Popica, senatorul de Covasna, Marius Obreja, primarul orasului Întorsura Buzaului, Bancila Leca, primarul comunei Valea Mare, Nicolae Avram, primarul comunei Sita Buzaului, Nicolae Stoica, primarul comunei Barcani, Marin Gheorghe si prof. Ioan Lacatusu de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita.IPS Arhiepiscop Ioan le-a vorbit credinciosilor despre sarbatoarea hramului: „Mântuitorul nu S-a schimbat la fata, ci Şi-a aratat Slava Sa cea mare, peste care la întruparea în chip de om a presarat tarâna. El S-a lasat vazut de cei trei apostoli în Slava Sa, apoi S-a lasat ca hrana pentru noi si pentru mântuirea sufletelor. Schimbarea la Fata a Mântuitorului este Taina Luminii, a iubirii si a desavârsirii Sfintei Treimi, caracteristici care au fost folosite si la alcatuirea Simbolului de credinta, la Primul Sinod Ecumenic. Avem, de asemenea, si Taina marturisirii Tatalui despre dumnezeirea Fiului: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, pe Acesta sa-L ascultati!»“. IPS Parinte Arhiepiscop Ioan a subliniat faptul ca omul se schimba la fata, îsi arata adevarata fata doar în Taina Sfintei Spovedanii. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credinciosi sa fie solidari cu oamenii afectati de inundatiile din vara aceasta si sa-I multumeasca lui Dumnezeu ca au fost feriti de asemenea calamitati. În cadrul Sfintei Liturghii IPS Ioan a hirotonit diacon un tânar teolog pentru Parohia Dobolii de Sus, Protopopiatul Sfântul Gheorghe.Reper duhovnicesc în Buzaul ardeleanLa hramul din acest an, Manastirea Sita Buzaului a fost binecuvântata cu particele din moastele Sfântului Andrei Şaguna, ale Sfântului Irodion de la Lainici si ale Sfântului Nicolae Velimirovici, care au fost puse spre închinare si vor ramâne în manastire.Manastirea de la Sita Buzaului reprezinta un reper duhovnicesc pentru zona Buzaului ardelean, respectiv a împrejurimilor orasului Întorsura Buzaului si este vizitata de foarte multi credinciosi din tara. Asezamântul monahal s-a înfiintat în anul 1997, dupa donatia unei parti din teren a familiei Muscalu Gheorghe si Maria, din localitatea Sita Buzaului, iar în anul 2000, IPS Ioan a dat binecuvântare parintelui Ghenadie Trif pentru întemeierea unei manastire de maici cu viata de obste. Din anul 2001 a fost numita stareta maica Loida Iovanesc. Piatra de temelie la biserica din caramida a fost pusa în anul 2002, iar pictura în biserica mare a fost finalizata în anul 2010, urmând ca în anul 2011 sa fie finalizate lucrarile la noua clopotnita si la curtea interioara. În anul 2012 a avut loc Sfintirea Bisericii mari, din ansamblul manastiresc, cu hramul „Schimbarea la Fata“. Între anii 2012-2014 s-au mai construit: o mica biserica, pe locul primei biserici din lemn, precum si un arhondaric.Sarbatoare la Manastirea IzbucManastirea Izbuc, din Eparhia Oradiei, a sarbatorit pentru întâia oara, cel de-al treilea hram al bisericii de lemn din incinta asezamântului monahal, „Schimbarea la Fata a Domnului“, hram ce a fost asezat de catre Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în anul 2013, la 4 august, cu prilejul resfintirii vechii biserici. Multime de preoti de mir si credinciosi au urcat la Manastirea Izbuc înca din ajunul sarbatorii, luând parte la slujba privegherii, savârsita de un sobor de ieromonahi si preoti, condus, cu binecuvântarea PS Episcop Sofronie, de catre arhimandritul Mihail Tarau, exarhul manastirilor si schiturilor din Eparhia Oradiei si staret al Manastirii Izbuc. A urmat procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta manastirii, cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si cu racla cu moaste, oficierea Tainei Sfântului Maslu, a Paraclisului Maicii Domnului si savârsirea Sfintei Liturghii. În dimineata zilei praznicului, a fost oficiata Sfintirea apei, Aghiasma Mica, dupa care a urmat Sfânta Liturghie savârsita de PS Parinte Episcop Sofronie, înconjurat de un numeros sobor de ieromonahi, preoti si diaconi, în altarul de vara al manastirii, în prezenta a mii de credinciosi.PS Sofronie a subliniat importanta praznicului Schimbarii la Fata a Domnului si legatura cu Învierea Sa din morti: „Învierea s-a petrecut datorita faptului ca Cel Care a fost rastignit pe Cruce era nu doar Fiul Omului, ci Fiul lui Dumnezeu înomenit. Cu puterea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, a înviat, putere pe care dintotdeauna a avut-o ca Dumnezeu, pe care Şi-a aratat-o la Schimbarea Sa la Fata“. Astfel, „Domnul Hristos S-a schimbat la Fata în muntele Taborului, aratând celor trei ucenici prezenti acolo, Petru, Iacob si Ioan slava Sa dumnezeiasca, lumina divina, lumina ce straluceste fara sa arda si sa nimiceasca, o lumina diferita de lumina soarelui, o lumina ce are putere sa patrunda peste tot, lumina ce nu schimba doar fata Domnului Iisus Hristos, ci si vesmintele Lui le face albe ca lumina“, a subliniat PS Sofronie.„Lumina dumnezeiasca au vazut-o si Moise si Ilie, care au venit ca martori, spre a marturisi slava si lumina divina a Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu-Tatal a marturisit ca Fiul Sau este Domnul nostru Iisus Hristos, iar Apostolii, cutremurându-se, au cazut cu fata la pamânt si, atât de bine s-au simtit ei duhovniceste, în lumina necreata a lui Dumnezeu, încât nu au mai vrut sa plece“, a spus ierarhul.Arhim. Mihail Tarau, staretul manastirii, a multumit PS Sofronie pentru prezenta la hram si pentru purtarea de grija pentru asezamântul monahal de la Izbuc. Multumiri au fost aduse pelerinilor si celor care sprijina constructia noii biserici mari ce a ajuns, în doar trei ani, la faza de placare exterioara. La final a fost oficiata o slujba de pomenire pentru ctitorii asezamântului monahal si a fost binecuvântata pârga de poame. A urmat o agapa crestineasca, în cele doua trapeze, precum si în corturi special amenajate.Manastirea Izbuc este o oaza duhovniceasca din ce în ce mai cautata, atragând multi pelerini din toate colturile tarii si chiar de peste hotare, atrasi de cadrul natural deosebit, de sfintele slujbe, de „Izbuc“, izvorul de apa tamaduitor, si de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, copie dupa icoana de la Manastirea Dalhauti, din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, care se afla aici înca de la reînvierea manastirii, din anul 1928.Sarbatoare la Românasi, SalajLa praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, Preasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, a fost prezent în mijlocul credinciosilor Parohiei Românasi, Protopopiatul Zalau. Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoti, din care au facut parte: pr. Gabriel Gârdan, consilierul cultural al Episcopiei Salajului, Gheorghe Gherman, parohul bisericii, precum si preotii din parohiile învecinate: Catalin Lucaci de la Parohia Ciumarna si secretar al Protopopiatului Zalau, Marcel Şamsodan de la Parohia Poarta Salajului si Cristian Ianchis de la Parohia Romita.La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Petroniu, a acordat parohului Gheorghe Gherman, pentru întreaga activitate administrativ-gospodareasca si pastoral-misionara, distinctia „Crucea Salajana“, cea mai înalta distinctie bisericeasca a eparhiei. De asemenea, ierarhul l-a felicitat pe parintele Gheorghe Gherman pentru daruirea cu care s-a implicat în proiectul ridicarii Centrului Social din Românasi, si pentru aniversarea vârstei de 60 de ani.Dupa Sfânta Liturghie PS Parinte Petroniu, însotit de preotii slujitori, a vizitat Complexul de Asistenta Sociala al parohiei, parintele Gherman manifestându-si intentia ca, din primavara, Centrul sa-si deschida portile pentru demararea activitatilor pentru care a fost ridicat.Parohia Românasi este pastorita de 37 de ani de pr. Gheorghe Gherman. În 2000, la 24 iunie a fost sfintita piatra de temelie a Complexului de Asistenta Sociala „Sfântul Gheorghe“ pentru batrâni si tineri care contine 50 de camere cu 25 de bai pentru batrâni, camere pentru asistenta medicala, sala de gimnastica sportiva recuperatorie, punct farmaceutic, magazin de incinta, frizerie, club, biblioteca, sala de mese, bucatarie, spatii de depozitare, spalatorie, ateliere (mecanic si de tâmplarie), apartamente pentru oaspeti, birouri pentru administratie etc., o capela pentru serviciile religioase, camere pentru preotii aflati la vârsta pensionarii si care nu au pe nimeni sa-i întretina. În Parohia Românasi s-a dezvoltat un serviciu de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, care este acreditat si care are în prezent 3 angajati si 20 de beneficiari.Hram în tinutul NasauduluiMarele praznic al Schimbarii la Fata a Domnului Iisus Hristos a fost sarbatorit de credinciosii din zona Nasaudului la hramul Manastirii de la Ilva Mare, unde a fost prezent si Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului si care a oficiat slujba de resfintire a bisericii mici ce poarta hramul „Schimbarea la Fata a Domnului“, locas de cult ce a fost reabilitat în ultimii ani. Apoi, PS Episcop Vasile Somesanul a savârsit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, din care a facut parte si protopopul de Nasaud, Ioan Dâmbu. Credinciosii care au participat la Sfânta Liturghie au primit binecuvântare arhiereasca si îndemnuri duhovnicesti din partea PS Episcop Vasile Somesanul. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiata slujba de Parastas pentru ctitorii manastirii.Manastirea Ilva Mare este amplasata pe valea Ilvei, fiind înfiintata în 1992, ca schit de calugari, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei parintesti. Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu a sfintit locul în 1992, dupa care s-au început si constructiile la biserica. Locasul de cult a fost terminat în 1996, an în care, pe 6 august, de hramul bisericii, a fost sfintit.La începutul anului 1999, schitul a devenit manastire de maici. În 2001 s-a început constructia unei noi biserici, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, iar PS Episcop Vasile Somesanul a pus piatra de temelie la noua biserica pe 6 august. În 2005, biserica a fost ridicata, iar trei ani mai târziu au început lucrarile de pictura în interior, finalizate anul acesta. Noul locas de rugaciune cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ urmeaza sa fie sfintit la sfârsitul lunii septembrie, de catre IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 703

Id: 43060

Data: Aug 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).