Pelerinajul de Florii, inaintare spre Inviere

Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul pelerinajului din ajunul sarbatorii Intrarii Domnului în Ierusalim, sâmbata, 12 aprilie 2014:Preasfintiile Voastre,Preacuviosi si Preacucernici Parinti,Preacuvioase Maici, Iubiti pelerini,Pelerinajul din ajunul sarbatorii Intrarii Domnului în Ierusalim sau a Floriilor a devenit deja o tradiție în Arhiepiscopia Bucurestilor si în întreaga Patriarhie Româna.Pelerinajul crestin de Florii îsi are originea în secolele III si IV, fiind întâlnit în marile orase ale crestinatatii, precum Ierusalimul si Constantinopolul. În tara noastra, procesiunea sau pelerinajul din ajunul sarbatorii Floriilor este un eveniment deosebit, care a prins amploare mai ales în perioada interbelica. Întrerupta fortat de regimul comunist în anul 1948, traditia acestei procesiuni a fost reluata, dupa anul 1990, în Moldova, iar din anul 2008 în Bucuresti, si apoi în alte parti ale României.Pelerinajul de Florii, la care am fost partasi astazi, vesteste legatura dintre Taina Crucii si Învierea Domnului, dintre intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pamântesc, spre a patimi și a Se jertfi pentru a noastra mântuire, si intrarea Domnului în Ierusalimul ceresc, dupa Înviere, pentru a ne pregati noua un salaș vesnic în lumina, pacea si bucuria Împaratiei Preasfintei Treimi.Pelerinajul de Florii este un semn de credinta, pentru ca este un eveniment vizibil, o marturisire-procesiune, facuta în public, a credintei în Iisus Hristos si în adevarul Învierii Domnului si al Învierii de obște. Acest pelerinaj este mai mult decât urmarea, în ordine, a unui traseu prestabilit. Pelerinajul de azi este si manifestarea dragostei crestine, a comuniunii si comunitații eclesiale. Împreuna, clerici, monahi si monahii, si credincioși mireni din oraș si împrejurimi, merg prin cetatea zilelor noastre, întocmai ca primii creștini din secolele III-IV în cetațile creștine, si marturisesc, în public, credinta lor în Hristos si în biruinta Lui asupra pacatului si a mortii.De asemenea, pelerinajul de Florii este un semn de nadejde sau speranța, pentru ca, întocmai ca Lazar, cel înviat de Hristos din morti dupa patru zile, si noi așteptam, cu nadejde, sarbatoarea Învierii lui Hristos, care este temelia învierii noastre a tuturor, dupa cum marturisim în Crez, când zicem: „Astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”.Iubiti pelerini,În aceasta sâmbata, Sfânta Evanghelie ne arata cum Domnul Iisus Hristos îl ridica din morti pe Lazar, chemându-l, cu glas mare, zicând: „Lazare, vino afara!” (Ioan 11, 43). În acest sens, pelerinajul de astazi, din ajunul sarbatorii Intrarii Domnului în Ierusalim, este si o invitatie adresata noua tuturor crestinilor, sa iesim din egoismul vietii individuale si din casele noastre pentru a-L marturisi pe Hristos, Cel ce este Învierea si Viata (cf. Ioan 11, 25). Desi mort de patru zile, Lazar este înviat din morti si mai traieste înca treizeci de ani dupa aceasta, marturisindu-l pe Hristos ca fiind Învierea si Viata, dupa cum ne spune Sinaxarul zilei.Anul acesta, 2014, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An Comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni, pelerinajul de Florii trebuie sa fie, mai ales, o marturisire publica a credintei noastre. Chemat în fata sultanului si pus sa aleaga între moarte daca ramâne creștin, pe de o parte, si posibilitatea de a trai daca devine mahomedan, pe de alta parte, Domnitorul Constantin Brâncoveanu, fiii sai si sfetnicul Ianache au ales sa-si jertfeasca viata marturisindu-L pe Hristos, Care zice: „Cel ce crede în Mine, chiar daca va muri, va trai” (Ioan 11, 25). În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemati sa o aducem nu este o jertfa sângeroasa, precum cea a voievodului martir, ci o daruire sau o jertfa din timpul si confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult si pentru a savârsi mai multe fapte ale iubirii milostive si darnice, spre a marturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel rastignit si înviat.În directa legatura cu jertfa Mântuitorului Iisus Hristos si cu sacrificiul tuturor martirilor crestini care I-au urmat Lui, anul acesta, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române si An Omagial Euharistic în Patriarhia Româna. Prin aceasta se are în vedere sublinierea rolului esential al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii pentru viata Bisericii lui Hristos si pentru întarirea si sfintirea duhovniceasca a fiecarui crestin. Reafirmarea importantei Sfintei Euharistii presupune si sublinierea sensului vindecator duhovnicesc al Tainei Spovedaniei, a legaturii adânci dintre Sfânta Taina a Spovedaniei si Sfânta Taina a Împartasaniei, precum si a participarii frecvente a credincioșilor ortodocși la Sfânta Liturghie, aceasta fiind izvor de iertare si sfintire, de crestere duhovniceasca si de comuniune eclesiala. Pelerinajul de Florii este o înaintare a parohiilor si manastirilor în comuniune misionara de binevestire a iubirii lui Hristos pentru umanitate. Deodata cu marturisirea credintei, pelerinajul de Florii este deci o chemare pentru a întari comuniunea fraterna si a edifica spiritual comunitatea crestina. Acest pelerinaj ne ajuta sa ne eliberam din izolarea individualista si autosuficiența omului secularizat care a pierdut sensul bucuriei duhovnicești si al sarbatorilor sfinte.Asa cum am mai spus în anii trecuti, pelerinajul constituie o comuniune în procesiune, o adunare în miscare, simbol al Bisericii în misiune, care, prin rugaciune si cântare, cheama binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregului oras. În acest sens, pelerinajul de Florii este o binecuvântare pentru fiecare oras în care el este organizat. El începe de la o biserica si se termina la o biserica, deoarece fiecare biserica ortodoxa este o icoana a Ierusalimului ceresc.Florile si ramurile de finic sau salcie, pe care le purtam în mâini, simbolizeaza darurile duhovnicesti adunate prin rugaciune si pocainta, post si împartasire euharistica mai deasa, dar si prin fapte de milostenie în perioada Postului Mare, ca pregatire pentru a serba Sfintele Pasti.Ne rugam Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care sezând smerit pe asin intra în Ierusalim, ca apoi sa Se jertfeasca pe Sine pentru mântuirea noastra, sa daruiasca tuturor celor care au participat la acest pelerinaj mult har si spor duhovnicesc în urcusul tainic din Saptamâna Sfintelor Patimiri si sa ne ajute tuturor sa ne împartasim cu pace si bucurie din lumina Învierii Sale, spre slava lui Dumnezeu si mântuirea noastra a tuturor.† DanielPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 611

Id: 39762

Data: Apr 12, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).