Pelerini arabi in vizita la ctitoriile brancovenești din Valcea

Un grup de tineri ortodocși din Liban, Siria și Iordan, condus de Episcopul Qais Sadiq de Erzurum – Patriarhia Antiohiei, a vizitat ctitoriile brâncovenești din Arhiepiscopia Râmnicului.

Pelerinii s-au întâlnit miercuri cu Arhipiescopul Varsanufie al Râmnicului. Ei au fost primiţi la reşedinţa eparhială din Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie le-a vorbit despre bunele relaţii pe care ierarhii şi domnitorii români le-au avut cu Patriarhia Antiohiei, mai ales pentru sprijinirea materială a mănăstirilor din spațiul oriental.

Ierarhul a reamintit călătoria pe care Patriarhul Macarie al III-lea Zaim a efectuat-o pe teritoriul ţării noastre, pelerinaj consemnat în cronica diaconului Paul de Alep.

Vizitarea ctitoriilor brâncoveneşti din Arhiepiscopia Râmnicului face parte dintr-un pelerinaj mai amplu dedicat martirilor brâncoveni, organizat în perioada 1-10 septembrie pe teritoriul României.

Este al V-lea an consecutiv în care Centrul pentru Studii Ecumenice (ESC) din Iordania, pe care  Episcop Qais îl conduce, organizează cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, pelerinajul de studii cu tema „Pe urmele Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.

Proiectul este adresat tinerilor ortodocşi din Orientul Mijlociu cu scopul „de a cunoaşte îndeaproape viaţa şi activitatea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 407

Id: 67893

Data: Sep 6, 2019

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).