Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 2 decembrie, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Leucuşeşti. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Evanghelia vindecării orbului din Ierihon. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a amintit că dintre toate simţurile vederea este cea mai importantă. „Fără vedere, totul este întuneric în jurul nostru. Totuşi, cei orbi se ridică la Dumnezeu cu mintea, Îl simt pe Cel Preaînalt, înţeleg poruncile lui şi le împlinesc. Mântuitorul a dat vindecare mai multor orbi. Mântuitorul a spus: «Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră“ (Ioan 9, 39-41). Fariseii erau orbi cu ochii sufletului pentru că nu vedeau faptele minunate pe care Mântuitorul le săvârşea. Ochii sufletului sunt întunecaţi de păcat. Astfel se îmbolnăvesc şi ochii trupului. Omul pofteşte cu ochii cele pământeşti într-un mod păcătos. Trupul nu este văzut de om ca templu al Duhului Sfânt. Pentru a avea ochii sufletului curaţi trebuie să înlăturăm păcatul. De aceea, trebuie să mergem la duhovnic şi să ne spovedim. Păcatul este o boală, iar vindecarea de păcat se oferă la Taina Spovedaniei“, a explicat Înalt Preasfinţitul Pimen. Mănăstirea Leucuşeşti a fost înfiinţată în anul 2000, iar un an mai târziu, biserica acestei aşezări monahale, închinată Sfântului Vasile cel Mare, a fost sfinţită. În apropierea lăcaşului de închinăciune a fost ridicat un corp de chilii. Toate lucrările s-au realizat prin implicarea părintelui stareţ Ioil Corbu. Mănăstirea Leucuşeşti se află la cinci kilometri de oraşul Falticeni. La această aşezare monahală se poate ajunge pe DJ108, spre Dolhasca.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 693
Id: 26461
Data: Dec 3, 2012
Imagine:
Centrul de zi pentru copii „Sfântul Dionisie Exiguul“ şi Centrul de creaţie, artă şi tradiţie „Sfântul Apostol Andrei“, din cadrul Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, judeţul Bacău, au fost .....
Data: Dec 3, 2012

Data: Dec 4, 2012
Data: Dec 4, 2012

Data: Dec 4, 2012

Data: Dec 4, 2012

Data: Dec 4, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).