]]>Duminica a IV-a după Sfintele Paști, 3 mai 2015, a constituit prilej de binecuvântată sărbătoare pentru credincioșii din parohia Icușești (Protopopiatul Roman). Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului şi Bacăului alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale, precum și a credincioșilor din parohie și din împrejurimi, a săvârșit slujba de sfințire a ansamblului ecleziastic, potrivit epr.ro. După ce a fost întâmpinat la orele dimineții de copiii școlii generale din Icușești, cu flori și urări de bun venit, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților și credincioșii prezenți, a oficiat slujba de sfințire a lăcașului de cult închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena, a Așezământului cultural-filantropic „Sf. Parascheva”, a sediului bibliotecii parohiale, precum și a clopotniței. Evenimentul a continuat cu Dumnezeiasca Liturghie și cuvântul prin care Înaltpreasfinția Sa a eplicat importanța și semnificațiile slujbei de sfințire a unui lăcaș de cult. ”Astăzi, în mod solemn, această biserică devine o poartă a cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu. De astăzi, Sfânta Masă, care este inima acestui loc de închinare va deveni simbolic mormântul lui Hristos și, atunci când veți participa la Sf. Liturghie, veți simți prezent și pe Hristos care înviază de fiecare dată și pe Duhul Sfânt care Se pogoară de fiecare dată când preotul Îl invocă. Această biserică se înscrie în salba lăcașurilor de cult zidite în acest spațiu de când poporul român a devenit liber să-și manifeste misiunea sa eternă, aceea de închinare a adevăratului Dumnezeu. Astăzi facem începutul acestei lucrări sfinte și totodată desăvârșirea ei”, a declarat ÎPS Ioachim. ”Acest sfânt locaș, dincolo de materialele din care este confecționat, devine în mod simbolic o casă a lui Dumnezeu, un pridvor al Împărăției Cerurilor prin care intrând vom afla viața cea adevărată, unde ne cheamă Hristos să ne împărtășim în Liturghia cosmică împreună cu El și cu sfinții Săi. Astăzi vă veți închina la Sfânta Masă și vă îndemn să vă rugați ca Dumnezeu să prelungească harul Său în templele trupurilor voastre ca să le reînoiască, căci Duhul Sfânt purifică, reînoiește, luminează, încălzește de fiecare dată când suntem receptacole ale harului”, a mai menționat Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură. La finalul slujbei preotului Daniel Tuchiac, parohul bisericii, i s-a înmânat distincția de iconom, iar preotului Valentin Băltoi, consiler cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fost slujitor la acest sfânt locaș, distincția ”Crucea Moldavă”. De asemenea, ctitorii au primit Distinție de vrednicie și o icoană înfățișând pe sfânta Parascheva. Totodată, credincioșilor și pelerinilor prezenți le-au fost împărțite peste 500 de pachete cu alimente.
Download: Click for download attached file: Poarta a cerului, sfintita in Parohia Icusesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 592
Id: 51362
Data: May 5, 2015
Imagine:
]]>Atunci când citim sinaxarul zilnic vedem că imediat după numele martirilor care au trăit în primele secole creştine, de multe ori apar şi numele unor sfinţi martiri care au trăit după secolul .....
Data: May 5, 2015
]]>Credincioşii Parohiei Gura Aninoasei din satul buzoian Răteşti au primit, duminică, 3 mai 2015, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a .....
Data: May 5, 2015
]]>În zilele de 1-2 mai 2015 au avut loc, la Nürnberg, Germania, conferinţa preoţească şi Adunarea eparhială anuală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, .....
Data: May 5, 2015
]]> Sute de specialişti în arta bisericească din întreaga ţară participă în perioada 4-5 mai 2015 la cea de-a treia ediţie a Conferinţei naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în .....
Data: May 5, 2015
]]>Membrilor Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă instituțiile Uniunii Europene s-au întâlnit zilele acestea în Grecia, la Mănăstirea Pendeli, în cadrul reuniunii .....
Data: May 5, 2015
]]>Timp de două zile, specialiști în artă eclesială din întreaga țară se reunesc la București. În cadrul sesiunilor de lucru sunt prezentate diverse referate legate de activitatea .....
Data: May 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).