]]>Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile şi mănăstirile din ţară şi din străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român. În acest context, la împlinirea a 26 de ani de la jertfa eroilor martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a participat, mai întâi la Brăila, la ceremonialul religios şi de evocare a celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru eliberarea poporului român de sub opresiunea regimului ateo-comunist. Totodată, Chiriarhul Dunării de Jos i-a pomenit şi pe tinerii decedaţi în violentul incendiu de la Clubul Colectiv, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei. Întreaga manifestare s-a desfăşurat pe esplanada din faţa Primăriei municipiului Brăila, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene. Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane şi defilarea Gărzii de Onoare.Cu începere de la ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba parastasului pentru eroii revoluţiei din decembrie 1989 la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. La slujbă au participat oficialităţi locale şi judeţene, slujitori din administraţia eparhială, precum şi simpli credincioşi. Momentul liturgic din Catedrală, a fost prelungit şi la monumentul martirilor Revoluţiei din Cimitirul Eternitatea. Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi, în prezenţa reprezentanţilor militarilor, jandarmilor, autorităţilor gălăţene, ai asociaţiilor locale de revoluţionari şi, mai ales, a membrilor familiilor martirilor. La final a avut loc ceremonialul depunerii de coroane la monumentul martirilor Revoluţiei din 1989 şi defilarea Gărzii de Onoare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 571
Id: 59655
Data: Dec 23, 2015
Imagine:
]]>Corul bărbătesc Cantus Dominia lansat în data de 22 decembrie 2015 un CD de cântări şi colinde de Crăciun, numit BUCURIA CRĂCIUNULUI. Albumul, apărut cu binecuvântarea .....
Data: Dec 23, 2015
]]>În data de 20 decembrie 2015, la inițiativa Preacucernicului Părinte Cristian-Nicolae Preda, Paroh la Parohia Vidra cu hramul Sfântul Dimitrie, Protoieria Ilfov Sud, a avut loc un .....
Data: Dec 23, 2015
]]>Naşterea Domnului 2015 Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Autocefale a României, iubitul .....
Data: Dec 23, 2015
]]>Grupul psaltic ANASTASIS şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mers miercuri, 23 decembrie 2015, la copiii din comuna Nuci, sat Sudiţi, judeţul Ilfov, ca .....
Data: Dec 24, 2015
]]>În scrisoarea pastorală cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, subliniază faptul că „anul acesta, parcă mai mult ca .....
Data: Dec 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).