Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a rostit un cuvant de invatatura in cadrul Sfintei Liturghii, oficiata ieri, la Roman

In Evanghelia duminicii dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, vedem deodata taina Crucii si taina Invierii, taina iubirii celei mai tari decat moartea, care s-a aratat prin Invierea lui Hristos. Hristos-Domnul a venit in lume din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor. S-a facut om pentru ca sa mantuiasca pe oameni de pacat si de moarte si sa le daruiasca viata vesnica. Oricine crede in El va trai vesnic, pentru ca Dumnezeu-Omul este Izvorul vietii vesnice. Coboara din cer, cel ce este din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel vesnic. Se face om, coborand, deci, la conditia umana, la nivelul existentei umane, ca pe noi oamenii, pamanteni trecatori, sa ne ridice la viata cea vesnica, cereasca, netrecatoare, a spus Parintele Patriarh.Ceea ce surprinde in aceste cuvinte ale Mantuitorului din Evanghelie este referinta sau legatura pe care o face El intre sarpele din pustie si inaltarea Sa pe cruce, precum Moise a inaltat sarpele in pustie, trebuie ca Fiul Omului sa Se inalte, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Şarpele de arama inaltat de Moise, de culoare roz, seamana intr-un fel cu trupul atarnat pe lemn. Deci sarpele care vindeca veninul de sarpe, prin simpla privire a lui, era o preinchipuire, o prefigurare a Mantuitorului Iisus Hristos inaltat pe Cruce, ca sa aduca noua biruinta asupra mortii, a explicat Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.De ce tocmai sarpele de arama devine simbol al rastignirii lui Hristos si ce legatura este intre sarpele de arama, serpii veninosi si sarpele din Paradis, a intrebat retoric Parintele Patriarh. A raspuns prin cuvintele Santului Ioan Gura de Aur: «Acolo, in Vechiul Testament, un sarpe musca si un sarpe vindeca. Aici, in taina lui Hristos, moartea invinge moartea, si moartea a daruit viata vesnica». Este vorba, deci, de o biruinta a lui Hristos asupra mortii, tocmai trecand prin moarte, dupa cum erau vindecati de veninul ucigator al sarpelui, cei ce priveau sarpele de arama. Mai mult decat atat, trebuie sa facem o legatura intre taina Crucii, ca inaltare a lui Iisus Hristos, spre a Se jertfi, spre a trece prin moarte, pentru a birui moartea, pe de o parte, si biruinta lui Hristos asupra diavolului celui viclean din rai, care a indemnat pe Adam si pe Eva la neascultare de Dumnezeu, pe de alta parte.Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca Hristos-Domnul, cand si-a intins mainile pe Cruce, a facut aceasta din ascultare fata de Dumnezeu Tatal. Prin ascultarea smerita pana la moarte, Hristos vindeca neascultarea lui Adam, biruieste orgoliul, viclenia si rautatea diavolului, care din invidie fata de om a indemnat pe oameni la neascultare fata de Dumnezeu. De aceea, Sfantul Evanghelist Ioan numeste pe sarpele din rai ca mincinos, tata al minciunii si ucigator de oameni. Patriarhul nostru a vorbit si despre puterile diavolesti care indemnau pe evreii care Il urau si Il invidiau pe Hristos sa-L omoare, crezand diavolii ca astfel Hristos va raspunde la ura cu ura, la rautate cu rautate, si asa va cadea din ascultare in neascultare de Dumnezeu, si din iubire de oameni, in neiubire sau ura fata de oameni. Dar cunoscand viclenia demonilor, Hristos-Domnul a raspuns la rautate cu bunatate, la ura cu iubire, zicand pe Cruce: Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!. Doar asa a biruit Hristos pe diavol, atunci cand a murit pe Cruce, in stare de jertfa, de ascultare si de iubire. In Crucea lui Hristos este ascunsa puterea Invierii lui Hristos, iar Invierea arata slava Crucii. Crucea acum nu mai este simbolul suferintei sau al unei morti nedemne, ci este simbolul biruintei asupra suferintei. Din instrument al mortii nedemne, acum crucea devine semn al biruintei, al vietii eterne, a mai spus Preafericitul Parinte Daniel.Din Evanghelie trebuie sa intelegem rostul rastignirii Mantuitorului Iisus Hristos, rostul Invierii Sale din morti si inaltarii Sale intru slava. Acesta este iertarea de pacate, prin neascultarea pe care noi adesea o facem in raport cu Dumnezeu, dar daca ne pocaim pentru pacate, ne iarta si ne daruieste bucuria biruintei asupra ispitelor diavolesti si asupra suferintelor, incercarilor si necazurilor, a punctat Parintele Patriarh, dupa cum informeaza Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 599

Id: 2550

Data: Sep 14, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).