Predica a parintelui Cleopa la Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii

"Voi sunteți cei ce va faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; caci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu" (Luca 16, 15)"Voi sunteți cei ce va faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; caci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu" (Luca 16, 15) Iubiți credincioși,În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cât de mare, cât de pagubitoare de suflet și cât de urâta de Dumnezeu este patima mândriei, dar nu puțin se poate cunoaște rautatea acestui pacat și din învațatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic și nepriceput a arata prin scris sau prin cuvânt câte înfațișari are și cât de felurita este aceasta rautate a pacatului mândriei, voi aduce în mijloc o învațatura preaminunata a Sfântului Ioan Scararul în aceasta privința. Prin aceasta se va cunoaște câte capete are aceasta înfricoșata fiara a mândriei și prin care cei înțelepți și iscusiți vor înțelege cât de pestriț și primejdios este acest pacat.Iata ce zice acest sfânt parinte despre mândrie: "Mândria este lepadatoare de Dumnezeu, învațatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osândirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieșirea din minți, înaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al mâniei, ușa a fațarniciei, întarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neștiința de îndurare, amara luatoare de seama a greșelilor altora, judecatoare fara de omenie, împotriva luptatoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvântul 25, Despre mândrie, București, 1980).Se cuvine mai întâi sa aratam cât de vechi este acest pacat și prin cine a intrat în lumea de sus și în cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaște, fiindca numai El știe când a cazut satana cu îngerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu câte mii de ani înainte de zidirea lumii vazute a fost caderea îngerilor în acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei și a îngerilor celor de un gând cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în aceasta privința: "Tu ai zis în cugetul tau: În cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Ședea-voi pe muntele cel înalt peste munții cei înalți care sunt spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt" (Isaia 14, 13-14).În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gândul satanei mai înainte de caderea lui. Iar despre caderea lui și a celorlalți îngeri de un gând cu el, Sfânta Scriptura ne arata, zicând: “Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineața, zdrobitu-s-a de pamânt cel ce trimitea la toate neamurile... Și iarași: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pamântului” (Isaia 14, 15). Și iarași zice Sfânta Scriptura de caderea satanei: “Pogorâtu-s-a în iad marirea ta și multa veselie a ta, sub tine voi așterne putrejune și ramașița ta vor fi viermii” (Isaia 14, 11).Daca ne vom întoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi și daca vom cerca cu luare aminte înțelesul cuvintelor lui, vom înțelege mult din vicleniile pacatului mândriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mândria este "amara luatoare de seama și judecatoare fara de omenie a pacatelor altora". Sfânta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stând în biserica, așa se ruga întru sine: “Dumnezeule, mulțumesc Ție ca nu sunt ca ceilalți oameni: rapitor, nedrept, preadesfrânat”. Dar ce fel de mulțumire aducea el lui Dumnezeu în rugaciunea lui daca, plin de mândrie, osândea pe ceilalți oameni ca sunt rapitori, nedrepți, preadesfrânați etc.? Dupa cum se cunoaște, radacina rugaciunii lui era mândria. Din aceasta blestemata radacina ieșeau cuvintele lui pline de îndreptațire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvântul Sfintei Scripturi care zice: “Cel ce nadajduiește în Dumnezeu cu inima îndrazneața, unul ca acesta este nebun” (Pilde 28, 26).Fariseul mulțumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima și cu mintea sa se mândrea foarte mult și din prisosința inimii sale pline de mândrie scotea cuvinte de lauda defaimând pe ceilalți oameni ca sunt rapitori, nedrepți, preadesfrânați și pacatoși.Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca: “Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima" (Pilde 16, 6), și ca “Înaintea ochilor lui Dumnezeu sunt caile omului și toate urmele lui le cunoaște” (Pilde 5, 21). Dupa învațatura Sfinților Parinți trebuie sa avem convingerea ca nu este clipa în care sa nu greșim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipa suntem datori sa ne smerim și sa ne pocaim, macar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugaciunea cea plina de lauda a fariseului în loc de smerenie și cunoștința neputințelor sale, el osândește cu mândrie pe aproapele sau caci din prisosința inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însa dumnezeieștii Parinți ne învața, zicând: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale" (Filocalia, X, București, 1981).La fariseul mândru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se lauda și trâmbițeaza înaintea oamenilor faptele sale cele bune și defaima, osândind pe ceilalți oameni. Dar cine a pus pe fariseu sa judece, sa arate pacatele oamenilor și sa scoata la iveala faptele sale cele bune? Oare nu mândria, iubirea de aratare și lauda cea plina de îngâmfare? Oare nu trebuie ca sa avem înaintea noastra pacatele noastre, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: “Ca faradelegea mea eu o cunosc și pacatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50). Oare nu ne învața și Sfântul Efrem Sirul, în rugaciunea sa din postul mare, zicând: "Așa, Doamne, Împarate, daruiește-mi ca sa-mi vad pacatele mele și sa nu osândesc pe fratele meu...?". Fariseul însa scoate la iveala ispravile lui și osândește pacatele altora prin rugaciunea sa plina de mândrie.Sa auzim mai departe laudele fariseului care zice: “Postesc de doua ori pe saptamâna. Care erau zilele saptamânii în care posteau iudeii? Erau joia și lunea, caci dupa datina batrânilor, nu dupa porunca, socoteau ca Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi și dupa patruzeci de zile s-a pogorât luni. Daca fariseul postea aceste doua zile, ce l-a silit sa arate, înaintea oamenilor, fapta lui, daca nu mândria încuibata adânc în inima lui? Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în privința postirii, ne învața dimpotriva: Tu, însa când postești sa nu te arați oamenilor ca postești” (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai ca nu ascunde fapta cea buna a postului, ci și cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicând: “Postesc de doua ori pe saptamâna” (Luca 18, 12).Sa urmarim și celelalte laude ale fariseului. Caci dupa ce s-a laudat cu postirea, același lucru îl face și cu milostenia: “Dau zeciuiala din toate câte câștig” (Luca 18, 12). Mântuitorul însa ne învața: “Când faci milostenie, sa nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia sa fie întru ascuns și Tatal tau care vede întru ascuns, îți va rasplati ție” (Matei 6, 3-4).Iubiți credincioși,Dupa ce am vorbit despre mândria și lauda cea fara minte a fariseului, sa ne întoarcem privirea minții noastre și spre așezarea cea smerita și vrednica de lauda a vameșului. Sa aducem în mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: “Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii sa-și ridice catre cer, ci își batea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul” (Luca 18, 13). Vedeți, frații mei, ca vameșul statea departe de jertfelnic și nu îndraznea nici ochii sa-și ridice catre cer; ci își batea pieptul și din inima lui smerita și zdrobita, zicea cu caința: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!“ O, fericite vameșule, tu cu rugaciunea ta smerita din adâncul inimii tale, foarte mult te-ai asemanat cu tâlharul de pe cruce care a strigat din inima: “Pomenește-ma, Doamne, când vei veni întru împarația Ta!” (Luca 23, 42).Acest fericit tâlhar, socotind ca nu are alt chip a se pocai de pacatele sale, nici vreme sa faca alte fapte bune, deoarece și picioarele și mâinile îi erau rastignite pe cruce, dar fiind înțelept, și vazând ca moare, s-a gândit sa strige la Dumnezeu din adâncul inimii, cu mare credința și zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mântuitorul, Care i-a zis: “Adevarat graiesc ție, astazi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43).Bine a zis Sfântul Efrem Sirul despre acest tâlhar: "O, tâlharule, și al raiului tâlhar! Multe ai furat în viața ta, iar acum, prin puține cuvinte zise din inima, ai furat cu limba raiul! O, tâlharule preaânțelept care ai știut sa furi cu limba raiul pentru ca te-ai smerit și ți-ai recunoscut pacatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedeți cât de mare este puterea smereniei? Ea singura poate ucide mândria și izbavește de osânda sufletele noastre, când nu mai putem face alte fapte bune.Iata, frații mei, dupa cum vedeți, rugaciunea vameșului din Sfânta Evanghelie de azi se aseamana cu rugaciunea fericitului tâlhar de pe cruce. Ca și acela, ca și vameșul din Sfânta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adâncul inimii sale și cu mare smerenie. De aceea a auzit: “Astazi vei fi cu Mine în rai!” La fel și fericitul vameș, puține cuvinte a zis din inima: “Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosul!” Pentru smerita lui rugaciune auzim raspunsul cel preasfânt din gura Domnului: “Zic voua, mai îndreptat s-a pogorât acesta la casa sa, decât fariseul. Ca tot cel ce se înalța pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înalța” (Luca 18, 14).Iubiți credincioși,Nu fara rost s-a rânduit de Biserica Evanghelia Vameșului și Fariseului în Duminica de astazi, cu care se începe Triodul, adica perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocaința de peste an. Caci precum îngerii au cazut din cer și primii oameni au cazut din rai din cauza mândriei, tot așa neamul omenesc a fost mântuit și ridicat la cinstea cea dintâi în Împarația cerurilor prin smerenia întruparii Fiului lui Dumnezeu și a morții Lui pe Cruce.Și daca mândria a facut pe îngerii neascultatori diavoli și pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a facut muritori pe pamânt, înțelegem ca precum caderea și moartea noastra a venit prin mândrie, tot așa pocaința, mântuirea și nemurirea noastra începe întâi prin smerenie. De aceea s-au și rânduit de Sfinții Parinți trei Duminici pregatitoare înainte de începerea Sfântului și marelui Post al Paștilor. Prima Duminica, cea de astazi, care ne pregatește pentru post, este tocmai aceasta numita "a Vameșului și a Fariseului", ca sa ne aminteasca de moartea noastra prin mândrie și de învierea noastra prin smerenie.A doua Duminica pregatitoare este numita "a Fiului Risipitor". Aceasta ne îndeamna la pocaința. A treia Duminica pregatitoare pentru Sfântul și Marele Post este numita "a Înfricoșatei judecați", când se lasa sec de carne. Aceasta ne amintește de sfârșitul lumii și de Judecata de apoi, când fiecare va lua plata dupa faptele sale. Ultima Duminica cu care începe Postul Mare se numește "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de pacatul stramoșilor noștri, care au fost alungați din rai din cauza mândriei și lacomiei, pentru a ne îndemna la rugaciune și la post cu toata staruința și evlavia.Iata dar ca, începând din Duminica de astazi, a vameșului și a fariseului, ne pregatim pentru începerea Marelui Post al Sfintelor Paști. Începutul pocainței și al postului îl facem prin rugaciunea unita cu smerenie, daca vom urma vameșului. De aceea, frații mei, știind ca mândria a creat iadul și a aruncat pe îngerii cazuți și pe oamenii nepocaiți în adâncul gheenei, suntem datori sa punem de astazi început bun de pocaința și sa urmam vameșului pocait, iar nu fariseului mândru.Mare pacat este mândria, fraților. Ea se arata și în vorbire și în îmbracaminte luxoasa, și în mânie, care este fiica mândriei, și în lenevire la biserica și în amânarea pocainței și în spovedanie nesincera, ca cel mândru nu vrea sa-și marturiseasca preotului pacatele mari, nici nu se caiește pentru ele din cauza slavei deșarte care îl stapânește. Mai cumplita este mândria minții, când omul se crede mai capabil, mai bun decât alții. Cea mai grea este, însa mândria sufletului, când omul se socotește mai învațat, mai talentat, mai corect și mai placut înaintea lui Dumnezeu decât mulți și chiar decât toți oamenii.Asemenea creștini stapâniți de duhul mândriei, sunt lasați de Dumnezeu sa cada în desfrânare și în alte pacate grele, ca sa se smereasca. Alții, însa cad în pacate și mai grele. Unii, din mândrie diabolica, nu mai cred în Dumnezeu. Alții, hulesc și batjocoresc Sfânta Scriptura, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe și pe sfinții slujitori. Iar alții, tot din mândrie, se rup de Biserica, nu vor sa mai asculte de preoți și se duc la tot felul de secte, caci mândria este izvorul tuturor sectelor.Frații mei, sa fugim de cumplitul pacat al mândriei, care a aruncat o parte din îngeri în iad și a scos pe primii oameni din rai. Sa fugim de mândria diabolica care a umplut pamântul de secte, de oameni necredincioși, razvratiți și rai, și iadul de suflete condamnate la osânda veșnica. În locul mândriei sa alegem smerenia lui Hristos, smerenia vameșului, smerenia sfinților, lepadând orice cuget de slava deșarta, de lauda personala și de îngâmfare.Smerenia este cel mai bun leac pentru creștinii de astazi, pentru mântuirea noastra. Vom putea scapa de mândrie prin mai multa rugaciune, ajutata de post, prin citirea carților sfinte și prin deasa spovedanie la duhovnici iscusiți.Postul Mare este cale buna de nevoința, de smerenie, de pocaința și împacare cu Dumnezeu. Sa ne pregatim pentru a-l strabate cu folos și cu bucurie, și sa-L rugam pe Bunul nostru Mântuitor sa ne scape de pacatul cel greu al mândriei și sa ne îmbrace în veșmântul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugaciunii curate și al iubirii, care ne asigura tuturor mântuirea sufletelor. Amin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 959

Id: 38037

Data: Feb 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).