Pregatirile pentru Cina cea de Taina

Pregatirile pentru Cina cea de Taina (Mt. XXVI, 17-19; Mc. XIV, 12- 16; Lc. XXII, 7-13).

Dupa descrierea ospatului din Betania si a complotului urzit de sinedriu cu complicitatea lui Iuda, Sf. Matei, la fel cu Sf. Marcu si cu Sf. Luca, istoriseste pregatirile în vederea Pastilor, astfel: „Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus, întrebându-L: Unde voiesti sa-ti gatim sa manânci Pastile? Iar El le-a zis: Mergeti în cetate la (un om) oarecare si-i spuneti: învatatorul zice: Vremea Mea s-a apropiat; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au facut precum le-a poruncit Iisus si au pregatit Pastile “ (Mt. XXVI, 17-19).

Discutia aceasta cu privire la pregatirile de Pasti se petrece în Betania. Ea este provocata de ucenici, care se mira oarecum de neglijarea pregatirilor gospodaresti în vederea Praznicului celui mare. El alege doi dintre dânsii - pe Petru si pe Ioan (Lc. XXII, 8) - si-i trimite în Ierusalim, spunându-le ca vor fi asteptati de un om purtând un urcior cu apa (Mc. XIV, 13), care-i va conduce într-un foisor gata pregatit pentru festivitate (Mc. XIV, 15; Lc. XXII, 12). Acolo cei doi ucenici vor face ultimele pregatiri în vederea mesei, conformându-se întru totul instructiunilor primite de la Domnul si pastrând cu strictete secretul acelui loc, ca sa asigure linistea Cinei si sa preîntâmpine întreruperea ei de catre cei ce voiau sa-L prinda.

Casa apartinea, dupa o veche traditie, Mariei, mama autorului Evan­gheliei a doua, iar „omul cu urciorul“ care astepta pe cei doi ucenici, la poarta dinspre rasarit a Ierusalimului, dinspre Betania, pare a fi chiar Sf. Ioan-Marcu (Fapte XII, 12; XV, 37). Era o casa înstarita si încapatoare, putând adaposti un numar mai însemnat de persoane, având deasupra, la etaj un salon sau un foisor special, destinat anumitor reuniuni solemne. Probabil, Mântuitorul se întelesese mai dinainte cu stapânul casei, care putea fi un prieten al Sau.

O traditie foarte veche ne spune, ca acea casa era situata în partea de sud-vest a Ierusalimului, ceva mai spre sud de casa arhiereului Caiafa. Aici într-un corp mai mare de case se arata, înca si astazi, o sala destul de spatioasa, a carei bolta este sprijinita de doua columne mari de marmura. În aceasta sala, se zice, ca Domnul si-a serbat Cina cea de Taina. Sala se cheama „coenaculum“. Sub aceasta sala se spune, ca s-ar gasi chiar si mormântul lui David.

Cât despre indicatia: „va va astepta un om ducând un urcior cu apa“ (Mc. XIV, 13), acesta era într-adevar un semn de recunoastere, pentru ca bar­batii obisnuiau sa aduca apa în burdufuri de piele. Numai femeile duceau apa în urcioare de lut, pentru ca acestea sunt mai putin încapatoare si, în conse­cinta, mai usoare decât burdufurile pline cu apa. Omul pe care aveau sa-l întâlneasca cei doi apostoli, ducea de asta data apa în mod exceptional în acest vas, tocmai pentru a fi recunoscut. Exegetii îl identifica unii cu evanghelistul Marcu, altii cu tatal lui; pare mai probabila prima parere, întrucât Evanghelistul noteaza ca apostolii îl urmeaza pe „omul cu urciorul“ pâna acasa, apoi i se adreseaza „stapânului casei“ (Mc. XTV, 14), respectiv tatalui lui Marcu, transmitându-i cuvintele Mântuitorului. Prin zicerea: „Vremea Mea s-a apropiat“, Mântuitorul se referea la patimile si moartea Sa.

O problema care se ridica si care impune lamuriri este aceea referitoare la ziua în care s-au petrecut acestea si în ce anume au constat pregatirile de Pasti? Dupa sinoptici (Mt. XXVI, 16; Mc. XIV, 12; Lc. XXII, 7), pregatirile pentru Cina cea de Taina si Cina însasi s-au petrecut în „prima zi a azimelor“. Bazându-se pe aceste cuvinte, cât si pe nota ca: „ucenicii au facut precum le-a poruncit Iisus si au pregatit Pastile“ (Mt. XXVI, 19), teologii romano-catolici pretind ca Mântuitorul a serbat, cu ucenicii, un adevarat Paste iudaic, asa cum cereau rânduielile Legii mozaice, cu miel si cu azima, si ca, din aceasta cauza, Sf. Euharistie s-a instituit nu cu pâine dospita, cum învata din vechime Biserica Ortodoxa, ci cu azima. În acelasi timp, noi vedem, însa, ca Evanghelistul Ioan spune lamurit ca Domnul si-a serbat Cina cea de Taina „o zi înainte, de Pasti“ (In. XIII, 1), adica joi seara, 13 nisan, si apoi, dupa relatarile tuturor evanghelistilor, ca Domnul Hristos a murit vinerea, 14 nisan, mai înainte ca iudeii sa fi început sarbatoarea Pastilor. Pentru a pune de acord raportul Evangheliei a patra cu rapoartele sinopticilor, cât si pentru a fundamenta interpretarea si practica lor, teologii occidentali (romano-catolici si protestanti) au recurs la unele ipoteze: ipoteza anticiparii; ipoteza dublei serbari, ipoteza stramutarii.Astfel, unii dintre ei sustin ca Domnul a murit, într-adevar, vineri 14 nisan si si-a serbat Cina cea de Taina „o zi înainte de Pasti“, dupa cum ne spune evanghelistul Ioan, dar, daca sinopticii ne vorbesc altfel, ei cred ca sinopticii difera, pentru ca Domnul ar fi anticipat serbarea Pastilor cu o zi. El ar fi serbat, adica, Pastile iudeilor înca în seara zilei de joi. Aceasta seara era pentru El si pentru apostolii Sai seara de Pasti si totodata si seara primei zile a Azimelor. Aceasta se numeste ipoteza anticiparii.

Aceasta ipoteza se loveste însa de urmatoarele observatii:

a.Daca Mântuitorul ar fi sarbatorit Pastile mai înainte cu o zi, acest fapt ar fi constituit un cap de acuzare grava împotriva Sa la procesul la care a fost supus. Dar, nici Iuda Iscarioteanul, nici ceilalti martori, care au fost interogati, nu au marturisit în fata sinedriului ca Domnul ar fi comis o asemenea fapta.

b.Anticiparea nici nu ar fi avut vreun rost, întrucât, conform spuselor Talmudului, daca mielul pascal se înjunghia mai înainte decât în dupa amiaza zilei de 14 nisan, atunci sacrificiul nu era bun.

c.Daca Domnul ar fi anticipat Pastile, s-ar fi aratat nestatornic, s-ar fi contrazis pe sine însusi, întrucât cu numai o zi înainte El facuse în prezenta tuturor apostolilor constatarea, ca mai sunt înca doua zile pâna la Pasti (Mt. XXVI, 2).

Altii zic, ca pe vremea Domnului Iisus Hristos iudeii ar fi avut obiceiul de a serba sarbatorile mari de peste an în doua zile consecutive. In cazul nostru, galileenii, deci si Domnul Iisus Hristos, ar fi serbat Pastile cu o zi mai înainte decât cei din Ierusalim. Este ipoteza dublei serbari.

Împotriva acestei ipoteze aratam, ca iudeii de pe atunci stiau sa calculeze destul de precis, pe pale astronomica, data lunilor noi, iar comunicarea vie a celor din diaspora cu Ierusalimul facea sa dispara orice discordanta de calcul calendaristic, daca s-ar fi ivit undeva. Istoria iudaica nu cunoaste nici un unic caz de dubla serbare, iar presupunerea ca galileenii ar fi avut obiceiul sa serbeze Pastile în seara zilei de 13 spre 14 nisan, deci cu 24 de ore mai înainte, nu se poate întemeia pe nici un fapt concret istoric. Cu atât mai mult, o astfel de impietate nu s-ar fi admis chiar în Ierusalim. Doar pentru cei care se aflau departe în calatorie, printre neamuri straine, ori erau în stare de necuratie prin atingerea de un trup mort, Legea mozaica prevedea, ca si acestia sa praznuiasca Pastile, însa în luna urmatoare si tot în seara zilei de 14 spre 15 (Num. IX, 10-11). Alte cazuri de dubla serbare istoria iudaica nu cunoaste.

Altii, în sfârsit, adeptii ipotezei stramutarii, sustin ca în anul mortii Domnului Iisus Hristos, Pastile trebuiau sa cada vineri, iar sinedristii le-au stramutat sa se serbeze sâmbata, pentru a evita însiruirea mai multor sarbatori una dupa alta. Evanghelistul Ioan, zic acestia, tine seama de aceasta stramutare, pe care, însa, Domnul Iisus nu a admis-o. Nici ipoteza aceasta nu poate fi acceptata, pentru ca se cunoaste cazul când, pe vremea lui Ioan Hircan (135-105 d. Hr.), ziua de 14 nisan a cazut într-o zi de vineri si nu a fost stramutata pe ziua de sâmbata. Reforma calendarului iudaic, care prevedea, cu regulile adu si badu, ca ziua de Pasti sa nu mai poata cadea în zi de luni, miercuri sau vineri, s-a facut abia în sec. III-IV d. Hr., si anume din consideratii care nu existau pe vremea Domnului Iisus Hristos.

Ca Mântuitorul si ucenicii Sai au praznuit Cina cea de Taina nu o data cu Pastile iudaice, ci cu 24 de ore mai înainte, se vede si din urmatoarele constatari. Toti evanghelistii ne informeaza ca rastignirea Mântuitorului s-a facut în cursul zilei de vineri, 14 nisan, mai înainte de sosirea praznicului Pastilor Iudaice, care aveau sa înceapa numai dupa apusul soarelui. Ei arata ca Domnul n-a fost rastignit chiar în ziua de Pasti, caci Simon Cirineanul este descris ca venind de la lucrul câmpului, cu o povara în spate, soldatii sunt aratati purtând arme, iar magazinele sunt înca deschise, putându-se face în graba cumpararea giulgiului si aromatelor necesare înmormântarii Domnului. Ei ne spun, de asemenea, ca iudeii n-au vrut sa intre în pretoriu unde Pontiu Pilat judeca pe Mântuitorul, „ca sa nu se spurce si sa poata mânca dupa rânduiala Pastile“ (In. XVIII, 28).

La Cina cea de Taina nu manânca miel fript, si hrana obisnuita, „întingând în blid“ (Mt. XXVI, 23). Aceasta scurta notita, oricât ar parea de prisos, are o deosebita importanta; ea arata ca pe masa erau asezate mâncaruri lichide, în care se întingea cu bucatica de pâine. La ospatul de Pasti al iudeilor, însa, nu se serveau mâncaruri lichide, ci numai friptura de miel, ierburi amare si azime. În consecinta, Cina Domnului nu poate sa fi fost cina pascala a iudeilor, ci o cina proprie.

De asemenea, dupa rânduielile mozaice, în noaptea în care se consuma mielul pascal, nimeni nu avea voie sa paraseasca încaperea, pâna în zorii zilei urmatoare (Ex. XII, 22). Dar noi vedem ca Iuda paraseste camera, la miezul noptii si apostolii cred ca este trimis de Domnul sa procure cele necesare pentru sarbatoare (In. XIII, 27-30). Mai apoi, Domnul însusi, împreuna cu apostolii, ies în gradina Ghetsimani.

La masa nu au consumat azima ((χξυμον), ci pâine dospita (αρτοσ). Opt zile înainte de Pasti era strict interzis, ca cineva dintre iudei sa manânce azime36. Evanghelistii sinoptici stiu bine ce sunt azimele (cf. Mt. XXVI, 17; Mc. XIV, 12;Lc. XXII, 7). Cu toate acestea ne spun, ca Domnul, în timpul Cinei, „ luând pâinea “ (grec. λαβών τον άρτον ,luând pâinea dospita), ο binecuvânteaza, prefacând-o în mod tainic în trupul Sau.

Dupa Legea mozaica, nici ziua de 13 nisan, nici ziua de 14 nisan nu erau zile de azime. Zilele Azimelor se începeau abia dupa apusul soarelui sau dupa trecerea zilei de 14 nisan, când calendarul iudaic însemna începutul zilei de 15 nisan si când se înjunghia, cu solemnitate deosebita, la templul cel mare din Ierusalim, mielul pascal destinat preotilor si arhiereilor. Ele tineau sapte zile, pâna pe 21 nisan, dintre care numai prima si ultima (15 si 21 nisan) se sarbatoreau cu adunare sfânta si încetarea oricarui lucru, ca în zilele de sabat (Ex. XII, 16). In cele sapte zile nu se consuma decât azima, toata pâinea dospita fiind interzisa si cel ce o mânca era ucis (Ex. XII, 15). Pâinea nedospita aducea aminte de aluatul nedospit pe care israelitii l-au copt în noaptea iesirii lor din Egipt si, totodata, ea simbolizeaza, prin lipsa fermentilor de dospire, curatia, prevenirea starii de coruptie si chemarea la o viata curata si sfânta.

Daca evanghelistii sinoptici numesc ziua de 14 nisan, adica ajunul Pastilor, în mod impropriu: „prima zi a azimelor”, aceasta pentru ca se îndatinase obiceiul ca orice aluat si orice pâine dospita sa fie îndepartate din case înca din primele ore ale diminetii de 14 nisan si pentru ca înjunghierea mieilor, adusi în mare numar de capii de familie pentru cina pascala, se începea la templu înca din zorii aceleiasi zile de ajun. Din aceasta cauza, 14 nisan - ajunul Pastilor - a devenit, în vocabularul curent al iudeilor, „prima zi a azimelor “ si „ziua când trebuiau sa înjunghie mielul de Pasti”. Acest fapt îl confirma Iosif Flaviu, scriitor care a trait chiar pe vremea apostolilor si care ne comunica, ocazional, ca pe vremea sa iudeii sarbatoreau nu sapte, ci opt zile ale azimelor. Ziua a opta nu s-a adaugat la sfârsitul, ci la începutul acestor zile, pentru ca din ajun se faceau pregatirile de Pasti. Ea era de fapt o zi obisnuita, în care se consuma pâine dospita.

Evanghelistii sinoptici o numesc „întâia zi a azimelor“, însa evanghelistul Ioan, care scrie catre sfârsitul veacului I, când sub darâmaturile Ierusalimului, la anul 70 d. Hr., s-a îngropat si obiceiul de a socoti în felul aratat mai sus zilele azimelor, o numeste simplu „o seara înainte de Pasti", adica asa cum rânduia Legea mozaica privitor la aceasta sarbatoare. Deci, numai formal este deosebire între evanghelistul Ioan si sinoptici; în fond între ei nu exista nici o diferenta. Atât Ioan, cât si sinopticii se gândesc la aceeasi seara de joi, adica seara de 13 spre 14 nisan.

Cu notita, ca „ ucenicii au facut cum le-a poruncit Iisus si au pregatit Pastile“ (Mt. XXVI, 19), evanghelistul vrea sa ne spuna ca apostolii trimisi, Petru si Ioan, au gasit la poarta cetatii pe acel om cu urciorul de lut l-au urmat si intrând în casa în care a intrat el, au obtinut de la stapânul casei sala în care au putut sa faca pregatirile necesare pentru Pasti; au aranjat toate câte le credeau de trebuinta pentru a putea cina în aceasta seara si pentru ca a doua zi sa poata înjunghia un miel pascal la templu, pe care sa-l manânce apoi, în acea seara, cu ierburi amare si azime, dupa obiceiul de Pasti al iudeilor.

Din cele de mai sus, rezulta, deci, ca Cina cea de Taina nu s-a praznuit, cum am spus mai sus, odata cu Pastile iudaice, ci cu 24 de ore înainte, cum precizeaza Evanghelia a IV-a (In. XIII, lsu) Sf. Euharistie nu s-a instituit cu azima, ci cu pâine dospita, cum arata evanghelistii sinoptici (Mt. 26; Mc. XIV, 22; Lc. XXII, 19); Cina cea de Taina n-a fost un Paste iudaic, ci o cina solemna, ultima cina a Mântuitorului cu ucenicii Sai, un Paste cu totul nou si deosebit, care desfiinteaza pe cel iudaic si îl înlocuieste cu Sf. Euharistie, jertfa si taina în acelasi timp.

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului dupa Sfintele Evanghelii,în Rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 386

Id: 39897

Data: Apr 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei