Sicriul Arhiepiscopului Pimen a fost purtat la ceremonia de înmormântare de 6 preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de 2 angajați ai firmei de servicii funerare.
Unul dintre aceștia a fost chiar Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, Pr. Bogdan Cojoleancă, precizează Doxologia.
„Am avut sufletele pline de bucurie pentru că am fost alături de IPS Părinte Pimen până la capătul drumului și, parcă, deși povara aceasta a părut grea pentru unii din pricina căldurii adunate în interiorul acelor combinezoane destul de incomode, mărturisesc că simțeam o stare de mângâiere, aveam un sentiment de împlinire pentru că noi, preoții, am fost cei aleși să trăim acest moment istoric”, a spus clericul.
„Am simțit că purtăm pe umerii noștri, parcă, toată Bucovina”, a mărturisit părintele Bogdan Cojoleancă.
Cei șase preoți care au lăsat reverendele în ziua de 22 mai și au îmbrăcat combinezoane sunt: Pr. Bogdan Cojoleancă (Biserica Centrului de plasament pentru copii „Gheorghe Sidorovici” din Gura Humorului), Pr. Nicolae Cârdei (Parohia Arbore), Pr. Constantin Bobu (Parohia Ipotești), Pr. Adrian Isache (Parohia Salcea), Pr. Ștefan Mihalcea (Parohia Sasca Nouă) și Pr. Mihai Cobziuc (Parohia Dărmănești).
Foto credit: Doxologia / Sliviu Cluci
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 296
Id: 70253
Data: May 23, 2020
Imagine:
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat într-o intervenție la Radio Trinitas că Ordinul Ministerul Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activității relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod .....
Data: May 23, 2020
După ce a fost anunțată măsura ca activitățile de învățare să se desfășoare online în acest final de an școlar, eparhiile Patriarhiei Române au căutat soluții pentru a le facilita accesul la acest tip de studiu și elevilor fără posibilități.
Data: May 23, 2020
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului îl numește pe IPS Pimen, într-un text publicat cu ocazia trecerii sale la cele veșnice, „Arhiepiscopul biblic”. Ierarhul își amintește prima întâlnire cu el și ce i-a răspuns atunci când l-a întrebat dacă să se facă monah. .....
Data: May 23, 2020
Peste 700 de copii cooptați pentru derularea activităților educaționale în cadrul proiectului „Alege Școala – o șansă pentru viitor!” sunt premiați de Arhiepiscopia Râmnicului și World Vision România.
Este vorba de copii din mediul rural cu .....
Data: May 23, 2020
În urma înmormântării Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, Părintele Constantin Necula a remarcat cu bucurie că „Inima Bucovinei e vie!”.
Printr-o adresă oficială către Primăria Vânători-Neamț, Mănăstirea Neamț a transmis că a cheltuit suma de 255.300 de lei pentru persoanele carantinate la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ” și nu are nicio pretenție financiară în acest sens.
„Am .....
Data: May 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).