În urma înmormântării Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, Părintele Constantin Necula a remarcat cu bucurie că „Inima Bucovinei e vie!”.
Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stingherit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie asta începutul învierii unui Neam ce-și negociază prea ușor sufletul cu cei care-i fură răzeșia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici putem face o transfuzie de plasmă duhovnicească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în tristeți nemeritate.
Într-o reflecție publicată vineri seară pe Doxologia, preotul spune că a „cules întreaga zi roua lacrimii din gene”.
„Bucovina și-a plâns Păstorul. Plecat la vreme de pandemie parcă să-și însoțească morții Sucevei din pricina bolii. I-a fost greu să-i lase singuri. Iar celor vii le-a fost greu să-l lase să plece fără dragostea lor”.
Părintele profesor sibian descrie ceremonia de vineri și explică motivele pentru care „admirabilii bucovineni” au ieșit în stradă „și-au așezat bunda mândriei naționale pe umerii încovoiați de griji și s-au plecat cu smerenie la fruntea de duh a Vlădicului Pimen”.
„Ce i-a făcut să iasă în stradă? Ce i-a unit cu el? Îndrăznesc să spun că inclusiv prigonirea Bătrânului din ultimele zile i-a adus pe oameni aproape de el. Nu. În Bucovina subțirimile de alcov politic ori din partea urâtă a presei de pe Dâmbovița (și nu numai) nu țin, nu mișcă. De la Vodă Ștefan încoace, trecând prin lunga iarnă a Imperiului, Bucovina nu s-a lăsat din poziția de încordare întru Libertate. De aceea a biruit și astăzi. Cuminte”.
Foto credit: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 290
Id: 70258
Data: May 23, 2020
Imagine:
Printr-o adresă oficială către Primăria Vânători-Neamț, Mănăstirea Neamț a transmis că a cheltuit suma de 255.300 de lei pentru persoanele carantinate la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ” și nu are nicio pretenție financiară în acest sens.
„Am .....
Data: May 23, 2020
Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților face o paralelă între zicala „Prinde orbul, scoate-i ochii!” și „Vindecarea orbului din naștere”, text evanghelic prezentat la liturghie duminică, 24 mai .....
Data: May 24, 2020
„Orbul din Evanghelie a reușit să-L uimească pe Domnul Hristos prin atitudinea lui, încât Hristos l-a căutat din nou. Este singurul om vindecat de Mântuitorul Hristos, pe care îl caută după ce îl tămăduiește”, a .....
Data: May 24, 2020
Sute de credincioși au fost prezenți duminică la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul vicar Ieronim Sinaitul în curtea Catedralei Patriarhale, la „Baldachinul Sfinților”.
Data: May 24, 2020
Patriarhul Daniel a evidențiat în predica adresată duminică, 24 mai 2020, lucrarea lui Dumnezeu printr-o persoană infirmă, un orb care devine luminător al multora, dascăl pentru noi și mărturisitor al lui Hristos.
„Boala nu este întotdeauna o urmare a păcatului, ci .....
Data: May 24, 2020
Odată cu reluarea în mediul online a procesului învățământ, 312 copii din județul Alba, proveniți din medii defavorizate, sunt stimulați în mod concret pentru a finaliza anul școlar.
Săptămânal, ei vor primi pachete .....
Data: May 24, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).