În Duminica Fiului Risipitor, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului a poposit în mijlocul credinciosilor Filiei Socolari, Parohia Potoc din Protopopiatul Moldova Noua. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoti si diaconi a savârsit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. La slujba au participat autoritati centrale si locale precum si un numar însemnat de credinciosi. Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebesului.Preasfintitul Parinte Lucian prin vizita pastorala si prin savârsirea Sfintei Liturghi arhieresti a încurajat credinciosii din Filia Socolari sa parcurga cu folos duhovnicesc perioada premergatoare Sfintelor Pasti. „Avem aici o biserica foarte frumoasa, o biserica curata si bine îngrijita, un preot tânar si dinamic, o turma mica cuvântatoare dar foarte atasata de biserica stramoseasca. De aceea nemaislujind în aceasta biserica Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie am socotit ca înainte de Postul Mare sa venim si în mijlocul credinciosilor din aceasta localitate, ca sa-i încurajam si sa-i motivam pentru a parcurge cu mult folos duhovnicesc Postul cel Mare, o perioada deosebita si unica din cursul anului bisericesc. Se cuvenea sa venim si aici ca sa-i întarim duhovniceste pe acesti credinciosi ai nostri, care în fiecare duminica si sarbatoare tin candela rugaciunii si a slujirii aprinsa într-o biserica importanta si veche din Episcopia Banatului de munte”.Biserica cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” a fost construita în 1914-1920. Traditia aminteste o biserica situata mai sus de cea actuala înainte de 1794. Biserica este construita din piatra si are cinci abside, unicat în arhitectura bisericeasca din cuprinsul Eparhiei Caransebesului. Turnul este din caramida, cu influente din arhitectura ecleziala apuseana. Pictura a fost realizata de pictorul N. Hasca în ulei pe pânza si tempera pe lemn, iar pictura actuala a fost realizata de Mihai Bofan în anul 2000-2001. (Articol semnat de Diac. Pavel Canea, Darius Herea)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 571
Id: 38260
Data: Feb 17, 2014
Imagine:
Data: Feb 17, 2014
În atmosfera încărcată de istorie a Muzeului Unirii din Iaşi, aflat pe străvechea uliţă Lăpuşneanu, în prezenţa unui auditoriu ales şi numeros, format din profesori universitari, oameni de cultură, jurnalişti, vineri, 14 februarie, a .....
Data: Feb 17, 2014
Preotul Constantin Cojocaru s-a mutat la ceruri duminică, 16 fabruarie 2014, la vârsta de 71 de ani. Vrednicul slujitor al sfântului altar va fi condus pe ultimul drum joi, 20 februarie 2014. Slujba înmormântării va fi oficiată .....
Data: Feb 17, 2014
CANDIDATUL IDEAL:
- Capacitate de lucru in conditii de stres
- Aptitudini pentru lucrul in echipa
- Absolvent al Facultatii de Turism
-
Limbi straine, cunostinte .....
Data: Feb 17, 2014
Credincioşii din parohia Forăşti, Protopopiatul Fălticeni, au avut bucuria duminică de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Ierarhul a fost întâmpinat de călăreţi îmbrăcaţi în costume .....
Data: Feb 17, 2014
Părintele Ioan Sabău s-a născut în 1914, în pragul primului "mare fratricid mondial". A studiat Teologia la Cernăuți (unde i-a fost coleg și prieten Ieromonahului Adrian Făgețeanu), însă formarea sa de căpătăi, după cum .....
Data: Feb 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).