Cea de a treia Întâlnire de Vară a Copiilor din Familii Numeroase s-a încheiat vineri la Pro Vita Iași, departamentul pentru viață și familie al Arhiepiscopiei Iașilor.
La cele trei tabere de câte cinci zile au participat copiii din județele Iași, Botoșani și Neamț, care provin din familii numeroase, învață bine și sunt susținuți de Pro Vita Iași cu burse pentru studii.
Tinerii au participat la jocuri de autocunoaștere, jocuri de echipă, ateliere de dezvoltare personală, atelier de creație, atelier de fotografie, seară de film, seara talentelor. Copiii au exersat lucrul în echipă și au învățat importanța comunicării în relațiile cu ceilalți.
Activitățile au fost gândite astfel încât participanții să învețe experiențial cum să își gestioneze emoțiile, cum să înțeleagă reacțiile proprii și ale celor din jur, cum să ia decizii.
S-au rugat seara și dimineața împreună, au vizitat Catedrala Mitropolitană, Muzeul Mitropolitan, Palatul Culturii din Iași, Bojdeuca lui Ion Creangă.
Copiii au participat, alături de Părintele Daniel Onofrei de la Parohia Ghelăiești din Piatra Neamț, la Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, parohul le-a explicat ritualul și semnificația Proscomidiei, acea parte a Sfintei Liturghii în care preotul pregătește pâinea și vinul pentru Sfânta Împărtășanie.
Scopul taberelor a fost să-i învețe pe tineri să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îl urmeze. De asemenea, Pro Vita Iași și-a propus să-i învețe să identifice valorile pe care să-și construiască viața, să-și recunoască talentele și visele și să afle cum să și să le împlinească.
Prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”, Pro Vita Iași oferă sprijin pentru 200 de familii numeroase din eparhie: din județele Iași, Botoșani și Neamț.
Pro Vita Iași funcționează ca departament al Arhiepiscopiei Iașilor din 2011 și are ca scop protejarea și cultivarea vieții începând de la concepție. Oferă sprijin pentru mame și familii, promovează cultura și educația pro-viață și pro-familie. În 2018, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis înființarea de Departamente Pro Vita în toate eparhiile din cuprinsul său.
Donează
RO08CECEIS1030RON1014342 – Lei
RO68CECEIS10C1EUR1103231 – Euro
Cod SWIFT: CECERO
Banca: CEC Bank
Titular: Mitropolia Moldovei și Bucovinei
CIF: 5334656
Detalii plată: susținere studii
Clerici, militari, autorități și credincioși au participat vineri la ceremonialul militar și religios desfășurat pe Dealul Coșna din comuna Pârgărești, .....
Data: Aug 22, 2021
Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a finalizat săptămâna aceasta distribuirea a 150 de .....
Data: Aug 22, 2021
Proiectul „Artă și trăire ortodoxă în Sihăstria Neamțului” are ca scop crearea unei școli de artă vocațională creștin-ortodoxă prin organizarea, la Mănăstirea Sihăstria Neamțului, de
Data: Aug 22, 2021
Cursurile Universității de Vară Merito, ediția a III-a, s-au încheiat miercuri la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava. Profesori din județele .....
Data: Aug 22, 2021
Valurile vieții ne pun credința la încercare, dar privirea ațintită spre Mântuitorul și harul Duhului Sfânt ne ajută să nu ne scufundăm, a explicat duminică Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. „Cât timp Petru privește la Iisus, merge pe apă ca pe uscat. Când privirea lui se .....
Data: Aug 22, 2021
Mitropolitul Iosif a vorbit duminică la Radio Trinitas despre semnificația Evangheliei Umblării pe mare pentru românii migranți: „Mâna întinsă către Sf. Petru astăzi este mâna pe care Hristos o cere de la noi pentru aproapele”, a spus el. Provocările cu care se confruntă i-au .....
Data: Aug 22, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).