Pro Vita Iași organizează, în perioada 22 noiembrie – 17 decembrie 2021, a cincea ediție a campaniei „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”.
„Campania se desfășoară, ca și în celelalte ediții, sub forma unui concurs de fapte bune. Elevii din instituțiile de învățământ partenere sunt invitați să doneze alimente neperisabile, iar clasele care adună cea mai mare cantitate de alimente (faină, ulei, paste, etc.) câștigă pizza pe săturate”, anunţă organizatorii.
În cadrul ediţiei actuale, Pro Vita Iaşi va colabora cu 38 de instituții școlare din Iași și din alte 4 protopopiate ale Arhiepiscopiei: Târgu Neamț, Ceahlău, Dorohoi și Darabani.
Alimentele strânse vor fi donate beneficiarilor cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pentru a le fi de folos pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
Ne propunem să strângem 25 de tone de alimente neperisabile cu care vom face pachete de sărbători pentru 250 de mămici și peste 1.500 de copii de care avem grijă în cadrul programelor noastre.
Calendarul campaniei este următorul:
- 22 noiembrie – 1 decembrie – are loc înscrierea claselor participante;
- 2 – 8 decembrie –colectarea alimentelor;
- 9 – 15 decembrie –distribuirea alimentelor către beneficiari;
- 17 decembrie – Gala Bucurie în Familie online
În luna ianuarie 2022 va avea loc oferirea premiilor pentru clasele câștigătoare.
Ediţia de anul acesta vine cu o noutate: posibilitatea donaţiilor online.
„Pe lângă alimentele colectate lansăm apelul ca cine dorește, să doneze în conturile Departamentului Pro Vita, cu mențiunea BIF21. Cu ajutorul acestor donații vom completa pachetele alimentare dedicate celor 250 de mămici și 1500 de copii cu alte produse de igienă, hăinuțe sau jucării”.
Pentru donații:
LEI: RO08CECE IS1030RON1014342, CEC Bank
EURO: RO68CECE IS10C1EUR1103231, Cod Swift: CECERO, CEC Bank
Titular cont: Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Foto credit: Doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 317
Id: 75456
Data: Nov 25, 2021
Imagine:
La Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost vernisată miercuri expoziţia fotografică „Zece ani de la proclamarea .....
Data: Nov 25, 2021
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus joi că Sfânta Ecaterina a ştiut că Hristos este Mirele pe Care Îl căuta.
Afirmaţiile au fost făcute la Sfânta Liturghie oficiată de hramul secundar al Bisericii „Buna Vestire” – Giuleşti din Bucureşti.
Episcopul .....
Data: Nov 25, 2021
Banca Naţională a României va pune în circulaţie de Ziua Națională o bancnotă de 20 lei cu portretul eroinei Ecaterina Teodoroiu. Este prima bancnotă cu putere circulatorie din România pe care este .....
Data: Nov 25, 2021
Stavrofora Anastasia Honcioiu, Stareța Mănăstirii Bistrița – Vâlcea ne îndeamnă „să-I aducem în dar lui Dumnezeu suspinurile vameșului” și să ne ferim de deznădejde punându-ne încrederea în Dumnezeu.
Maica stareță a acceptat să răspundă la câteva întrebări puse de
Data: Nov 25, 2021
„Catedrala Națională a devenit un punct cardinal”, a spus Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul joi, 25 noiembrie, la aniversarea a trei ani de când a fost sfințit Altarul lăcașului de cult.
Ierarhul a făcut referire la faptul că în zilele senine catedrala .....
Data: Nov 25, 2021
Preasfințitul Părinte Varlaam a vorbit joi despre importanța alegerilor bune făcute la tinerețe. El a subliniat că exemplul oferit tinerilor studenți teologi de Sf. Ecaterina este cel al unei tinere care avea lumea la picioare, dar a preferat să aleagă „partea cea bună, care nu se .....
Data: Nov 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).