Sărbătorile Mănăstirii Agapia s-au încheiat sâmbătă, 21 iulie, în ziua prăznuirii Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, cu procesiunea desfăşurată de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche, unde Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie.
Sâmbătă, începând cu ora 7:00, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a participat la procesiunea ce s-a desfăşurat de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche, în cinstea prăznuirii Sfinţilor Rafail şi Partenie. La manifestare au participat aproximativ 500 de credincioşi, pe parcursul drumului citindu-se de preoţii prezenţi Acatistul Sfinţilor Rafail şi Partenie. Ajunşi la Schitul Agapia Veche, credincioşii au asistat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Teofan şi la slujba de sfinţire a picturii din clopotniţa schitului.
În cuvântul adresat credincioşilor la finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a vorbit despre viaţa şi nevoinţele sfinţilor pustnici Rafail şi Partenie, modele de vieţuire pentru monahii din zona Neamţului. „Suntem aici, la Schitul Agapia Veche, în numele Sfinţilor Rafail şi Partenie, neavând cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu pentru faptul că, în cenuşiul vieţii, El rânduieşte arbori puternici şi frumoşi precum sfinţii sărbătoriţi astăzi, ca noi să nu ne pierdem nădejdea. Sfinţii Rafail şi Partenie au fugit de viaţa pământească pentru a se îmbunătăţi într-o altă viaţă, cea a pregustării împărăţiei cerurilor încă din această lume, ca să o poată dobândi pe deplin în cealaltă. De-a lungul vremii, Biserica a încercat să definească ce este viaţa sfinţilor, folosind cuvinte deosebite. Astfel, s-a spus despre pustnici că sunt «oamenii care s-au separat de toţi pentru a se uni cu toţi», sau că «cea mai mare ruşine în această lume este aceea de a nu fi tins spre sfinţenie» sau că «pustnicii sunt cei care au realizat în viaţa lor să fie, să devină fiinţe liturgice». Sfinţii Rafail şi Partenie, prin post şi rugăciune, şi-au convertit patimile în virtuţi“, a spus IPS Teofan.
Prin procesiunea desfăşurată de la Mănăstirea Agapia până la Schitul Agapia Veche s-au încheiat sărbătorile dedicate hramului mănăstirii nemţene. Manifestările religioase, dar şi cele culturale ce au precedat procesiunea închinată sfinţilor protectori ai meleagurilor nemţene au debutat joi, marcând prăznuirea a 370 de ani de la sfinţirea temeliei bisericii Mănăstirii Agapia, 150 de ani de la sfinţirea picturii acesteia, precum şi pomenirea lui Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit sâmbătă, 21 iulie, 105 ani.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 587
Id: 23441
Data: Jul 22, 2012
Imagine:
Informaţii noi, activităţi de formare duhovnicească, jocuri, concursuri, ateliere şi cluburi educative, noi prietenii şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare, dar şi focuri de tabără, multă distracţie şi voie bună, toate aceste lucruri au fost prezente în cadrul .....
Data: Jul 22, 2012
Joia trecută, când Biserica noastră a prăznuit „Aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov“, Mănăstirea Eşanca din judeţul Botoşani şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, de la Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, cu .....
Data: Jul 22, 2012
Cantina socială „Sfântul Ilie“ a parohiei „Sfântul Ilie“ din Botoşani a fost resfinţită vineri, 20 iulie, de către un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Lucian Leonte, care este şi protopop al Protopopiatului Botoşani, .....
Data: Jul 22, 2012
Centrul de Tineret „Sfânta Mahramă“ al parohiei „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a organizat sâmbătă, 21 iulie, o acţiune de .....
Data: Jul 22, 2012
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdăneşti, aflată în apropiere de oraşul Fălticeni. Slujba a fost oficiată cu prilejul .....
Data: Jul 22, 2012
Credincioşii din mai multe parohii ale oraşului Fălticeni au participat sâmbătă, 21 iunie, la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi, în Biserica .....
Data: Jul 22, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).