]]> Pentru al cincelea an la rând Parohia Sfântul Vasile - Victoria a organizat duminică, 13 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, procesiunea Calea Sfintei Cruci, scară către cer! La pelerinaj au participat sute de bucureșteni. Procesiunea a început în jurul orei 19:00. Racla ce conține un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și fragmente din moaștele a șapte sfinți, împreună cu racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul de la Mănăstirea Căldăruşani, au fost purtate în procesiune pe Calea Victoriei, de la biserică până în parcul Nicolae Iorga (ce se află vizavi de Academia Română). După ocolirea parcului, procesiunea s-a oprit pentru un moment de rugăciune la troița-monument din centrul parcului. La finalul procesiunii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a rostit un cuvânt de învățătură. Apoi, pe scena amplasată în Parcul Nicolae Iorga, Corului psaltic Anastasis al Bisericii Sfântul Ilie – Rahova a susţinut un concert de muzică bizantină. În ziua prazniculuiÎnălțării Sfintei Cruci, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, în biserica Parohiei Sfântul Vasile - Victoria de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Foto: Ziarul Lumina
Download: Click for download attached file: Procesiunea Calea Sfintei Cruci, scara catre cer!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 555
Id: 55911
Data: Sep 14, 2015
Imagine:
]]>La Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul .....
Data: Sep 14, 2015
]]>Biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din localitatea Răbâia, comuna Pietricani, județul Neamț a fost sfinţită în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (13 .....
Data: Sep 14, 2015
]]>Așa se numește procesiunea din seara de 13 septembrie cu Cinstitul Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, organizată de Parohia Sfântul Vasile cel Mare - Victoria din Capitală .....
Data: Sep 14, 2015
]]>Lăcaşul de cult al parohiei ortodoxe române din Benidorm, Spania, a fost târnosit sâmbătă, 12 septembrie 2015. Trei arhierei au oficiat slujba de sfinţire Slujba de .....
Data: Sep 14, 2015
]]>S-au împlinit sâmbătă, 12 septembrie 2015, douăzeci şi cinci de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, prilej cu care la Satu Mare a avut loc şedinţa Adunării .....
Data: Sep 14, 2015
]]>În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, la 13 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor cartierului Dumbrava .....
Data: Sep 14, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).