In cea de a doua faza a proiectului social - filantropic ,,De la inima pentru inimi , initiat in 2011 si derulat de Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Casian din Tulcea, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Visarion, pentru ,,Anul omagial al Tainei Sf. Maslu si al ingrijirii bolnavilor , astazi 22 februarie, un numar de 8 elevi din clasa a XII-a de la Seminarul Teologic, s-au aflat la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru donarea de sange, dupa cum ne-a precizat Pr. consilier cultural Felix Neculai.Obiectivele principale ale acestui proiect sunt: schimbarea mentalitatii actuale negative despre donare si voluntariat, stimularea implicarii elevilor seminaristi dar si a elevilor din liceele tulcene in actiuni filantropice, sensibilizarea opiniei publice cu privire la criza actuala de sange cu care se confrunta Romania.Despre aceasta actiune, Dan Gelep, vicepresedintele Consiliului Elevilor a declarat: Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu sprijinul scolii am finalizat si etapa a doua a proiectului de De la inima pentru inimi sperand ca am sensibilizat opinia publica dar si pe colegii nostri de la alte licee. In urmatoarele doua luni vom mediatiza proiectul in toate liceele din Municipiul Tulcea, sperand ca in ultima etapa a proiectului vom reusi sa indeplinim ceea ce ne-am propus .
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 571
Id: 20109
Data: Feb 22, 2012
Imagine:
In aceasta saptamana,cu binecuvantarea Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei au debutat, in Arhiepiscopia Targovistei, Conferintele Administrative Lunare, cu preotii din cele 5 protoierii ale Eparhiei, avand ca tema Colectele F.C.M. si pentru Catedrala .....
Data: Feb 22, 2012
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza: In legatura cu articolele intitulate Trustul de presa al Bisericii Ortodoxe Romane si De ce e Biserica Ortodoxa Romana muta?, postate pe site-ul de stiri HOT NEWS in ziua de 21 februarie 2012, precizam:In .....
Data: Feb 22, 2012
Pe 26 februarie 2012 Biserica Ortodoxa serbeaza Lasata secului de branza, eveniment premergator inceputului Postului Sfintelor Pasti.In aceasta duminica, credinciosii parohiilor Şimian I si II asteapta cu bucurie in mijlocul lor pe Arhipastorul Eparhiei Severinului si Strehaiei, Preasfintitul .....
Data: Feb 22, 2012
Arhiepiscopia Timisoarei, in colaborare cu Facultatea de Litere, Istorie si Teologie din Timisoara, organizeaza maine, 23 februarie 2012, conferinta cu tema Samarineanul milostiv si iubirea aproapelui. Evenimentul este organizat incepand cu ora 10:00 in sala festiva a Centrului eparhial .....
Data: Feb 22, 2012
Asociatia 'Vasiliada', ONG patronat de Mitropolia Olteniei, va incheia in perioada urmatoare un protocol de colaborare cu actorii sociali importanti din zona Olteniei, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina. Scopul parteneriatului este de a facilita reintegrarea fostilor detinuti pe piata .....
Data: Feb 22, 2012
Preasfintitul Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei, a fost primit duminica, 19 februarie, in Parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Santander, Spania, unde a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca si Taina Sfantului Botez pentru trei copii, dupa cum informeaza .....
Data: Feb 22, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).