]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în data de 28 iulie 2015, în Parohia Holt s-a desfăşurat o nouă etapă din proiectul eparhial Cateheze în parohii. Activităţile catehetice au demarat la Biserica din Holt printr-un plan de cateheză în trei etape, fiecare etapă întinzându-se, prin întâlniri săptămânale, pe durata a 6 luni, informează epr.ro. „Prin acest proiect catehetic, început din luna februarie a acestui an, urmărim a ajuta tinerii şi copiii să primească cunoştinţe elementare scripturistice atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament. Aceste cunoştinţe le sunt necesare mai ales în acest context al crizei de modele, specific societăţii contemporane post-moderne. Încheierea acestei etape cuprinde evaluarea cunoştinţelor dobândite de copii sub forma unui concurs iar premianţii vor avea parte de mici surprize. Tematica concursului conţine întrebări din tot ceea ce am studiat: de la tema Facerea lumii până la Regele Saul, pentru Vechiul Testament şi din viaţa Mântuitorului, de la Bunavestire până la Înălţarea la cer, pentru Noul Testament” - a precizat părintele paroh Adam Iulian. Invitat din partea Centrului eparhial a fost părintele Daniel Marari, Director al Centrului catehetic „Cuvioasa Parascheva” Roman, "cel care ne-a încurajat permanent în acest demers şi care ne-a oferit tot sprijinul său. Părintele a susţinut în faţa tinerilor şi a copiilor prezenţi cateheza cu tema - Pocăinţa şi Spovedania în lumina marilor duhovnici români. A urmat apoi video-proiecţia filmului duhovnicesc Bogăţia vieţii creştine - sfaturi duhovniceşti ale părintelui Arsenie Papacioc”, a relatat părintele paroh. „Ne bucurăm că aici la Holt, părintele vă este aproape, că şi voi îi sunteţi alături participând în număr mare şi cu mult interes la toate aceste activităţi catehetice, prin care învăţaţi lucruri noi, frumoase şi folositoare pentru suflet. De aceea, părinteşte vă îndemn, ca ori de câte ori aveţi ceva pe suflet, fie că este o bucurie, fie că este un necaz, să discutaţi cu părintele duhovnic şi sunt convins că Dumnezeu vă va arăta mereu calea cea bună de urmat!”, a încheiat părintele director Daniel Marari.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 642
Id: 54352
Data: Aug 1, 2015
Imagine:
]]>Peste 200 de persoane fără loc de muncă din județele Dolj și Gorj sunt ajutate în această perioadă de Asociația Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, pentru a se .....
Data: Aug 1, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 20 - 26 iulie în Parohia „Sfântul Dimitrie” .....
Data: Aug 1, 2015
]]>În cea de-a doua zi a taberei organizate în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Holt, copiii au avut bucuria de a face (picta) icoane pe sticlă, rame pentru .....
Data: Aug 1, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Administrativ Bisericesc - Biroul de Cateheză şi Activităţi cu Tineretul a .....
Data: Aug 1, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent joi, 30 iulie 2015, în Parohia Galda de Jos, prilej cu care a oficiat slujbe de binecuvântare a .....
Data: Aug 1, 2015
]]>La Reședința episcopală din Baia Mare, s-a desfășurat joi, 30 Iulie, sub președinția Preasfințitului Iustin Sigheteanul ședința trimestrială cu cei opt .....
Data: Aug 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Teofan Savu - Duminica Ortodoxiei - De ce suntem ortodocsi
IPS Teofan - Hram Sfantul Spiridon Iasi
IPS Teofan - predica la Sfintirea Bisericii Balciu 07-11-2010.
IPS Teofan - Sinaxa Monahala staret Durau 1
IPS Teofan - predica Sfintire Bistra Protopopiat Piatra Neamt 15-09-2010
IPS Teofan - predica hram Manastirea Varatec 16-08-2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).