Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat joi o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arhiepiscop Pimen Suceveanul. Cu acest prilej, ierarhul a îndemnat stareții din eparhie să slujească pe rând la mormântul Părintelui Arhiepiscop Pimen pe tot parcursul perioadei de 40 de zile de după plecarea lui la Domnul.
„De aceea, așa cum și Părintele Mitropolit Teofan a hotărât, i-am rugat pe părinții stareți și maicile starețe să vină rând pe rând la Sihăstria Putnei, la ceas de seară ori atunci când pot, dimpreună cu câțiva părinți sau maici din obște pentru a face o rugăciune pentru Părintele Arhiepiscop Pimen”, a spus Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Pomenirile se vor face cu respectarea măsurilor de distanțare socială impuse în această perioadă.
„Cred că, deși nu vom fi toți împreună fizic, în același timp, vom fi totuși uniți unii cu alții, prin dragostea comună față de părintele nostru duhovnicesc și prin dorința de a-i urma povața bună pe care cu atâta drag ne-a dăruit-o în timpul vieții”, a adăugat ierarhul.
La pomenirea de joi au participat Părintele Nectarie Clinci, Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, monahi din obște, membri ai administrației eparhiale. Momentul a fost emoționant, presărat cu lacrimi, dar și cu relatarea anumitor întâmplări luminoase din viața Părintelui Arhiepiscop Pimen, informează Doxologia.ro.
Foto credit: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 287
Id: 70325
Data: May 30, 2020
Imagine:
Corul Bărbătesc CANTUS DOMINI a fost distins cu cele mai importante premii la cea de a XVIII-a Ediție a Festivalului Concurs Coral Internațional „Moscow Sounds”.
Dacă nu ar fi intervenit criza de sănătate globală Covid-19, care a determinat competiția să se mute .....
Data: May 30, 2020
După ce a oferit sprijin în valoare de peste 4,3 milioane de euro în timpul stării de urgență instaurate din cauza pandemiei, .....
Data: May 30, 2020
Opera Națională din Cluj-Napoca, prin implicarea managerului, baritonul Florin Estefan, a strâns fondurile necesare pentru a dărui o ambulanță Centrului de .....
Data: May 31, 2020
Cel mai mare lac helioterm din lume, Lacul Ursu din stațiunea Sovata, județul Mureș, a împlinit 145 de ani de la formarea sa naturală. Este singurul căruia i se cunosc cu exactitate anul, ziua, ora și minutul formării, informează
Data: May 31, 2020
Se împlinește un an de la întâlnirea istorică dintre Patriarhul Daniel și Papa Francisc, al doilea Conducător al Bisericii Romano-Catolice care vizitează România.
Pe parcursul vizitei și imediat după aceasta, Papa Francisc și-a exprimat profunda apreciere pentru .....
Data: May 31, 2020
„Sinodul I Ecumenic ne cheamă pe toți la unitate și la iubire”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în omilia sa din Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. „Biserica ascultă și părerile altora pentru a statornici tot adevărul.”
Episcopul .....
Data: May 31, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).