„Hristos, departele – aproapele nostru” a fost tema prezentată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în cadrul „Conferințelor Dilema veche” de la Arad, vineri, 13 august 2021.

Evenimentul l-a avut ca moderator pe Redactorul-șef al revistei „Dilema veche”, Sever Voinescu.

Mercantilismul în interiorul relaţiilor

Din început, Episcopul Ignatie a subliniat că „este absurd să spui că îţi iubeşti aproapele, doar pentru că acest fapt îţi procură mântuirea” și „La fel de superficial şi inadecvat este să justifici iubirea aproapelui ca pe o datorie de căpătâi a creştinului, doar pentru că aşa ne-a poruncit Hristos în Evanghelie” (Matei 22:39).

„Ambele viziuni trădează egoismul şi mercantilismul instalat în interiorul relaţiilor umane. Nu iubim pentru ca să obţinem ceva, fie chiar şi mântuirea, care este ţelul oricărui creştin. Nici pentru ca să ne liniştim conştiinţa în faţa unei divinităţi pretenţioase, care ne-ar impune să Îi respectăm cu stricteţe comandamentele”.

Modelul iubirii

Inevitabil, ierarhul a adus în discuție modelul desăvârșit al iubirii dintre oameni, Hristos. El ne-a iubit cel mai mult când L-am răstignit.

„Când ne-a iubit cel mai mult? Când ne-a iertat de toată ingratitudinea noastră? Când ne-a asumat şi a trăit totala suferinţă a despărţirii omului de Dumnezeu? Atunci când noi i-am dăruit nimicul urii. Atunci când noi ne-am propus în nebunia noastră să Îl ucidem, crezând că Dumnezeu-Omul, Care este însăşi Viaţa, poate fi omorât. Atunci când noi i-am întors spatele şi ne-am revoltat împotriva Lui. Atunci când noi Îl tratam ca pe departele nostru, iar El ne asuma pe noi ca fiind aproapele Lui”.

„Poate părea îndrăzneţ, dar cred că cei care predică iubirea lui Dumnezeu condiţionată de iubirea noastră faţă de El, sunt mincinoşi şi interesaţi în a ne ţine strânşi în menghina unei necesităţi. Iubirea nu înseamnă necesitate, ci libertate şi responsabilitate, har şi gratuitate, bucurie şi suferinţă”.

Samarineanul milostiv

Parabola Samarineanului milostiv ilustrează cel mai concret şi plastic modul cum ne iubeşte Dumnezeu când El este perceput ca fiind Departele nostru, iar noi aproapele Lui, a spus PS Ignatie.

„Pentru evreul biblic orice samarinean semnifica o alteritate demnă de dispreţ şi de evitat. Un celălalt, perceput ca o entitate incapabilă de a face binele şi fără potenţialităţi spirituale vrednice de admiraţie. Cu alte cuvinte, un personaj total nefrecventabil”.

„Contrar acestor mentalităţi, care, rupte de valoarea şi demnitatea persoanei umane devin ideologii ucigătoare, Hristos, Samarineanul milostiv, este atent la nenorocirea celui căzut între tâlhari şi devastat de suferinţă. Este o atenţie sinonimă cu asumarea suferinţei, a rănilor lui, pentru că doar iubirea iubeşte rănile celui abandonat, celui care este complet diferit faţă de tine. S-a identificat cu el, trăindu-i nenorocirea pe dinlăuntru”.

Părintele episcop a constatat că „Samarineanul milostiv, atunci când îl vede pe cel care era pe buza prăpastiei vieţii, nu manifestă nicio curiozitate privind identitatea etnică, setul de convingeri religioase sau apartenenţa familială. Nici măcar vreun interes în ceea ce priveşte emoţiile sau trăirile lui interioare”.

„Toate acestea nu pot deveni posibile şi reale, dacă nu ne punem în pielea celui suferind, trăind suferinţa lui ca pe propria noastră suferinţă, dezamăgirea lui ca pe propria noastră dezamăgire, marginalizarea lui ca pe propria noastră marginalizare, disperarea lui ca pe propria noastră disperare. Adică, „să îţi transporţi în celălalt întreaga ta fiinţă”[6]. Abia din acest moment simţi că departele tău, prin iubire, devine aproapele tău, cel care este parte din abisurile fiinţei tale”.

Preasfinția Sa a remarcat că „în acest punct, mintea poate fi îndreptată înspre ideea generală a toleranţei faţă de cel complet diferit faţă de tine”.

Iubire vs toleranță

„Pentru a nu fi loc de nicio interpretare tendenţioasă sau abordare supusă grilei ‹omului recent›, precizez că Iisus nu este tolerant cu nimic şi cu nimeni, în sensul înţelegerii diluate şi ideologizate a acestui concept în zilele noastre. Aşa cum ‹binele nu poate tolera răul, adevărul minciuna, sănătatea boala›”.

Episcopul Hușilor a explicat că toleranţa este un concept fabricat în furnalul ideologiilor progresiste, pentru a impune majorităţii „retrograde” „drepturile” de grup ale unei minorităţi, aflate în iureşul deconstructivismului valorilor demnităţii persoanei umane.

„Iubirea nu tolerează nicio ideologie pentru că ideologia dezbină, desfigurează natura umană. Pentru că motorul ei este ura şi eliminarea celui care nu se conformează calapodului de gândire clamat de miliţia corectitudinii politice”.

„Iubirea îmbrăţişează persoana, nu ideologiile de grup. Manifestă înţelegere, îngăduinţă şi condescendenţă faţă de persoana atinsă de ideologiile totalitare. Asta neînsemnând în niciun fel validarea lor”.

Departele nostru…

Spre finalul intervenției, Preasfinția Sa a sintetizat modul în care ne iubeşte Hristos, când noi Îl tratăm ca fiind Departele nostru:

„Se pierde în suferinţa noastră, în alteritatea noastră neglijată, în zvâcnetul tulburat al unui sine zdrenţuit, pentru a ne da viaţă, pentru a ne umple de existenţă, pentru a ne aduna din fărâmiţarea cauzată de indiferenţa celorlalţi. El este acolo unde este adevărul şi libertatea omului, adică ‹acolo unde voi nu M-aţi văzut›, aşa cum sugestiv afirma Părintele André Scrima”.

„Hristos este atât aproapele nostru care ne-a asumat, S-a făcut om pentru noi, a venit printre noi, dar şi departele Care nu încetează nicio clipă să devină aproapele celor care încă nu Îi înţeleg iubirea şi dăruirea”, a fost concluzia Preasfințitului Părinte Ignatie la „Conferințele Dilema Veche”.

Citește textul integral pe site-ul oficial al Episcopiei Hușilor.

Sursă foto: Episcopia Hușilor

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 317

Id: 74511

Data: Aug 18, 2021

Imagine: