PS Ioan Casian indeamna sa urmam exemplul sfintilor ocrotitori ai diasporei: Sa devenim și noi marturisitori ai credinței

În pastorala de Paşti, Episcopul Ioan Casian al Canadei îndeamnă să îi avem ca modele pe sfinţii ocrotitori ai diasporei.

„Să devenim și noi, după exemplul celor trei sfinți români, mărturisitori statornici ai credinței ortodoxe, reprezentanți de seamă ai valorilor noastre tradiționale creștine, probate de timp și experiență și să învățăm din orice lucru bun câte ceva de folos pentru noi și pentru ceilalți”, evidenţiază ierarhul în pastorala de Paşti.

2021 este „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, iar icoana reprezentativă îi înfăţişează pe sfinții de origine română Ioan Casian, Dionisie Exiguul și Ioan Iacob.

Acești sfinți au fost aleşi ca ocrotitori spirituali ai diasporei românești pentru că au purtat aceeași cruce a trăirii printre străini, iar mormintele lor se află în afara României.

„Sf. Ioan Casian (c. 360-433), care este și unul dintre ocrotitorii Episcopiei noastre, a crescut în duhul monahismului dobrogean, s-a format la școala marelui monahism egiptean devenind important autor spiritual și referință intelectuală pentru viața creștină din Occident”.

„Sf. Ioan Iacob (1913-1960), urmaș al monahismului nemțean, riguros și ascetic, se nevoiește și se sfințește pe sine trăind la Locurile Sfinte, punând în versuri și proză, experiențe, gânduri și reflecții care alcătuiesc o temelie spirituală sănătoasă pentru o lume modernă în căutare și prefacere”.

„Sf. Dionisie Exiguul (c. 470-544) marchează vizibil lumea noastră prin stabilirea calendarului erei noastre adică numărarea anilor începând cu nașterea lui Hristos”.

În legătură cu 2021, Preasfinţia Sa a spus că „este un an în care ne gândim mai mult la rolul nostru ca și creștini aici și acum”.

Încercăm să fim în comuniune mai strânsă, noi cei de aici, cu cei de acasă. Este un timp în care trebuie să ne gândim la valorile care au constituit pentru noi, creștinii români ortodocși, baza identității existenței și perenității noastre în istorie. Biserica, familia și școala sunt cele trei valori sau elemente pe care s-a sprijinit conștiința noastră creștină și formarea noastră pentru viață. Biserica ne-a dat sensul perenității, demnității și o etică și o înălțime duhovnicească; familia ne-a oferit posibilitatea comuniunii și sentimentului de apartenență la un trunchi comun; școala ne-a pregătit pentru viață, făcându-ne cetățeni ai acestei lumi”.

Citeşte pastorala integral aici.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 271

Id: 73480

Data: May 4, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).